incepe sezonul artisticarelilor mucilaginoase

capacitatea unora de a inghiti dejectii e uimitoare. da' pana la urma e kestie de antrenament, nu? si de perseverenta. ce daca ai coloana vertebrala din gelatina si limba plina de muci lipiciosi?

ce/mi plac directorii care folosesc institutiile pe care (cica!) le conduc intru satisfacerea nevoilor turistice!!! sa ne dam cu putina mazga in obraji, lingem cateva poponetze, dam okii peste cap, punem d/o coliva (atentie, se apropie luna februarie, luna colivei: vieru, sorescu... pe eminescu il rataram, nici macar o aghiasma...) si gataaaaaaa! ete calatoriaaaaa!!! unde neaparat se mananca bine si se dau diurne grase... artisticareala e pretext! si dup/aia "succesurile" consemnate la revista "cutezatorii" sau la "mesaj comunist". ;) ups! am zis/o!

pupat piata independentei! bleac!

Scenariul vremurilor capata cand accente telenovelistice, cand dramatice, cand de/a dreptul hilare. Personaje cu vorbirea afectata si cu gandirea ingusta, personaje cu glas mieros si minte parsiva, personaje exaltate sau naïve – scena este populate de o multime de caractere, care mai de care mai fistichiu.

Fisa personajului

Partizani ai unor concepte pe care si le/au insusit pe baza unor criterii superficiale, cum ar fi de pilda asortarea cromatica, protagonistii de azi se zbuciuma in lumina reflectoarelor intru captarea increderii publicului, doar/doar vor smulge aplauze. Adica voturi. Adica puterea de a hotara, a influenta, a straluci intr/un costum sclipicios. Ce deziderat mai nobil poate avea un aspirant la rolul de ales (pentru ca este un rol!) decat iluzia puterii (ma rog, pentru el e doar puterea, iluzia e a noastra) si a functiei, a pozitiei sociale (nu financiare, nici vorba!) din care va face numai bine pentru popor! Si urmeaza aria tanguielii: cum a luptat, a murit si a inviat pentru popor si libertate, cum e faza cu idealul pe care adversarul n/o intelege din reacredinta si invidie, cum isi duce traiul modest in ciuda tentatiilor si cum isi apara eroic principiile in fata agresiunii si nedreptatii rivalului. In acest crescendo al dramatismului noi, spectatorii, suntem iremediabil sensibilizati si/l declaram purtatorul stindardului idealurilor noastre. Aplauze! Flori! Lacrimi! Lumina se stinge, spectatorii pleaca emotionati si exaltati, uimiti de propria lor inteligenta, convinsi de importanta lor. Protagonistul se retrage in cabina sa, isi scoate costumul de erou, se demachiaza si se imbraca in straiele sale obisnuite: costum scump, dar fara gust, parfum patrunzator, de firma, si iese grabit pentru ca firmele, afacerile au nevoie de el. Se/ntoarce brusc: isi uitase cheile de la masina firmei, adica a lui, a doua sau a treia achizitie (nici el nu mai stie) de cand a inceput criza. Telefoanele, iphonurile, ipadurile suna, vibreaza, clipocesc. Gata, spectacolul s/a terminat… Care este programul zilei de maine? Afaceri, intalniri cu ‘escu de la “ceilalti” cu care deruleaza un proiect cu finantare europeana nerambursabila (sigur ca sunt baieti destepti si numele lor nu apar niciunde in acte, ca doar celelalte firme ale lor au facut consultanta… complicat, dar profitabil). Seara e o disputa televizata cu unu’ de la opozitie. Eh, asta e, functia cere sacrificii… Iar costumul ponosit, masca ipocriziei…

Pupat piata independentei!

