odysseia nationalului craiovean

joacă / joc
poveste / teatru

Răsplata zeilor pentru ofrandele aduse Thaliei în stagiunea care se încheie la Naţionalul craiovean este readucerea, de peste mii de ani, a Odiseei homeriene, povestită aşa cum presupunem toţi, adică de fiecare dată altfel. Pentru că textele tipărite până acum ale celebrei aventuri a lui Odiseu sunt perspective ale poveştii atribuite (zic unii) lui Homer, regizorul englez Tim Carroll propune în anul de graţie 2009 o repovestire care, cu siguranţă, va face săli pline şi deliciul spectatorilor. Cele 24 de cânturi sunt rezumate şi aşezate în scenă printr-un mecanism asemenea cubului Rubik, mecanism în care matematica, dar şi hazardul sunt pilonii eşafodajului acestui spectacol. Spectatorii sunt asimilaţi poveştii pentru că, aşa cum ştim (sau aflăm abia acum), cu toţii suntem Odiseu sau Penelopa. Circe sau Telemah. Cu toţii suntem sprijiniţi sau împiedicaţi în trecerea noastră terestră de Athena, Zeus şi, fatidic, Hades (oricum i-ar numi astăzi religiile contemporane). Aşa că gestul de a îmbia privitorul la participarea efectivă în poveste prin extragerea ciobului de ceramică, determinant în evoluţia spectacolului, este unul absolut firesc. Pentru că oamenii sunt la fel în orice timp.
Din multitudinea mijloacelor teatrale folosite în spectacolele inspirate de mitologia greacă, Tim Carroll îşi alege cele mai simple şi de aceea expresive instrumente: bastoane, cercuri, măşti, esenţializând în mod benefic pentru vremurile noastre o acţiune ce se întinde pe parcursul a douăzeci de ani. Eliminând excesele, efuziunile sentimentale, teatralismul ieftin şi desuet, cei unsprezece tineri rapsozi din distribuţie se dedau la joacă, ajungând pe nesimţite la joc- formă superioară a ludicului, conturând cu acurateţe un dialog narativ al personajelor şi persoanelor care le întruchipează. Jocul este convenţie. Teatrul este convenţie. Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Cătălin Băicuş, Gina Călinoiu, Ştefan Cepoi, Iulia Colan, George-Albert Costea, Anca Dinu, Vlad Drăgulescu, Romaniţa Ionescu şi Angel Rababoc formează o echipă în care comunicarea, disponibilitatea de a improviza şi plăcerea jocului sunt numitorii comuni ai reuşitei fiecărei reprezentaţii, de fiecare dată alta. Cu un strop de distanţare brechtiana, multă prospeţime, improvizaţie şi surpize pentru spectatori – convenţia este transparentă şi asumată atât de protagoniştii de pe scenă, cât şi de cei din sală.
Decorul discret şi funcţional poartă semnătura lui Puiu Antemir, iar costumele neutre, cu simboluri ale vremurilor străvechi sunt create de Lia Dogaru. La fel de discretă, dar insolită (ca de fiecare dată!) este şi „coloana sonoră” semnată de maestrul Iosif Herţea – onomatopee, sunete ale diverselor obiecte mai mult sau mai puţin muzicale, contrapunctând momentele de crescendo ale tramei.
Acest spectacol este (şi va fi) pentru cei mai mulţi dintre viitorii spectatori primul pas spre descoperirea mitologiei antice, dar şi spre teatru. Pentru că de aici începe teatrul. Şi poate, numai Thalia ştie, va urma o Trilogie antică, aidoma celei create de Andrei Şerban în urmă cu douăzeci de ani la Naţionalul bucureştean, ce va aduce şi catharsisul peste cei binecuvântaţi cu dragostea de teatru...