Să ne odihnim, zic, după maratonul cultural şi oferta bogată a Zilelor Craiovei. Să tragem linie şi să socotim minusurile şi plusurile. Pentru că, nu-i aşa, Craiova a fost o mare scenă a unui spectacol grandios, solemn, aproape tradiţional şi mai ales original. Spectacol? Mai degrabă bâlci. Un bâlci al deşertăciunilor...
Până să-şi ia elan şi să mă combată politrucii culturali ai urbei, spun de pe acum că nu toate scenele acestui spectacol au fost departe de profesionalism. Aşa că la rubrica plusurilor marcăm, admirăm, aplaudăm şi felicităm prezenţa vie şi autentică a Târgului meşterilor populari, prin eliminarea kitschului dar şi prin păstrarea autenticităţii frumuseţii tradiţiilor noastre. Deh, e vorba de concept, viziune, profesionalism... Departe de simplele puncte bifate de funcţionarii responsabili cu distracţia populaţiei Craiovei... Să revenim la plusuri: spectacolul florilor, întotdeauna reuşit prin inefabilul lor... Dar ce te faci cu puzderia de ageamii care au răsărit ca neghina printre flori? Ştiu, ştiu, voi fi catalogată drept cârcotaşă, nemulţumită, căutătoare de nod în papură... Dar oare aşa să fie? A spune lucrurilor pe nume e cârcoteală? A critica în folosul unei idei, a unei construcţii, a unui proiect se numeşte căutare de nod în papură? Dacă da, atunci eu caut nod în papură şi cârcotesc pentru că ştiu la fel de bine ca şi voi, dragii mei ascultători spectatori, oraşul pe care-l iubim şi-l locuim poate fi mândria noastră. Şi nu e puţin lucru să te simţi acasă în oraşul tău. Şi nu e puţin lucru să-l doreşti perfect, aşa cum îţi doreşti casa şi familia. Oraşul meu e familia mea, cu bune şi cu rele. Şi pentru că tot am făcut această paranteză, mă gândesc dacă e mai bine să stai pe margine şi să cârcoteşti în gând, zâmbind fals şi ipocrit din laşitate sau nepăsare celor ce greşesc sau trebuie să ai o atitudine critică dar onestă? Răspunsul depinde de fiecare dintre voi... Am închis paranteza. Din punctul meu de vedere aici se opresc plusurile. Şi cum minusurile tind să dezechilibreze balanţa, mă rezum în a rămâne în zona pozitivă, în raza de speranţă şi lumină a tradiţiei, florilor şi serilor magice dintr-un subsol teatral.
Să restrângem aria de bârfe, zvonuri, răutăţi a micii noastre pastile pamfletare la teatru, dar nu plecăm încă din Zilele Craiovei. Sub pretextul crizei, al lipsei fondurilor şi mai ales al corectitudinii distribuirii acestora întru folosul comunităţii, echipa de organizare a evenimentului autumnal ne-au trimis la spectacolele instituţiilor de spectacol ale Craiovei cum altfel? Gratis! Vedeţi vreo contradicţie? Ei nu. Eu da. Pentru că nu contează decât bifarea unor evenimente care să marcheze "generozitatea" edililor. Artiştii? Aceşti îngeri dintre noi care-şi lasă în culise grijile şi umilinţele cauzate de aceiaşi edili care le folosesc harul şi sufletul pentru preamărirea proprie... Muzicieni, păpuşari, actori, poeţi, pictori – oameni printre noi, dăruindu-ne din stropul lor de binecuvântare. Mulţumiri? Doar aplauze. Dacă m-aş folosi de demagogie, aş putea spune că unui artist nu-i trebuie mai mult. Dar nu. Revolta mă cuprinde în faţa atitudinii duplicitare a sforarilor aleşi uninominal sau pe liste sau ei între ei când văd cu câtă nonşalanţă declamă importanţa şi meritul aceloraşi artişti pe care-i dau afară din teatre la adăpostul unei legi reci. În realitate, în viaţa de zi cu zi, totul este pentru a proteja funcţionarimea, semidocţii şi impostorii... Cu salarii mizerabile, trataţi cu dispreţ de către autorităţi, artiştii îşi împlinesc menirea. Ne bucură, ne întristează, ne emoţionează... Reversul medaliei? Se infiltrează printre adevăraţii artişti şi la umbra lor cabotinii, impostorii care deturnează cercul luminos spre ei, împingându-i discret pe cei cu adevărat chemaţi în umbră, susţinuţi de cei pe limba cărora vorbesc: scăldaţi în premii, în elogii şi vorbe mari dar goale, aceştia sunt purtătorii efemerităţii. Trainicul se face cu trudă şi talent autentic. E greu să fii artist şi om.
