cutia cu fluturi din agora

Spectacolul demnităţii nu are strălucire. Autenticitatea, „acordul cu sine” nu prezintă interes... Sinceritatea e dispreţuită, demnitatea e desuetă şi nocivă. Fluturii din stomac sunt goniţi sau încarceraţi. Zborul e frânt la prima fâlfâire de aripi...

Dar să bată gongul şi să se ridice cortina!

Privim spectacolul de pe scena teatrului, râdem şi plângem cu întruparea sentimentelor şi a gândurilor. Umbrele capătă consistenţă şi chip, dar nouă ne e frică. Ne ghemuim în scaune şi, în întunericul sălii de spectacol, alungăm speriaţi orice gând şi simţământ autentic. Nu este politicos să râzi, este jenant să lăcrimezi, este scandalos să flirtezi, este interzis să iubeşti. Ne minţim, ofilindu-ne sufletul, de parcă ar fi duşmanul nostru, nu cea mai gingaşă comoară. Zâmbim superior când urmele vizibile ale autenticităţii se manifestă într-un semen de-al nostru. Duplicitari fiind, comentăm ridicolul în care se poziţionează acesta, dar invidiindu-l măcar puţin în sinea noastră. Suntem oportunişti în comunitate şi în dragoste. Admirăm pe scena teatrului personajele eroice – de la anticii Antigona şi Ulisse, shakespeareanul Hamlet şi până la cehovianul Unchi Vania sau Gelu Ruscanu din Jocul Ielelor de Camil Petrescu, cel care a văzut ideile... Paradoxal, personajele de pe scena teatrului sunt autentice, puternice, adevărate... Iar noi devenim umbrele lor gri, lipsiţi fiind de clorofila vieţii... Aşadar, păşind de pe scena teatrului pe cea a vieţii, ne strângem umerii, arborăm măştile civilizaţiei sufocându-ne sufletul şi ne cenzurăm orice urmă de autenticitate. Stabilim convenţii chinuitoare pe care dorim să nu le respectăm, dar cărora ne supunem şi pe care le invocăm la cea mai mică tresărire a omenescului din noi.

Suntem din ce în ce mai nefericiţi în trupurile, casele şi societăţile noastre, alergând după iluzii stupide şi vremelnice. Refuzăm cu încăpăţânare orice emoţie care ne poate destabiliza rutina vieţii, ne ascundem după vorbe goale şi priviri opace în faţa fâlfâitului aripii unui fluture, întoarcem privirea să nu vedem căderea unei petale sau apariţia unei lacrimi, zâmbim convenţional la jocul copiilor...

Ne credem importanţi, complecşi, superiori, demni, oneşti, culţi, sensibili, altruişti, frumoşi... Ne înşelăm cu bună ştiinţă. Nu avem curajul să ridicăm privirea spre oglindă şi să ne privim irişii ochilor. Pentru că ştim că ceea ce putem vedea e un amestec anost şi hidos. Grimase, goliciune, tristeţe, invidie şi ură, şi o cuşcă mare cu fluturi care se zbat... Sentimentele noastre reprimate, chinuite, iubiri netrăite, vorbe urâte aruncate fără rost, flori ofilite şi nedăruite, cărţi cu pagini netăiate – toate acestea sub un strat gros de machiaj, de sluţire a fiinţei în încercarea disperată de a minţi, pe noi şi pe ceilalţi. Vopselurile nu ne acoperă doar faţa, părul, pielea, ci ne perforează emoţiile şi sufletul. De fapt noi alungăm culorile din viaţa noastră. Aşa cum alungăm frumuseţea iubirii, devenită statistică şi probabilitate.

Ratăm unica şansă de a fi în acest necuprins teatru al vieţii noastre personaje aşa cum ne dorim, pentru ca la ieşirea din scenă să zâmbim aplauzelor care ne însoţesc, pentru a nu regreta replici, scene, relaţii cu alte personaje din piesa care pentru noi se încheie. Aşa cum orice spectacol este irepetabil, aşa sunt şi şansele noastre: irepetabile... Eliberaţi-vă fluturii din stomac, întruchipaţi-vă umbrele, râdeţi, plângeţi, iubiţi. Fiţi autentici ca să fiţi demni.

Şi nu pregetaţi: cumpăraţi-vă bilet şi mergeţi la teatru!

a început stagiunea la craiovaaaaaa!

S-au deschis uşile teatrelor! Să dăm năvală la spectacole! Să ne satisfacem pofta şi setea de teatru, de cultură! Să analizăm însă oferta! Ce ne-au pregătit nouă instituţiile de spectacol craiovene? Cum şi în ce fel s-a făcut auzit primul gong festiv al acestui sezon teatral?

La Teatrul Luceafărul din Iaşi e mare festival: spectacole cu marionete, păpuşi şi măşti din toată Europa! Alba Iulia răsună de aplauzele spectatorilor prezenţi la ediţia cu numărul 5 a festivalului de teatru. Clujul şi Galaţiul fac ultimele pregătiri pentru festivalurile organizate de teatrele lor de păpuşi. Despre capital[… ce să mai vorbim? Teatrul Ion Creangă, rămas şi el pribeag, nu se vaietă, ci îşi continuă festivalul bucurând mii de copii. Şi apropo de bucurii, nici Teatrul Ţăndărică nu se plictiseşte: după o premieră interesantă (Svejk, regia A. Hausvater), se pregăteşte intens pentru festivalul său anual, programat la început de decembrie.

