mircea surdu pe divan

Divanul cu păpuşi

Şapou: Şi Teatrul „Colibri” are generaţia sa de aur din care face parte şi Mircea Surdu, unul dintre actorii care au scris istoria acestui castel al poveştilor copilăriei şi care a avut amabilitatea să poposească pe Divan.

…o dată mi s-a întâmplat să joc un rege şi am luat un premiu!
Adriana Teodorescu: Ştiu că aţi ajuns la Teatrul „Colibri” (Teatrul de Păpuşi pe-atunci, n.r.) conjunctural. Şi aţi rămas.
Mircea Surdu: Am venit la Craiova în 1962 pentru că aici era familia mea. Povestea începe aşa: am absolvit la Bucureşti o şcoală postliceală de instructori artistici, aşa se numea pe atunci, care avea toate specializările artei spectacolului: de la actorie şi regie, cursuri pe care le făceam cu profesorii de la IATC, până la toate felurile de dans, instrument, cor, dirijor. Eram pregătiţi pentru a lucra cu echipele de artişti amatori de la casele de cultură. Drept urmare am ajuns la Sighişoara, unde am fost director câţiva ani. Acolo am văzut pentru prima dată teatru de păpuşi, când păpuşarii sibieni au venit într-un turneu. Stând pe lângă ei, doar eram gazdă!, am fost impresionat de dificultatea acestui gen teatral. I-am compătimit atunci, dar nu mi-am imaginat că voi face şi eu acelaşi lucru…
A.T.: Şi cum a fost începutul păpuşarului Mircea Surdu?
M.S.: Îţi spuneam că am venit în Craiova ca instructor artistic la Casa de cultură a sindicatelor. Întâmplător am auzit că la Teatrul de Păpuşi este un post liber de instrumentist. M-a atras acest lucru, era vorba despre un teatru profesionist…
A.T.: Şi care era „fişa postului”?
M.S.: Pe-atunci ilustraţia muzicală a spectacolelor se făcea „live”, adică instrumentistul stătea la marginea scenei şi susţinea „coloana sonoră” – cântece, intrări, alte zgomote… Horia Davidescu, căruia îi mulţumesc pentru flerul pe care l-a avut atunci, mi-a spus „pe tine te fac actor”. Aşa am ajuns actor. Şi aşa am rămas. Şi spre deosebire de mulţi dintre cei care spun că au visat o viaţă să devină actori, eu nu pot spune asta. Şi poate că dacă aveam alternativă, nu eram actor.
A.T.: Şi totuşi sunteţi azi aici, la teatru. Înseamnă că v-a plăcut, nu?
M.S.: Vreo douăzeci de ani am fost aceiaşi în trupă, ca un monolit, iar regizorul Horia Davidescu şi scenograful Eustaţiu Gregorian erau un cuplu artistic atât de bine sudat, încât părea un conglomerat de talent. Eram tineri şi foarte uniţi. Aveam „specializări” pe game de roluri, eu eram „responsabil” cu mare parte dintre rolurile negative şi cu lupii. Mulţi lupi am interpretat! O dată mi s-a întâmplat şi mie să joc un rege şi am luat un premiu! (pentru rolul „Regele” din spectacolul „Amnarul” de H.Ch. Andersen, în regia lui Horia Davidescu, Mircea Surdu a primit Premiul de interpretare la Festivalul „Gulliver” de la Galaţi în 1995, n.r.)
A.T.: Cum este acum păpuşăria?
M.S.: Păpuşăria este una dintre formele de expresie teatrală cu cea mai rapidă evoluţie artistică şi tehnică, fiind foatre mult influenţat de desenele animate, de jocurile pe computer.
A.T.: E de bine sau de rău, având în vedere că în multe spectacole se folosesc tehnici media?
M.S.: Din punct de vedere al păpuşăriei e de rău pentru că arta mânuirii şi formele de exprimare sunt diminuate. Se vede şi în creaţia realizatorilor de azi din teatrul de păpuşi. Se observă când vocea e „computerizată”. Când am intrat eu în teatru păpuşa avea priză directă la public, mai ales că spectatorul copil este un spectator sincer şi acceptă mai uşor convenţia teatrală. Acum teatrul de păpuşi reprezintă mai puţin componenta de educaţie culturală care formează viitorul adult consumator de cultură, de artă.
A.T.: Ce e de făcut?
M.S.: Eu cred că trebuie să existe o politică repertorială bazată pe opere literare româneşti şi universale clasice. Şi totuşi, accentul să fie pus pe poveştile româneşti, nu căzând în folclorism demonstrativ, dar esenţa poveştilor româneşti este plină de lucruri bune ale poporului român. Fără paradă de patriotism. Încă ceva: este şi o criză a regizorilor şi scenografilor de teatru de păpuşi. Toţi sunt pregătiţi şi şcoliţi pentru teatrul „mare” şi lucrează sporadic în teatrul pentru copii.
A.T.: Vă întreb şi pe dumneavoastră, ca şi pe ceilalţi colegi dacă există o diferenţă între actor şi păpuşar. Există?
M.S.: N-am simţit niciodată diferenţa între actor şi păpuşar. Cred că mai potrivit e termenul de „actor-păpuşar” pentru că eu şi interpretez, nu numai mânuiesc diferite personaje.