bârfe, zvonuri, răutăţi la agora culturală, în fiecare miercuri seara la radio oltenia craiova, după ora 9

moaaaaa! ce-am ziiiiis! “să-ţi fie ruşine, dinu patriciu!” hai cu mustrarea, că sunt nerăbdătoare, sau ţi-e teamă? hihihihihi...

În umbra unei săptămâni de sărbătoare pentru teatru, impostorii profită şi-i contorsionează destinul. Teatrului, fireşte. Acoperiţi şi încurajaţi de mediocri funcţionari politici, directoraşii atârnaţi de fotolii sunt mici dumnezei pentru care nu contează decât aria obedienţei sau monologul incompetenţei.
Dar să bată gongul şi să se ridice cortina!

Regele e gol!
Aşa ţipa Evgheni Şvarz în piesa cu acelaşi titlu, verbalizând evidenţa şi sancţionând tocmai această obedienţă a alaiului regal care-şi abandona stăpânul în ridicol din laşitate şi oportunism. Paradoxal, mândria noastră proverbială de olteni se topeşte în faţa noţiunii de autoritate. Dacă şeful ierarhic îţi ordonă, e lege! Facem sluj, ascundem şi blamăm valoarea, doar-doar ne-om păstra privilegiul unui potenţial favor. A, ce importanţă are dacă frizează penalul?! Noi facem figuraţie pentru că am primit un telefon de la primărie – regizorul suprem - să ieşim în stradă să susţinem “primarul din inimile noastre”, adică ale lor!, întru sfidarea legii şi a bunului simţ. Pentru că noi suntem, nu-i aşa?, mai presus de lege prin însăşi evoluţia, să zicem, profesională. Ei şi ce dacă spune legea că un director de instituţie de spectacol trebuie să aibă studii de specialitate?! S-o creadă fraierii care fac facultăţi, mastere şi doctorate de specialitate ! Noi ne învârtim galeş de-o derogare profesională şi iac-aşa ne trezim din agronom/economist/inginer (meserii onorabile, de altfel) director de teatru. Pentru că, nu-i aşa ?!, stăm în aceeaşi lojă la spectacolul vieţii – aceea a mediocrilor oportunişti şi incompetenţi. Mi-aş dori, dragi ascultători spectatori să spun răutăţi gratuite, dar imaginaţia mea este cu mult întrecută de realitate… Pe site-ul onor primăriei apar noile organigrame şi state de funcţii ale instituţiilor de cultură craiovene. Şoc şi groază! Nepriceperea directorilor este nu numai tolerată, dar şi aprobată de către « specialiştii » din comisii, singurul criteriu fiind acela de a bifa o căsuţă într-un plan bugetar. Cine să strige « regele e gol ! » ? Hai, că s-ar mai găsi... Dar cine să creadă? Cine să vadă? Şi de ce să încerci să munceşti când poţi să huzureşti pe aceiaşi bani? De ce să te revolţi că zecile de mii de copii ai Craiovei au rămas fără teatrul lor pentru că “un consorţiu de oameni de afaceri face o investiţie substanţială” taman în acea clădire de patrimoniu asupra căreia drepturile câştigate sunt cel puţin contestabile? (şi care clădire se degradează pe zi ce trece până la prăbuşire. Dezvoltaţi voi scenariul, dragii mei ascultători spectatori.) De ce să concepi, să proiectezi, să iniţiezi programe pentru care primeşti sancţiuni cică pentru subminarea autorităţii? De ce să lupţi împotriva mediocrităţii şi a imposturii când aliaţii îţi devin inamici pentru o diurnă de 13 lei? De fapt, de ce să strigi că regele e gol? Zvonul spune că fantoma teatrului pentru copii (că teatru nu mai e de câţiva ani) se va afunda din ce în ce mai mult (aştept cu nerăbdare o sancţiune sau măcar o mustrare pentru această profeţie răutăcioasă !), iar bârfa zice că în ciuda acestei involuţii, mandatul managerial va fi prelungit la fel de legal ca şi numirea în funcţie. Pentru că rezultatele profesionale sunt bune şi foarte bune, încununate de refuzuri la festivaluri şi de deprofesionalizarea trupei, de lipsa coerenţei repertoriale şi a unei strategii (aoleo ! vorbesc deja limbi străine !) - fapte nemenţionate în raportul de activitate, evident ! Regele e gol ! Mă aude cineva ? Şi dacă da, cine acoperă ruşinea cu redarea demnităţii ? Se indignează cineva că motivarea halucinantă, demnă de teatrul absurd, pentru transformarea postului de scenograf într-unul de regizor sună aşa : » scenograful a plecat definitiv din ţară » - parcă aşa suna înainte de 1989 înfierarea fugarilor, nu ? Dar absurdul (ca sa nu zic imbecilitatea) continuă : «un regizor angajat poate realiza scenografia unui spectacol (adică la dracu’ cu facultăţile lor de artă ! ) şi poate lucra în permanenţă cu trupa, evitându-se astfel timpii morţi care se creează atunci când regizorii solicitaţi şi plătiţi cu contract de colaborare artistică sunt solicitaţi în altă parte ». Şi nu e tot. « un regizor angajat aduce economii teatrului (că teatrul se face din cârpeli pentru cei săraci cu duhul, poate !), deoarece regizorii cu contract de colaborare artistică au pretenţii foarte mari, datorită poziţiei lor privilegiate în teatre. » Ce v-am citat nu e zvon, nu e bârfă, nu e răutate. E un extras dintr-un document oficial postat pe site-ul primăriei. Dovadă mai mare de incompetenţă şi incapacitate managerială nu poate inventa nici măreţul Caragiale ! Ce înţelegem noi de aici? Că pe bază de derogare contabilul poate deveni medic, că şoferul poate fi arhitect, că regizorul şi scenograful sunt tot o apă şi-un pământ, că specializările universităţilor teatrale sunt inutile şi că, de fapt, în spectacolul impostorilor totul e permis în afară de profesionalism. Important e să te solidarizezi cu “cei puternici şi drepţi” (asta până nu te contrazice justiţia!) şi să faci totul, chiar să îngropi o instituţie, un teatru, o istorie pentru nevoia creştină de funcţie, mărire şi bani.