Dar să ne bucurăm de-un mic şi-o bere, doar n-o să spunem ce gândim! Până la viitoarea ediţie a Zilelor Craiovei vom uita şi vom ierta, vom spera sau vom pleca.
Până să-şi ia elan şi să mă combată politrucii culturali ai urbei, spun de pe acum că nu toate scenele acestui spectacol au fost departe de profesionalism. Aşa că la rubrica plusurilor marcăm, admirăm, aplaudăm şi felicităm prezenţa vie şi autentică a Târgului meşterilor populari, prin eliminarea kitschului dar şi prin păstrarea autenticităţii frumuseţii tradiţiilor noastre. Deh, e vorba de concept, viziune, profesionalism... Departe de simplele puncte bifate de funcţionarii responsabili cu distracţia populaţiei Craiovei... Să revenim la plusuri: spectacolul florilor, întotdeauna reuşit prin inefabilul lor... Dar ce te faci cu puzderia de ageamii care au răsărit ca neghina printre flori? Ştiu, ştiu, voi fi catalogată drept cârcotaşă, nemulţumită, căutătoare de nod în papură... Dar oare aşa să fie? A spune lucrurilor pe nume e cârcoteală? A critica în folosul unei idei, a unei construcţii, a unui proiect se numeşte căutare de nod în papură? Dacă da, atunci eu caut nod în papură şi cârcotesc pentru că ştiu la fel de bine ca şi voi, dragii mei ascultători spectatori, oraşul pe care-l iubim şi-l locuim poate fi mândria noastră. Şi nu e puţin lucru să te simţi acasă în oraşul tău. Şi nu e puţin lucru să-l doreşti perfect, aşa cum îţi doreşti casa şi familia. Oraşul meu e familia mea, cu bune şi cu rele. Şi pentru că tot am făcut această paranteză, mă gândesc dacă e mai bine să stai pe margine şi să cârcoteşti în gând, zâmbind fals şi ipocrit din laşitate sau nepăsare celor ce greşesc sau trebuie să ai o atitudine critică dar onestă? Răspunsul depinde de fiecare dintre voi... Am închis paranteza. Din punctul meu de vedere aici se opresc plusurile. Şi cum minusurile tind să dezechilibreze balanţa, mă rezum în a rămâne în zona pozitivă, în raza de speranţă şi lumină a tradiţiei, florilor şi serilor magice dintr-un subsol teatral.
Să restrângem aria de bârfe, zvonuri, răutăţi a micii noastre pastile pamfletare la teatru, dar nu plecăm încă din Zilele Craiovei. Sub pretextul crizei, al lipsei fondurilor şi mai ales al corectitudinii distribuirii acestora întru folosul comunităţii, echipa de organizare a evenimentului autumnal ne-au trimis la spectacolele instituţiilor de spectacol ale Craiovei cum altfel? Gratis! Vedeţi vreo contradicţie? Ei nu. Eu da. Pentru că nu contează decât bifarea unor evenimente care să marcheze "generozitatea" edililor. Artiştii? Aceşti îngeri dintre noi care-şi lasă în culise grijile şi umilinţele cauzate de aceiaşi edili care le folosesc harul şi sufletul pentru preamărirea proprie... Muzicieni, păpuşari, actori, poeţi, pictori – oameni printre noi, dăruindu-ne din stropul lor de binecuvântare. Mulţumiri? Doar aplauze. Dacă m-aş folosi de demagogie, aş putea spune că unui artist nu-i trebuie mai mult. Dar nu. Revolta mă cuprinde în faţa atitudinii duplicitare a sforarilor aleşi uninominal sau pe liste sau ei între ei când văd cu câtă nonşalanţă declamă importanţa şi meritul aceloraşi artişti pe care-i dau afară din teatre la adăpostul unei legi reci. În realitate, în viaţa de zi cu zi, totul este pentru a proteja funcţionarimea, semidocţii şi impostorii... Cu salarii mizerabile, trataţi cu dispreţ de către autorităţi, artiştii îşi împlinesc menirea. Ne bucură, ne întristează, ne emoţionează... Reversul medaliei? Se infiltrează printre adevăraţii artişti şi la umbra lor cabotinii, impostorii care deturnează cercul luminos spre ei, împingându-i discret pe cei cu adevărat chemaţi în umbră, susţinuţi de cei pe limba cărora vorbesc: scăldaţi în premii, în elogii şi vorbe mari dar goale, aceştia sunt purtătorii efemerităţii. Trainicul se face cu trudă şi talent autentic. E greu să fii artist şi om.
Dar să ne bucurăm de-un mic şi-o bere, doar n-o să spunem ce gândim! Până la viitoarea ediţie a Zilelor Craiovei vom uita şi vom ierta, vom spera sau vom pleca.
