agora...

“Lumea-ntreagă e o scenă şi totţi oamenii-s actori”

Pentru mulţi dintre voi vara la teatru e un mister. Sau un vis îndepărtat să mergi, ca la vecinii de peste Dunăre, vara la teatru. Să bată gongul estival şi să se ridice cortina!

Actul 1 Prolog
Figuraţie

Există un fel de spectacole în care figuraţia este absolut necesară. În spectacole istorice, în spectacole moderne, figuranţii sunt cei prezenţi pe scenă pentru a da greutate şi veridicitate (zic unii) tablourilor din piesa respectiva. Şi dacă am stabilit acest lucru şi dacă ne amintim motto-ul acestei pastile teatrale – lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori – iată de ce am ales acest subiect pentru această seară. Pentru că, la fel ca pe scenă, prin viaţa noastră trec nenumăraţi figuranţi. Pe unii îi remarci, pe unii nu. Unii îţi influneţează percepţia şi receptarea realităţii (mai mult sau mai puţin teatral!), unii îţi deformează faptele, alţii vorbele. Pentru că figuranţii nu au întotdeauna mult de lucru pe scenă (sau în viaţa ta). Şi atunci, conform tarelor noastre olteneşti şi omeneşti, încep să-şi creeze roluri individuale care nu au nimic în comun cu „piesa” în care joacă şi nici cu actorii principali (de pe scenă sau din viaţă), ba mai mult, dăunează grav teatrului. Şi cu cât sunt figuranţi „neprofesionişti”, adică n-au mai avut contact direct cu scena, cu atât sunt mai „creativi”. Ajung directori din simpli sufleori sau şoferi şi brusc ştiu totul despre regie, scenografie, actorie, dramaturgie, teatrologie, management şi marketing cultural! Au idei şi păreri! Teatrul se naşte odată cu ei, iar ei devin nemuritori pentru că s-au priponit în nişte funcţii care le dau nălucirea cum că ar fi actori principali sau primadone în teatru. Ceea ce este cu adevărat grav şi dăunător este că artiştii adevăraţi şi talentaţi sunt impregnaţi cu modestie şi bun simţ, dar aceste calităţi se întorc ca un bumerang împotriva lor şi-i împing în rândurile din spate ale figuranţilor. Iar figuranţii tupeişti, semidocţi sau pur şi simplu ageamii se substituie protagoniştilor întru propăşirea orgoliului şi buzunarelor proprii, folosind banii publici după cum îi taie capul şi-i duce mintea nedusă la teatru! Mai este o „specie” de figuranţi, aceia ce s-au retras din primele rânduri ale artiştilor şi s-au „convertit” în figuranţi cu funcţie şi blazon, dar abandonând profesia, arta, meşteşugul pentru care ajunseseră în teatru. Aşa am ajuns noi să ne uităm cu jind şi obidă la teatrele care nu mai prididesc cu participările şi organizările de festivaluri şi de evenimente teatrale. Aşa am ajuns noi să ne bucurăm de vizionarea unui spectacol care „hai, totuşi, că nu e chiar aşa de slab...”. Aşa am ajuns noi să credem că orice critică la adresa noastră este un afront şi trebuie pedepsit conform legii: cu o sancţiune sau măcar o mustrare dacă e vorba despre un angajat care-şi permite, graţie studiilor şi practicii, să spună lucrurilor pe nume sau, dacă este un străin de instituţie, „nu-l mai chemăm la premieră şi nu-l mai luăm cu noi la festivaluri!”. Şi totuşi, figuranţii rămân figuranţi, pentru că nu reuşesc decât să încetinească creaţia în teatru, adevăraţii artişti merg mai departe risipind emoţie şi frumos pe unde trec....

Actul 2
Cine are nevoie de teatru?

De teatru au nevoie toţi cei pentru care vara nu înseamnă numai vacanţă, ci şi cea mai bună perioadă pentru a pune la cale proiecte, festivaluri, spectacole, evenimente teatrale cu care să-şi încânte şi să-şi răsplătească sau să-şi atragă spectatorii. Adevăraţii actori, regizori, scenografi, compozitori, dramaturgi, tehnicieni, tâmplari, butafori, croitori – indiferent de meşteşug sau profesie – se bucură asemenea prichindeilor când lucrează, când munca lor este apreciată aşa cum trebuie – prin aplauze! Câte lacrimi n-am zărit în colţul ochilor obosiţi de croitorie şi butaforie sau roşii de la probele de lumini atunci când, într-un colţ de sală sau în negrul culiselor actorii primeau aplauze şi sala striga „bravo!”. Toţi aceşti creatori de teatru au nevoie de el, de singurul loc din viaţa lor unde se identifică până ies la pensie şi încă ani buni după aceea cu prinţesele şi zmeii din poveşti, cu Hamlet şi Nina Zarecinaia. Teatrul este singurul loc unde orice poveste de iubire este posibilă, unde ridurile se formează în jurul ochilor ce rămân la fel de năstruşnici şi şugubeţi până dincolo de contemporana pensionare. De aceea toţi aceşti oameni au nevoie de teatru. Pentru că ei fac teatrul. Neştiind şi nevrând să facă altceva.

Actul 3
Topul evenimentelor teatrale

Şi pentru că tot vorbirăm de figuraţie şi figuranţi, trebuie să vă spun că ceea ce vedem noi în această vară în piaţa socio-umană sub pomposul titlu de Craiova estivală – spectacole, concerte - este numai o figuraţie stângace a unor adevărate evenimente ce s-ar putea crea. Pentru că, dragii mei ascultători – spectatori, spre deosebire de jalnicele apariţii de la marele deranj muzical care ne costă 400.000 de euro, artiştii care ne şi vă încântă toată vara pe esplanada cu fântâni nu sunt nici pe departe la fel de onoraţi nici mediatic şi nici financiar.
Aşadar vă invit să vedeţi ce înseamnă cu adevărat sezon teatral estival, dar invitaţia este valabilă pentru oraşul Szeged din Ungaria, pentru Subotica din Serbia, pentru Varna şi Plovdiv din Bulgaria, pentru Salonic în Grecia şi, totuşi, pentru Cetatea Neamţ şi Sighişoara în România.

Până data viitoare încercaţi să mergeţi şi la teatru!