Dar noi, dragi ascultători spectatori, ne cumpărăm bilet şi mergem la teatru!

20&21/03/10

20 martie e ziua internaţională a teatrelor pentru copii şi tineret, iar 21 martie e ziua internaţională a marionetiştilor şi păpuşarilor. iaca mesajele transmise cu acest prilej, mesaje care vor fi citite pe toate scenele lumii.

20 martie
Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret

Mesajul Domnului Wolfgang Schneider-președintele ASSITEJ Internațional (Asociația Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret)

Ascultați și priviți, încurajați gândirea liberă și nu în ultimul rând, bucurați-vă! Luați parte la o aventură plină de bucurie, în măsura în care puteți. Copiii sunt viitorul nostru și teatrul pentru copii este un atelier creativ pentru acest viitor. În teatrul pentru copii este explorat viitorul: în povești din viața de zi cu zi, care reprezintă o parte din educația prin artă- o școală a privirii, a observării, a fanteziilor sociale.
Teatrul pentru adulți ajunge în foarte mică măsură la spectatorii săi potențiali. În forma sa cea mai bună teatrul pentru copii reușește acest lucru, cu ajutorul grupurilor școlare sau de grădiniță. Dar nu toate școlile și grădinițele sunt implicate în experiența artistică, nu toate beneficiază de ea.Și din acest motiv avem cu atât mai mare nevoie de teatru pentru copii ca o componentă naturală în educația copiilor de la cea mai mică vârstă: ceea ce înseamnă accesul la artele spectacolului pentru copii și tineret și posibilitatea oferită lor de a juca și de a crea spectacole pentru ei înșiși.
Teatrul pentru copii și tineret poate exista în toate aceste feluri! De aceea trebuie să promovăm Ziua Teatrului pentru Copii și Tineret, în cele aproape 100 de țări din toată lumea în mai mult 10.000 de teatre pentru copii și tineret, în sud și nord, în est și vest , de pe toate continentele, care au mai mult de 1.000.000.000 de spectatori , copii și tineri .
Mergeți înainte dragi artiști ai teatrului din întreaga lume și dați o șansă schimbării!