La Craiova? Ssssst… Discret, tăcut, aproape pe furiş, a început şi la noi stagiunea.

Teatrul Naţional ne-a propus o schimbare de registru, trecând de la Hamlet la piese pentru, nu-I aşa?!, tot poporul. Cu un strop de parabolă, cu glume răsuflate, cu aluzii străvezii pe care să le înghită toată lumea, spectacolul “Balconul” îşi aşteaptă publicul. Gongul care a marcat începutul stagiunii la Naţional a fost precedat de speech-ul lui Mircea Cornişteanu, directorul teatrului, din care am înţeles că deocamdată nu sunt bani pentru spectacolul Caligula în regia lui Laszlo Bocsardi, dar să nu disperăm pentru că în curând vom fi cadorisiţi cu o a nu ştiu câta versiune a unui spectacol de bulevard, Unde-I revolverul? în regia subsemnatului. Adică a lui Mircea Cornişteanu! Că l-a mai montat cu mare success la Teatrul Nottara… Adică la un teatru chiar de bulevard! În fine! Şi cum toamna teatrală e bogată la Naţionalul craiovean, nu putea lipsi celebrul şi tradiţionalul déjà târg cu gablonţuri, genţi, haine şi lenjerii cu danteluţă! Perfect asortat foyerul cu scena! Valoare artistic la unison!

Teatrul Liric s-a înnoit şi el, că doar aşa se face la început de stagiune! Şi, pentru că în Craiova sunt vreo 40 de mii de copii şi alte zeci de mii prin împrejurimi, au trântit un spectacol pentru prichindei, să-I meargă fulgii! Cocoşelului neascultător, fireşte, aşa cum se numeşte premiera care a inaugurat sezonul toamnă-iarnă. Că este desuet, foarte lung, plictisitor şi anost – astea răutăţi din partea-mi! Că play-back-ul protagoniştilor pe vocile unor alţi solişti sunt luate în râs de către copii sau că autorii spectacolului au pierdut din vedere (dacă or fi ştiut vreodată!) că reacţiile micilor spectator trebuie luate în seamă sau că, deşi suntem un popor genial şi avem copii precoci, la vârste foarte fragede duetul de operă şi liedul sunt greu digerabile – şi astea sunt răutăţi!

Şi pentru că vorbeam despre copii, Teatrul Colibri, adică teatrul special al copiilor, a ridicat şi el cortina într-o discreţie ce se confundă cu anonimatul, aducând pe scenă (tot a Teatrului Liric, fireşte!) un spectacol de acum 10-11 ani. Nimeni n-a întâmpinat copiii cu un “bun venit”, nimeni n-a spus părinţilor spectatori ce se pregăteşte pentru următoarea perioadă… Pentru că oricum nu contează! Alte lucruri sunt mai importante… Ca de exemplu plecarea teatrului în China, la un festival, cu sprijinul nemijlocit al unor personalităţi remarcabile ale culturii craiovene! Adică, mă-nţelegeţi, o uşă deschisă, o recomandare unde trebuie, o tânguială, o târguială, o minciunică pe ici – pe colo… Şi una dintre personalităţi însoţeşte trupa, sub pretext că trebuie să se convingă cu ochii săi de succesul fulminant de pe meleagurile orientale. Adevăratul motiv? Toţi avem un preţ, mai mare sau mai mic. Aşa că un sejur de o săptămână în China este un preţ rezonabil pentru un “mare om de cultură”. O fi de cultură, dar nu de caracter! Na, că nu mă pot opri din emis bârfe şi răutăţi! Aşa că să se bucure copiii Craiovei, dacă mai pot, de zilele oraşului în Piaţa Mihai Viteazu tot la aceleaşi spectacole pe care le văd în orice anotimp şi în orice spaţiu! Dacă plouă?! Ghinion! Să stea acasă şi să se uite la desene animate, că oricum spectacolele astea le-au mai văzut de zeci de ori!

Sau să meargă cu părinţi şi cu bunici la Filarmonica Oltenia, unde nu numai Bizet, Mahler, Beethoven, Ceaikovsky, Mozart sau Shubert pot asculta, ci şi concerte pentru ei, pentru pici. Comparaţiile cu instituţiile menţionate anterior sunt imposibil de făcut. De ce? Pentru că Filarmonica, în deschiderea stagiunii, a propus publicului o “uvertură” cu totul special. Premiera celui mai recent concert al “instituţiei” Tudor Gheorghe. Rafinament, istorie, lecţie de civilizaţie. Iar deschiderea stagiunii musicale este chiar un eveniment deosebit, marcat aşa cum se cuvine. Pentru că omul profesionist şi fără deorgări de studii sfinţeşte locul. Am zis!

Şi dacă tot nu v-aţi săturat de teatru, mergeţi la spectacolele pe care ni le propune Compania TeatrulEscu. În acel spaţiu neconvenţional, vorbesc despre café-teatrul Play, puteţi vedea spectacole bune, mai puţin bune, dar cu siguranţă veţi fi emoţionaţi de dăruirea, pasiunea şi talentul celor care nu au întotdeauna loc pe scenele instituţionalizate de funcţionarii teatrali care suprapopulează (în ciuda reducerilor de personal!)teatrele.

Pentru a fi la current cu bârfele, zvonurile şi răutăţile teatrale, cumpăraţi-vă bilet şi mergeţi la teatru!