agora estivala

„Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori…”
E vacanţă. Vacanţa de vară. Teatrele şi-au închis porţile şi, cu entuziasm, bifează încă o stagiune plină de importante succese!… Să bată gongul şi să se ridice cortina!
Actul 1 Prolog
Recapitulare
Avem un oraş mare cu care ne mândrim (sau măcar aşa ar trebui!), cu instituţii de cultură de tradiţie (de care s-a cam ales praful de când cu „derogările” şi algortimul politic), cu spaţii generoase (folosite însă preferenţial, în funcţie de „afinităţi” sau lăsate de-a dreptul în paragină), cu artişti dornici să-i încânte şi pe concitadinii lor cu „reţete de succes” importate sau inventate… Am avea cu ce să ne lăudăm, faţă de alte oraşe ale scumpei noastre patrii. Problema este că noi ne lamentăm la unison „aoleu şi văleleu, nu sunt bani!” Eroare! Bani sunt, în ciuda declaraţiilor lacrimogene cum că în cultură nu sunt bani, cum că municipiul nostru nu are parte de un buget asemenea altora şi alte asemenea smiorcăieli perfide. Pentru că brusc fu revigorată Craiova cu marele act de cultură emanat de un canal colector (pardon! muzical) cu starlete şi figuranţi, dar care dădeau bine imaginii oraşului. Ce-a rămas în urmă? Plăci de granit sparte, flori călcate în picioare, arbuşti smulşi, fântânici avariate… Să nu mai vorbim de înmulţirea reţetelor pentru calmante solicitate de locuitorii zonei zero a oraşului, zdruncinaţi zdravăn de „ritmurile melodioase”. O nimic toată, când e vorba de cultură. Dar în acelaşi timp Craiova nu are un festival de teatru, aşa cum multe dintre oraşele cât un cartier al metropolei noastre au! Vi se pare paradoxal că în Craiova nu există un festival de teatru? Mie nu. Pentru că directorii instituţiilor de spectacol arondate municipalităţii nu sunt capabili să gândească o strategie, darmite un festival! Pentru că aceste „eminenţe cenuşii” în materie de teatru dau direcţie teatrelor pe care le conduc în funcţie de recomandările unui director economic din primărie, maaare specialist în teatrologie, nu-i vorbă, sau ale unui şef de personal, rătăcit din vremea ceauşistă şi care nu e capabil să priceapă că acele vremuri sunt istoriceşte depăşite. Pentru că „premierele de succes” pe care le propun în proiectul managerial aprobat anual de „comisii de specialitate” formate din ingineri şi economişti (asta în cel mai bun caz!) sunt rezultatul unor târguieli pe bani, nicidecum al unei strategii, al unui plan artistic (ce-o fi aia?!). Cum să fie ei în stare să creioneze un festival? Mai bine îl copiază! Dar nici aşa nu sunt în stare să creeze un eveniment! A aduna 2-3 trupe alandala nu înseamnă festival! Dar cum să ştie „deontologii „ şi „derogaţii”, când ei pe la alte festivaluri pe la care au ajuns s-au preocupat doar de evaluarea diurnelor, cazării şi mâncării?! Nici nu vor şti, 3 vieţi de-acum înainte, cum se face un festival!
Suntem, din păcate, spectatorii unui spectacol jalnic, al incompetenţei, imposturii, al mediocrităţii… Scena este chiar viaţa noastră, iar protagonişti sunt actori cu aere de mari vedete, dar care nu sunt decât bieţi figuranţi.

Actul 2
Cine are nevoie de teatru?
Cam toţi cei care nu se vor bucura de prea multe tichete de vacanţă guvernamentale şi care merită să beneficieze de pe urma impozitelor care îngraşă conturile primăriei. Lor merită să le ofere aceşti regizori de culise care rescriu scenarii mai ceva ca-n telenovele teatru adevărat! Dar cum să visăm la această binefacere, când, cu cinism şi sfidând legea, ei evacuează teatrul copiilor pentru a-şi face „pohta ce-au pohtit”, bătându-se cu pumnul în piept că iubesc teatrul şi copiii, rânjind în spatele cortinei, însă, de reuşita încă unui tun imobiliar! Şi cei care au nevoie de teatru, copii, părinţi, bunici, se plâng unii altora, jurnaliştii ocolesc cu graţie subiectul, ca să nu-şi deranjeze patronii de ziar sau tv care se bucură la câte-o publicitate plătită din bani publici, „oamenii legii” spun că totul este legal (că doar ei s-au ocupat de actele imobiliare şi ei nu fac nimic ilegal!), oficialităţile promit şi iar promit… Dar noi, cei care avem nevoie de teatru ce facem? Poate de-aici se despart apele: cei care au nevoie de teatru vor găsi întotdeauna posibilitatea de a-şi satisface această necesitate, dar nu în oraşul lor cu care ar dori să se mândrească, nu în teatrele cu zeci de ani de tradiţie pe care mulţi străini le cunosc, dar nu şi şefii de servicii din primăria craioveană. Pentru aceştia din urmă teatrul înseamnă, în continuare două-trei nume de actori văzuţi în telenovele şi pe care, cu surle şi trâmbiţe îi aduce invariabil de sărbătorile de toamnă şi primăvară, inventate întru propăşirea sponsorilor electorali şi personali. Să vă spun un secret pe care ei nu-l pot afla, pentru că nu sunt în stare: teatrul începe din copilărie, cu copiii.

Actul 3
Topul evenimentelor teatrale
Numai un eveniment vă recomand: Romeo şi Julieta, primul musical rock din România, pe care-l puteţi vedea pe 20 şi 21 iunie la Bucureşşti, la TNO „Ion Dacian”.

Grăbiţi-vă aşadar să vă luaţi bilet şi mergeţi la teatru!