Mesajul Domnului Ornat Porat –reprezentant al Teatrului israelian pentru copii și tineret, director și fondator al teatrului pentru copii și tineret

Lucrurile care ne conturează caracterul sunt acelea care sunt ascunse în memoria noastră- încercările și evenimentele pe care le-am trăit și care au devenit amintiri. Lucrurile pe care ni le amintim provin adesea din dorința noastră de a ne aminti. Chiar și evenimentele în care am fost în centrul atenției ajung în memoria noastră prin amintirile celorlalți. Le adunăm în noi prin amintirile celorlalti, din poveștile pe care ni le spun.
Cei cu o imaginație bogată își pot aminti lucruri pe care nu le-au trăit deloc, dar care, prin puterea imaginației, devin o trăire reală. În teatru găsim aceste amintiri exprimate cu prospețime, atât pe cele reale, cât și pe cele care sunt o plăsmuiri ale amintirilor personale și colective.
Aceasta este puterea teatrului- puterea de a aduce în conștiință, de a stârni asocieri, emoții, blocuri de amintiri. Teatrul este unul dintre cele mai importante forme de artă în viața culturală a societății umane deoarece este angrenată în toate sferele vieții umane.
În teatrul pentru copii tânara audiență întâlnește nu numai o realitate familiară, dar și una nouă, nefamiliară.
Copiii absorb impresiile proaspete și descoperă noi posibilități- ceea ce înseamnă pentru ei o nouă experiență de viață. Teatrul adâncește și îmbogățeste sensibilitatea copilului prin mijloacele înnoite de întâlnire familiară, apropiată, pe care o știe deja.
Teatrul lărgește orizontul copilului, ajutându-l să zboare pe aripile imaginației spre lumi necunoscute, îndepărtate, ciudate și încântătoare.
O vizită la teatru creează în tânăra audiență o amintire colectivă emoțională și intelectuală- în care se află vestigii lingvistice, vizuale și asocieri culturale.
În cadrul teatrului, copilul retrăiește nu numai amintirile și visele personale, dar și amintiri și vise ale familiei umane, ale strămoșilor,ale națiunii, ale întregii rase umane!
Teatrul pentru copii are un rol special în lumea noastră multi culturală- să realizeze o fundație culturală comună care să îi aducă pe ceilalți mai aproape: prin valoarea sa universală poate exprima un mesaj despre frumusețea noastră ca ființe umane, iar prin joc poate să exprime secretul bucuriei, al copilăriei, dorința și speranța.

21 martie e sărbătoare pentru toţi păpuşarii şi marionetiştii lumii.

Ziua Internaţională a Marionetiştilor
21 Martie 2010

Mesaj internaţional de Robert Lepage


Dragi prieteni,
Iată mesajul marelui regizor Robert Lepage pentru Ziua Mondiala a Marionetistilor, pe care o sărbătorim la 21 martie 2010. Ne bucurăm că este alături de noi şi îi suntem recunoscători. Am primit textul cu puţin înainte de cutremurul din Chile. Toţi membrii UNIMA au un gând bun pentru popoarele haitian şi chilian.

Jacques TrudeauSecretar General al UNIMA (Uniunea Internaţională a Marionetiştilor)


Ca mulţi oameni, şi eu am fost extrem de impresionat de cutremurul care a devastat Haiti. Văzând imaginile transmise la televizor şi pe internet, m-am întrebat care dintre mijloacele artei spectacolului ar putea să exprime implicaţiile umane ale unui astfel de cataclism? Ce ar putea să ne trezească solidaritatea, compasiunea şi nu neapărat mila, să ne solidarizeze fără să facem morală şi ce ar putea să ne facă să simţim şi noi ecoul rănilor şi suferinţelor?
M-am întrebat cum aş putea să transpun pe scenă nu doar nefericirea poporului haitian, ci şi forţa acestui popor care ne emoţionează şi ne inspiră în acelaşi timp.
Cred că marioneta ar putea să povestească o asemenea tragedie. Fragilitatea sa, vulnerabilitatea sa, dar şi forţa care-i vine din puritate şi din inocenţă pot crea o legătură unică şi intimă cu spectatorul. Această apropiere vine probabil din avantajul uriaş pe care această artă îl are faţă de teatru sau de film: marioneta nu se preface.
Spre deosebire de jocul actoricesc, violenţele la care supunem marioneta nu sunt false, iar când îi tăiem sforile, când o lovim, când o batjocorim, când o umilim sau când o dezmembrăm, ea nu se plânge niciodată. O reparăm, o lipim şi ea o ia de la început.
Acest adevăr dă o mare putere marionetelor care pot să înfrunte vitregiile sorţii şi să aibă curajul necesar să reconstruiască lumea.