Hai sa dam mana cu mana / Cei cu inima romana… Auzi cum curg tiradele sforaitoare: sa lasam dusmania, sa luptam impreuna pentru binele poporului, sa indemnam la armonie, san e cinstim inaintasii, sa infieram elementele anti/sociale, promitem raiul pe pamant… Aceleasi cuvinte secate de vlaga intelesului an dupa an se aud in agora din gurile celor care se considera superiorii nostri. An dupa an se deruleaza acelasi scenariu, intr/o lehamite generala, spre bucuria insa a copiilor invoiti de la scoala ca sa participle la “manifestarile dedicate micii uniri” sau a celor adunati gura/casca. Solemnitatea steagului sau a cocardelor tricolore impartite intre oficialitati este cu mult depasita de amintirea aromei de fasole cu carnati sau a emotiei sincere, dar debile, de a te afla in preajma unui semizeu ca primarele sau don’ presedinte de la cj. Realizare importanta pentru vecinii de la bloc sau colegii de banca din parc.

Apoi ne intoarcem frumusel acasa, uitand ca ei, semizeii, au votat cresterea pretului gigacaloriei, ei au marit pretul de ridicare al gunoiului, ei au mintit de multi ani ca vor face canalizare, parcari, strazi… Cu ce ne/am ales? Cu beculete, sute de mii de beculete, cu infochioscuri de unica folosinta, cu cladiri immense fara utilitate - asta in timp ce scolile sunt desfiintate prin comasare, in timp ce ne purtam saracia unui oras sclipicios prin padurea de hypermarketuri deschise in locul fabricilor demolate de lacomia si avaritia responsabililor de comisioane… Radem acru la comedii cu umor grosier sin e taram copiii print e miri ce locuri in disperarea de a/i duce la teatru. Si toate astea, ca si multe altele, pentru ca, ocazional, la date fixe din an, ne bucuram pana la lesin de senzualitatea unui sarut: Pupat piata independentei!

Curat / murdar, monser!

Alivoar si bonsoar!

povestea merge mai departe...

...ca imaginatia e nesecata, slava domnului! motive, pretexte, avalansa de prostie / cat cuprinde!

asadar, sa/ncepem cu "incalzirea", ca avem un an greu... eheeeee

Exercitiu de imaginatie

Inchipuiti/va un spectacol pe o scena imensa, unde sunt nu unul, ci mai multe puncte centrale cu actiuni ce se deruleaza simultan. Grupuri de prim/plan, grupuri de planul doi, grupuri de figuranti – care insa nu sunt “statui”… Fiecare protagonist are partitura sa, fara “pauze psihologice”, fara “momente moarte”. Ei bine, fiecare spectator are preferinta sa in a urmari un grup sau altul. Sigur, cel mai simplu este sa urmaresti prim/planul. E cel mai comod.

…Si a fost Ziua Culturii Nationale. Editia a II-a. Previzibila, anosta, sforaitoare, cu iz de tamaie (o coliva chiar ar fi fost indicata!). Apatia, festivismul, lipsa de imaginatie si seriozitate sunt, asa cum le place tuturor sa spuna si sa auda, “ingredientele principale”. Sa/l mai chinuim, deci, pe Eminescu si anul acesta pe 15 ianuarie, ca tot nu ne poate cere drepturi de autor sau sa ne dea in judecata pentru defaimare, patarea imaginii si alte grozavii.

Imi doream, intr/un cuvant, aceeasi efervescenta, sustinere, implicare si finantare a acestei zile de care se bucura mitingurile si congresele organizate de partidele politice. Nu cred ca voi apuca ziua in care primarul, prefectul, presedintele cj se vor intalni cu zilierii culturii craiovene, nu numai cu directorii institutiilor. Nu cred ca voi apuca ziua in care, de 15 ianuarie, angajatii Teatrului Colibri (l/am ales exemplu pentru ca este cel mai vitregit din multe motive, nu numai imobiliare) vor primi personal o floare macar de la primar, de la directorul economic al primariei care hotaraste bugetul institutiei, dar n/a trecut nici macar o data prin institutie, cate o floare de la fiecare consilier local care prin votul sau decide viitorul cultural al copiilor Craiovei (macar de/ar constientiza importanta deopotriva a votului si a educatiei culturale a copiilor)…

Dar nu! Sunt actiuni inchise, exclusiviste (atentie, nu elitiste!), se fac fotografii ce apar imediat pe retele de socializare, ca da bine, se schimba pupaturi din varful buzelor crispate intr/un zambet acru (sau acrit, in unele cazuri), se suporta manifestarea dupa care se da drumul la extaz si admiratie si gata! Scaparam de Ziua Culturii Nationale! Pana la anu’… mai e!

