mozaicuri teatrale

GAG-uri estivale
(pseudo)jurnal de tabără

teatrul este joc
Filonul adevărului este simplitatea; pe care o înfăşurăm în diverse straie. Şi această succesiune de straturi ne îndepărtează de miez. Aşa se întâmplă şi în teatru: conceptualizăm, (psih)analizăm, teoretizăm… Dar de unde am plecat? De ce dăinuie teatrul de atâtea mii de ani? Mai avem nevoie de teatru? Sunt întrebări la care tomuri de cărţi scrise de erudiţi ai Thaliei, curente teatrale, actori, regizori, scenografi, teatrologi încearcă să găsească răspunsuri. Singurul punct comun al tuturor, de-a lungul timpului, este nevoia de joc.

Din perspectivă istorică, rădăcinile jocului se pierd în negura timpurilor. Conform Dicţionarului de simboluri, „jocul este, fundamental, un simbol al luptei – al luptei cu moartea (jocurile funerare), cu elementele (jocurile agrare), cu forţele potrivnice (jocurile războinice), cu sine (cu propria frică, îndoială etc.)”. După Roger Caillois, jocul nu este numai acţiunea pe care o denumeşte, ci „totalitatea figurilor, simbolurilor sau instrumentelor necesare activităţii respective…” Herbert Spencer defineşte jocul ca „formă de socializare, în care individul se construieşte pe sine din interior, dat fiind o fiinţă socială”. Henri Wald face distincţia între joc şi joacă prin etimologia latină a cuvintelor: dacă prin joc / ludus, oamenii adaugă lucrurilor activităţi culturale, joacă / jocus semnifică distracţia, capacitatea de a glumi. Jocul este o dovadă incontestabilă a libertăţii interioare a individului şi un mijloc de cunoaştere (individual şi social). Însă cea mai interesantă teorie a jocului este cea enunţată de Johan Huizinga conform căreia cultura are o structură ludică, „formă jucată”. Jocul la Huizinga are funcţie creatoare de cultură şi există în aria sacrului. Homo ludens este depozitarul esenţei umane.

Teatrul de păpuşi este una dintre cele mai expresive forme ale jocului. Cu o istorie ancestrală, de când păpuşa şi masca aveau funcţii mistice, de ritual, mânuirea păpuşii este creaţie. Până să devină obiect estetic, păpuşa este, înainte de toate, obiect de joacă.
Păpuşa este metaforă în acţiune. Păpuşarul este o sinteză a lui homo ludens şi homo creator, pentru care jocul devine mijloc de cunoaştere al poveştii. Şi astfel, recompune o lume.

Gratuitatea jocului este cel mai bine vizibilă la copii. Jocul infantil este opusul rigidităţii modului de viaţă al adultului. Formele social-educative (sistemul de învăţământ) sunt adevărate laboratoare pentru evoluţia ulterioară a indivizilor. Care este, însă, importanţa factorului ludic în viaţa culturală a zilelor noastre? Esenţială, prin menţinerea reflexului libertăţii individului în formare.

jocul este muncă
Aceste premise teoretice au constituit baza realizării unui (alt) proiect iniţiat de Asociaţia Culturală GAG. Estival, de această dată. Nimic nou sub soare (oare?). O tabără tematică. Entuziasmul participanţilor, însă, demonstrează utilitatea unei astfel de iniţiative. Desfăşurat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret Gorj şi finanţat de Autoritatea Naţională pentru Tineret, proiectul taberei tematice „O poveste de vacanţă” s-a derulat în cadrul natural al Tismanei – la Centrul de agrement, în imediata apropiere a frumoasei mănăstiri - în perioada 4 – 10 august 2009 şi s-a bucurat de prezenţa unui număr impresionant de copii din judeţele Prahova şi Ialomiţa.

Atelierele de creaţie au fost concentrate pe stimularea creativităţii, dezvoltarea imaginaţiei, educarea gustului artistic şi socializarea copiilor prin intermediul teatrului de păpuşi. Grupele de mici creatori au imaginat, au desenat, au scris, au confecţionat păpuşi şi măşti, au improvizat (mai ceva ca Moliere la Versailles!), au aplaudat şi s-au bucurat când munca lor a fost răsplătită. Efortul fizic a fost depăşit de cel intelectual, care, la rândul său, s-a supus împlinirii oferite de izbânda „lucrului bine făcut”. Pentru că jocul este la fel de serios ca munca.

Excursiile de documentare de la Hobiţa, de pe Cheile Sohodolului şi Valea Jiului au fost „asezonate” cu „ingredientele” unei tabere autentice, stârnind în fiecare nostalgiile copilăriei: un foc de tabără uriaş în jurul căruia s-a cântat imnul taberei şi s-a improvizat cu păpuşi, un păstrăv la grătar cu o saramură ca un pastel – marca Gregorian, drumeţii şi un „campionat de table” stârnind ambiţii şi orgolii.

Disponibilitatea şi energia copiilor au fost canalizate către un tărâm necunoscut pentru ei. Teatrul de păpuşi i-a primit în cele mai secrete încăperi ale sale, iar printre călăuze s-a aflat nimeni altul decât Eustaţiu Gregorian, creator de lumi şi vise pe multe scene ale lumii. Au aflat micii artişti despre volume, proporţii, perspective scenografice, despre magia care transformă câteva obiecte într-o păpuşă.

Prezenţa elementelor teatrale în activitatea recreativă a copiilor s-a dovedit benefică. Astfel, prin joacă, el, copilul, ajunge la joc. Prin exerciţiul jocului, dobândeşte stăpânirea structurilor culturii de care aparţine, dar şi disponibilităţi şi deschidere spre alte culturi.