Robert Lepage

omagiu teatrului

cu marionete sau cu păpuşi, cu măşti, machiaje şi costume, cu mult text sau fără vorbe, cu sute de figuranţi sau cu un singur protagonist, pentru copii sau pentru "oameni" - de mii de ani teatrul e în viaţa noastră pentru că avem nevoie de el. celor care-l fac - dramaturgi, actori, regizori, scenografi, butafori, croitori, tehnicieni, maşinişti, luminişti şi sunetişti, cabiniere, tâmplari şi în egală măsură spectatori - tuturor le mulţumesc şi le urez simplu "la mulţi ani!"

s/a deschis sticlutza cu vitrion!

Bârfe, zvonuri, răutăţi la Radio Oltenia Craiova în emisiunea Agora culturală din fiecare miercuri. Pe la 21:15 – 21:20. Postul de miercurea asta (nu ăla bisericesc, cuvioaso, ăla de pe blog!) reia seria nemerniciilor care m-au consacrat. Enjoy!

Din culise
După cum vă spuneam, compoziţia pastilei noastre pamfletar-teatrale s-a schimbat precum vremurile. Teatrul, pe lângă magie, emoţie, mister, bucurie, are o parte ocolită cu graţie în public, dar cel puţin la fel de fascinantă, un “ce” anume de care ne ruşinăm să recunoaştem că suntem cu toţii interesaţi – deopotrivă artişti şi spectatori. Şuşotit, ferit, ipocrit, răutăcios – acest lucru se numeşte bârfă. Există o voluptate a bârfei atât în breaslă, cât şi proximitate. Până la o anumită limită bârfa este inevitabilă şi inofensivă. Adică atâta timp cât e zvon sau flecăreală răutăcioasă. Când însă se transformă în calomnie, discreditare, chiar perfidie – bârfa este nocivă. Graniţa este aproape invizibilă şi de aceea de multe ori o încălcăm fără intenţie, important este să facem pasul înapoi. Ca atunci când actorul părăseşte cercul de lumină de pe scenă şi intră în întuneric, dar se repliază rapid, simte lumina, cum se zice-n teatru... Vă povesteam, celor care aţi ascultat şi ediţiile anterioare, că ne vom ocupa în acest act al emisiunii de “Bârfe, zvonuri, răutăţi”. De câte ori aţi fost la teatru şi nu v-a plăcut ceva sau v-a intrigat un lucru, un fapt, n-aţi comentat cu nimeni şoptit? Dar când cel care v-a invitat sau o cunoştinţă întâlnită accidental v-a întrebat formal dacă v-a plăcut, ce-aţi răspuns? “O, sigur că da! Minunat! Ce metaforă! Ce interpretare! (deşi vi se păruse mediocru) Ce scenografie! (cel puţin lipsită de gust după părerea dumneavoastră de spectator) O reuşită, ce să mai vorbim!” Şi aici nevoia de bârfă devine o defulare discretă a nemulţumirilor şi a opiniilor personale cu care aţi receptat spectacolul! De ce oare noi, oamenii mari, nu recunoaştem când nu ne place ceva, fără să jignim, de ce nu ne recunoaştem limitele şi vrem să părem atotcunoscători şi atoateştiutori? Poate pentru că suntem croiţi după chipul şi asemănarea demiurgului? Poate pentru că bunul simţ nu mai are valoare şi sinceritatea, onestitatea sunt pentru “fraieri”?