Si apropo, stie cineva dintre culturnici ca 2012 e Anul Caragiale???? Va marturisesc, eu m/am hotarat: nici o zi fara Caragiale (de parka nu suntem toti desprinsi din momentele si schitele lui!).

Asa ca, alivoar si bonsoar, stimabililor! Ma duc sa pregatesc vitrionul, Naica!

proiect cultural tip colibri :D

proiecti initiat si coordonat de manager impreuna cu un ong (da' care nu face parte din concurenta neloiala. inca ;) prietenii stiu de ce)

pentru cine citeste si inca n/a aflat, eu nu uit.

nu pot si nici nu vreau.

pentru ca amnezia colectiva ne/a adus aici unde suntem acum, condusi de impostori incompetenti. in fine, sa trecem la subiect. scriam anul trecut prin martie despre un sir de aniversari/comemorari organizate de teatrul colibri in cinstea/memoria unor (r)apusi poeti. foarte bine si frumos! da' cu coliva, cadelnita si popa, fratilor?????!!! cat de imbecil si ipocrit sa fii, sa joci cartea fatarniciei in numele mortului (pe care te faci ca/l aperi, ca daca scociorasti, gasesti putaciuni)??????!!!!! a! poate nu stiati: teatrul colibri e un teatru subventionat 100% din bugetul craiovei, adica din banii craiovenilor, si are ca public tinta copiii si tinerii. asa ca da/i cu coliva! e de viitor! iaca mostra de la comemorarea lui grigore vieru. stiu, s/au spus si poezii, s/a cantat, da' punctu' central fu coliva, sa recunoastem! se cere un premiu pentru proiecte inedite ca sa mai treaca din oftica! :D

arogantza si suficientza incompetentzei

prefata

incompetentul este frustrat si impostor. cocotat pe un scaun mult prea inalt pentru marunta/i fiinta, da' numa' bun de ajuns cu limba sub coada cui trebuie, incompetentul are o singura calitate: este omul cuiva. manjit până/n albul ochilor cu cleiul iţelor pe care neobosit le întinde într/o veritabila retea de rezistenta impotriva corectitudinii, profesionalismului si a – logic!! – competentei, minte cu nerusinare, striveste nonslant orice obstacol ii poate clatina pozitia in ciuda oricarei urme de bun simt, dispretuieste si invidiaza feroce, in egala masura, ceea ce se numeste omul potrivit la locul potrivit. de regula este sfertodoct (cel mult semidoct) si este sustinut de ipochimene dupa chipul si asemanarea sa. ca de! cin’ se/aseamana, se/aduna.

capitol

sambata, 5 nov, ora 12:00, la teatrul liric era programat, ca in fiecare sambata de altfel, un spectacol al teatrului colibri (ramas din 2006 fara sediu din motive pe care le stie o lume/ntreaga si ce daca si cui ii pasa…). vineri, 4 nov, pe la orele 12:00 trecute fix se/nfipse zvonul (adeverit, din pacate), ca altele sunt prioritatile in sala liricului (fara nici un fel de vina de data asta). reactia? “cum sa facem tam/tam in presa, ca nu da bine… nu ne ducem la primarie sa ne strigam of/ul, ca nu e frumos!” drept urmare, sambata la pranz am directionat oamenii care veneau cu copiii la teatru spre casa baniei, spre minunata si teatrala expozitie de/acolo, cerandu/mi scuze (alaturi de alt “fraier” pentru care spectatorul este ratiunea de a exista a unui teatru finantat de cetateni) in numele imbecililor care au creier de paie si nesimtire cat casa poporului…

