mozaicuri teatrale

Căutaţi tenorul la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

Începutul stagiunii unui teatru (fie el „naţional – provincial”) este un moment foarte important pentru mersul respectivului an teatral. Dilemele unui manager de instituţie de spectacol ar trebui penduleze între „începem cu un spectacol de vitrină, să le aratăm cu ce vom colinda lumea” şi „ar fi mai bine să începem cu o montare de încălzire, să readucem în sală spectactorii”. Directorul Mircea Cornişteanu s-a dovedit inspirat alegând a doua variantă, propunând titlul incitant al unui text ce se bucură de un mare succes în teatrele româneşti: „Se caută un tenor” de Ken Ludwig, în traducerea regizorului Petre Bokor. Sub diverse denumiri („Scandal la operă”, „Tenor de împrumut” – care este şi varianta originală), aceeaşi comedie bulevardieră se joacă la Teatrul „Nottara” din Bucureşti, la Cluj, iar Teatrul Naţional din Târgu-Mureş deschide actuala stagiune cu acelaşi titlu. O altă piesă a autorului englez este prezentă la Timişoara – „Cyrano de Buffalo”.
Succesul spectacolului craiovean este respectarea „reţetei”, în care „ingredientele” de bază trebuie să respecte „dozele”: valoarea şi valenţele textului, inspiraţia regizorului în alcătuirea distribuţiei, publicul căruia i se adresează.
Şi pentru că la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova managerul este dublat de regizor, lucrurile au mers de la sine. Comedia spumoasă, dinamică, cu caractere foarte bine conturate, quiproquo-urile, un continuu imbroglio şi savoarea replicilor îi convin de minune lui Mircea Cornişteanu, spirit ludic, plin de umor. Mai ales că subiectul piesei – o satiră „soft” - este inspirat de „culisele” teatrului, unde intrigile, viciile, moralitatea şi (uneori) valorile îndoielnice sunt acoperite cu o pojghiţă lucioasă (de cele mai multe ori de tinichea) şi înşelătoare.
Cu o distribuţie omogenă, dar dominată detaşat de carismaticul Valer Dellakeza, spectacolul este unitar la nivel interpretativ. Pentru mai tinerii parteneri de scenă ai sărbătoritului actor (la cei patruzeci de ani de „meserie”), Valer Dellakeza este un catalizator al jocului în rolul impresarului Saunders. Însă Marian Politic (tânărul talentat, timid şi îndrăgostit Max), Angel Rababoc (viciosul tenor Tito), Monica Modreanu („venerabila” mătuşă Julia), Gabriela Baciu (Maria, soţia lui Tito), Adela Minae (Magie, fiica frivolă, dar naivă a lui Saunders) îşi interpretează corect partiturile, fără excese, fără să iasă „din cadru”. Ştefan Cepoi face un uşor derapaj în zelul interpretării rolului său – Liftierul. O prezenţă, însă, plină de haz şi savoare este Cerasela Iosifescu, actriţa ce dă viaţă unui personaj detestabil în realitate (şi totuşi atât de des întâlnit…), dar adorabil în acest spectacol: soprana Diana, gata de „orice sacrificiu” pentru o carieră strălucită. (Aici trebuie precizat faptul că titulara rolului Diana este Geni Macsim, însă o situaţie demnă de acţiunea acestui spectacol a adus-o în scenă pe Cerasela Iosifescu. Încurcate sunt culisele teatrului…)
Aerul retro şi boem al costumelor Liei Dogaru evidenţiază discret caracterele personajelor şi se mişcă natural, elegant în decorul funcţional şi inspirat al scenografului Viorel Penişoară-Stegaru.
Ştiind că un spectacol începe „să se aşeze” după premieră, cronicarul a preferat să vizioneze a doua reprezentaţie, când emoţiile artiştilor scad, când „lumea bună” deja a emis primele judecăţi de valoare, când este în sală un public eterogen. Prima surpriză plăcută a fost la casa de bilete, unde tineri foarte moderni (unii chiar snobi), liceeni sau nu, veneau să-şi cumpere bilete („cu reducere pentru elevi daţi?”). A doua surpriză plăcută a fost oferită tot de către spectatori: aluziile licenţioase, replicile „în doi peri” erau primite firesc, fără manifestări necivilizate şi teribiliste, din păcate atât de întâlnite azi. O carenţă în educaţia teatrală a publicului este însă lipsa de interes pentru pliantul de sală. În ciuda aspectului destul de atrăgător, caietul-program conceput de secretarul literar Iolanda Mănescu nu a fost la mare căutare…
Cu toate acestea, flerul lui Mircea Cornişteanu (managerul şi regizorul) a funcţionat: pentru a avea spectatori, trebuie să-i cucereşti. Apoi să ştii să-i păstrezi.
Stagiunea 2008/2009 a început promiţător la Craiova.