Am făcut o introducere cam lungă, recunosc, dar am dorit să stabilim convenţia de la bun început. Şi apropo de convenţie: când într-un spectacol se încalcă legile teatrale, cel mai grav lucru care se poate întâmpla este ratarea acelui spectacol, deşi de multe ori forţarea şi chiar sfidarea cutumelor în teatru au făcut loc unor momente de graţie aproape divină. Ei, nu acelaşi lucru se întâmplă pe scena vieţii! Când legile fundamentale, cele nescrise, sunt batjocorite, călcate în picioare şi apoi invocate drept argument, e o catastrofă! Cum altfel aş putea defini dispreţul faţă de voi, plătitori ca şi mine de taxe şi impozite, voi – părinţi şi bunici care aţi stat sâmbăta trecută în faţa unei uşi de teatru închise şi impersonale, iritaţi, poate mânioşi, umiliţi şi încurcaţi în explicaţii în faţa prichindeilor nerăbdători să vadă “pupuşile, mamiiiiii!”. De ce să catadicsească cineva să vă explice de ce ritualul vostru de venit sâmbăta le teatru cu copiii este nesocotit? Doar lucram la stat, suntem toleraţi (asta e răutate, dar nu gratuită!), că dă bine la socoteala din statisticile instituţiilor culturale ale onor primăriei, nu ne e frică de nimeni! O atitudine cam periculoasă în zilele noastre! Păi vă spun eu unde erau “pupuşile” sâmbătă: la Râmnicu Vâlcea, că ei au transformat un cinematograf într-un teatru de toată frumuseţea! Noi? Ei, noi încropim spectacole omagiale şi ne zbatem între incapacitatea de a gestiona resursele umane şi obţinerea de derogări profesionale care nu reuşesc să mascheze incompetenţa nici măcar la nivel declarativ. Că de-atâta văietat ne-a zburat de sub nas şi mult promisul şi trâmbiţat posibil sediu...
Ei bine, dar credeţi că voi contaţi în ecuaţia instituţie de cultură – autoritate finanţatoare? Nu vă amăgiţi. Poate numai ca statistică. Un singur lucru este esenţial: păstrarea unui fotoliu de director! Cu orice preţ! Cu preţul unor teancuri de invitaţii pentru crema funcţionărimii care se vinde la un preţ derizoriu: 4 lei şi 5 lei, cât costă un bilet. Incompetenţa, obedienţa vor fi răsplătite însă cu un nou mandat! Ăsta e zvon (adică e foarte aproape de adevăr)! Dacă ar fi după mine, bilanţul mandatului unui director de instituţie publică de cultură, finanţată de mine şi de tine, de voi, dragi ascultători contribuabili, ei bine, acest bilanţ ar trebui făcut public şi dezbătut. Dar ce credeţi? Bârfa zice că va trece ca sabia prin caşcaval prin comitetele şi comiţiile de evaluare compuse din “oameni de bine”, dar doamne fereşte să nu fie profesionişti! Şi că oricine ar îndrăzni o critică să fie hulit şi afurisit! Despre rău numai de bine! Pe modelul: director de instituţie de spectacol la tv, căznit important, zice “am fost într-un turneu în (să zicem) Belgia”. Eu, spectator de bună credinţă, cred. Dar bârfa şi zvonul lucrează! Şi astfel aflăm adevărul: turneul a fost de fapt o jalnică prestaţie artistică pe câţiva firfirei într-un sătuc pitoresc, cu ocazia unei sărbători locale. Sau: “la festivalul internaţional de la Poplaca unde au participat şi 2 cetăţeni străini am obţinut premiul pentru (un motiv se găseşte, nu-i vorbă!) cutare spectacol”, dar enunţul este incomplet, pentru că urmează “unde toate trupele au primit cel puţin câte 1 premiu, aşa ca noi, dar cei mai mulţi au luat câte 3, chiar 4!”. Vedeţi, dragii mei ascultători spectatori de ce e bună bârfa? Zvonurile au şi ele rolul lor: sunt un fel de avangardă a certitudinilor. Iar răutăţile sunt chiar răsfăţ! Tolba e plină!

Ei, după atâta flecăreală, să nu uitaţi, totuşi, cumpăraţi-vă bilet şi mergeţi la teatru!