exegeza

consecinta a bravelor ispravi si a reputatiei, minusculul, aproape inexistentul trup’sor performativ din draga/mi urbe, se pomeni azi cu 70 – 100 de oameni (mari si mici, unii chiar foarte mici si/nlacrimati) in fata teatrului unde pribegii artisti (singurii din craiova fara sediu) presteaza in fiecare sambata la pranz pentru prichindei. Asadar dornicii de poveste si parintii lor, cotizanti la salariile si plimbarile “artistice” ale “specimenelor”, fura goniti. repet: din cauza acestor creaturi ale zilelor noastre, promovate si mentinute in functii inalte pe la teatre, ca doar cultura e ceva de umplutura… insipizii posesori ai unor minti luminate cu sclipirea nichelului in raza lunii sfideaza ceea ce are craiova mai de pret: copiii. sunt siguri pe ei pentru ca au spatele aparat de activistii din liniile 2-3-4 din consiliul local si cel judetean. dar cei mai vajnici aparatori devin, prin pasivitate si ignoranta, varfurile locale ale partidelor. senatori si deputati, primari si presedinti, afaceristi si in general politicieni, unii dintre ei fiind parinti, fornaie patetic despre cat de draga le e craiova si cate kestii/trestii ar face ei… bla/bla/bla… artistii sunt o comunitate prea mica,neprofitabila dpdv electoral, insignifianta pentru augustele fapturi… asta numai daca nu se lipesc ca marca de scrisoare de cate o neaosa vedeta cu notorietate, doar/doar or mai magnetiza vreo cativa amarati sa puna stampila unde trebuie…

predictie

nu mai am nici un fel de asteptare din partea “celor mari”. dar le urez sa aiba parte de progenituri inculte, stalpi de carciumi si ratati. aferim!

ps astept mustrarici, sanctiuni, belele, barfe si injuraturi de la deontologii cu derogari de studii si de la limbistii inaltilor tovarasi ai zilelor noastra. pana atunci, hai sictir!

i'm back in bussines ;)

poveste cu solomonar si alba ca zapada

Ar zice unii “bogata toamna culturala are Craiova”. As zice si eu, daca pardalnica exigenta si afurisita dorinta de perfectiune nu mi/ar scoate ochii si zgaria urechile cu vazutele si respectiv auzitele. Stiu, stiu, nu/mi tradez rolul de carcotas rautacios nici macar de dragul teatrului! Sau tocmai de/asta?!

