Zile si vremuri zbuciumate. Cu totii participam, actori sau spectatori, la reprezentatia de gala a examenului de maturitate. Ca intr/un policier dupa Agatha Christie cautam vinovatul, suspectam pe toata lumea, ascundem dovezi si nu vedem mobilul dezastrului…
Plini de importanta si emanand respect, vajnicii nostri alesi au probleme grave de rezolvat pentru comunitate: echipa-fanion, campioana unei mari iubiri. Care mai de care cu idei nastrusnice sau naiv-romantice, care mai de care intruchipand dorinta norodului microbist, alesii nostri deschid ciclic acest subiect, probabil in perioadele “lejere” ale sedintelor de consiliu local. Se cauta oportunitati financiare, se platesc polite la microfon, se politizeaza rezultatele, culorile si stadionul, ce mai! dezbatere in toata regula! Mai ca/ti vine sa participi si sa/ti dai si tu cu parerea! Ca vorba aia: la fotbal si politica se pricepe toata lumea! Ca de cultura rar avuram parte, in unele duminici pe la teatre – parafrazez celebrul imn al echipei noastre. Se fac emisiuni la toate televiziunile locale sau cu profil sportiv cu vedetele politice ale momentului, sunt conferinte de presa cu ecou national, se propun sondaje de opinie, se lanseaza petitii online, sunt declansate lupte aprige pentru recastigarea respectului si a istoriei clubului (asta, marturisesc, n/am inteles/o, dar nu/i contrazic pe specialisti) si altele asemenea. Toate inimile bat pentru fotbal!
O vorba insa n/am auzit, un rand n/am citit despre dezastrul provocat de aceiasi corifei educatiei culturale. Teatrul Colibri agonizeaza de aproape 6 ani, cosmetizand cu disperare chipul schimonosit al fostului varf de lance in teatrul de papusi romanesc. Pe vremea cand echipa de fotbal abia adulmeca mirosul primului esalon fotbalistic, numele Craiovei era notoriu in China datorita Teatrului de papusi. Asta asa, ca sa restabilim un adevar istoric. Exemplele pot continua in acest sens.
Ideea principala este ca teatrul nu este in competitie cu echipa de fotbal, ci sunt institutii ale aceleiasi comunitati. Insa concluzia desprinsa din comportamentul, faptele si atitudinea alesilor nostri este ca se poate trai fara teatru, dar nu se poate respire fara fotbal. Gresit! Nu dovediti, stimabililor, decat ignoranta si superficialitate, partinire grosiera si lipsa de perspectiva, nepasare fata de copii si de Craiova. Ca multi dintre domniile voastre nu ati avut parte de teatru cand erati copii, este evident. Dar ca faceti din opacitate si rezistenta in fata culturii un standard, acest lucru este impardonabil, la fel ca si lejeritatea cu care dictati din varful pixului soarta unei institutii de importanta regionala (asta spre informarea dumneavoastra, ca reprezentantii institutiei sunt mult prea interesati de propria soarta decat de teatru, ca sa va aduca la cunostinta), dar si soarta copiilor Craiovei si ai Olteniei, fara insa sa veniti macar o singura data intr/un mandat la o reprezentatie, o premiera, fara sa aveti curiozitatea (pe care, dupa mine, v/o impune fisa postului) sa cunoasteti oamenii acestia minunati – papusarii.
Cu toate acestea, preocuparea alesilor nostri va ramane tot fotbalul, in detrimental teatrului, pentru ca, nu/i asa? la teatru nu avem voie sa mancam seminte si sa scuipam pe jos, nu avem voie sa strigam, sa vorbim la telefon si sa dam frau liber frustrarilor. Iar daca pana acum am trait bine/mersi fara sa calcam pragul teatrului, nu este prioritar sa ne schimbam. Oare?