Zumzaiala mare in urbe! Dramatism, tensiune, monoloage la fata de cortina sau replici acide in culise, povesti aiuritoare sau nemuritoare, vedete umbrite de starlete cu paiete, spectatori insetati de teatru si povesti. Cam asa as caracteriza zilele ce trecura de la ultima noastra intalnire. Desi toate/s trecatoare – bune si rele -, sunt cateva intamplari care nu/mi dau pace si pe care memoria mea inca nu le/a arhivat. De exemplu sunt profund ingrijorata de soarta si starea celui dintai actor, poet, interpret si sforar (cum s/a autointitulat) al urbei. Prezent impotriva vointei sale, parca, si aproape disperat ca nici o televiziune nu era prezenta sa imortalizeze unicul si maretul eveniment pe scena liricului craiovean, importantul personaj si/a declamat tirada aiuritoare ca intr/o repetitie parca pentru seria de spectacole politico/electorale ce sta sa/nceapa. Sau o fi inceput deja?! ;) Pentru o secunda am simtit compasiune pentru personaj (ca si pentru actorul care/l interpreta), dar fulgerator mi/am amintit si am revazut dureroasa priveliste a fostului sediu al fostului teatru de papusi care incepe sa se prabuseasca (ceea ce personajul si suita sa de figuranti si sforari doresc de cativa ani buni, dar incapatanata cladire de patrimoniu nu vrea si pace sa cada!). Si atunci, la replica respectivului “ma intreb ce caut eu aici” sala a murmurat incordata, dar vesela, “si noi!”… Evident ca toti ne intrebam ce cauta funia in casa spanzuratului! El, cel care a semnat, somat, poate chiar amenintat pentru evacuarea neintemeiata si total lipsita de simt civic a institutiei numita Teatrul Colibri vine pentru prima data in cariera sa de edil sef sa fie vazut de numerosul si inocentul public. Sunt pe stare, cum se zice/n teatru. Furia creste. Cata disperare si ipocrizie pot sa zaca intr/un astfel de personaj cotidian incat sa accepte umilinta de a rosti vorbe (total nepotrivite, dar ce mai conteaza) in cadrul unei manifestari teatrale cu public alcatuit in majoritate de prichindei? Si cat de cinic poti fi sa vorbesti despre datoria artistilor de a munci, gratis daca se poate, ca sa ai tu bani de plantat panselute si de vopsit borduri??? Cata abjectie poate sa emane discursul politic fundamentat pe asemanarea actorilor papusari cu infamii sforari si sforariile lor politice si financiare? Cata cutezanta, eufemistic vorbind, dar si disperare, indraznesc a zice, trebuie pentru a/ti continua campania electorala in fata unor copii care vin la teatrul lor, intretinut din banii parintilor lor (proveniti din taxe si impozite), dar care, ce sa vezi?, nu mai au teatru de fapt, pentru ca nenea ala si cu tot alaiul lui de slugi, paharnici, vornici si strajeri au hotarat ca papusarii si povestile lor pot sa supravietuiasca si fara casuta lor. Ca doar n/or indrazni sa se revolte sau sa cracneasca (evident ca nu! Doar suntem mioritici – ne tanguim, jelim si asteptam implacabilul destin hotarat de tot felul de neaveniti.)! Nu pot sa nu construiesc un mic scenariu: cum ar fi daca, intr/o versiune a celebrului basm Alba ca Zapada, cei 7 pitici ar fi evacuate din casuta lor de catre… Regina cea rea, de exemplu. Ma intreb care ar fi reactia copiilor in sala de spectacol? Spontana si normala, desigur! Dar a parintilor? ... Nepasarea noastra, a tuturor, la evacuarea reala a casutei povestilor din Craiova imi anuleaza orice urma de atitudine bataioasa. Imi rezerv numai dreptul de a observa si comenta.

Mizand pe lipsa noastra de atitudine civica, acesti figuranti deveniti prim solisti peste noapte ingradesc si schimonosesc dreptul copiilor la povesti. Fara consecinte pentru ei, dar cu urmari fatale pentru mintea si sufletul adultului craiovean de maine. Reactii? Contrareactii? Nici vorba. Pana la urma, ce caut eu in povestea asta? Din nefericire nu eu sunt Fat-Frumos care taie cele 7 sau 9 capete ale balaurului… Fat-Frumos sunteti voi, parinti si cetateni craioveni. Eu pot fi cel mult manerul sabiei…

Dar alte povesti si alti povestitori va asteapta sa va cumparati bilet si sa mergeti la teatru.

cartile - iubiri

“Sunt oameni care se pricep la toate si esueaza/n realitate”, zis/a poetul prolific, contestat, talentat, reper, hulit si adorat ce se stinse cu aproape un an in urma.

Si/atunci ma intorc la spectacolul cartii ca la prima iubire. Fiecare carte are mirosul ei, pielea si maruntaiele ei. Sunt carti rapitoare de care te indragostesti puternic, instantaneu. Dragostea poate fi pentru o citire si o recitire sau pentru totdeauna. Pot veni alte iubiri mirosind a cerneala tipografica, dar altfel, pentru ca fiecare carte are adn/ul sau tipografic. Si cartea pe care simti ca acum o iubesti “cel mai si cel mai” va sta in raftul cu iubiri asteptand tacuta mangaierea ochilor citind/o si a degetelor rasfoind/o. Si toate iubirile astea din biblioteca iti bucura inima, ti/o bandajeaza cand iubirile omenesti tradeaza. Si abia atunci esti liber, cand esti gata sa te refugiezi alaturi de iubirile din biblioteca pe o insula, fie ea si imaginara. Cartile – iubiri nu te tradeaza, cartile – iubiri sunt facute pentru a fi iubite numai de tine, cartile – iubiri sunt haremul sufletului tau si/ti dau forta sa stapanesti imperii. O carte – iubire e o carte simpla pentru ca are abisuri si piscuri. Si poate contine “poezii cu un singur punct”.