fluturi & molii

Trecut/au sarbatorile teatrului, altele navalesc acum peste noi, spre linistirea ridicolelor personagii care traiesc si respira prin teatre doar pentru a fi molii pe langa lampa aprinsa.

Fluturii sunt nobili, moliile sunt viermi.

20, 21, 27 martie sunt cele trei sărbători ale teatrului în întreaga lume. Prin urmare şi în minunata noastră urbe. Gândiţi că teatrele şi-au deschis porţile larg, de sărbătoare? Gândiţi că emoţionantele mesaje trimise de mari personalităţi ale teatrului mondial şi citite pe toate scenele lumii au fost împărtăşite publicului de către vreun reprezentatnt al teatrului craiovean?

Poate credeţi că s-au întâmplat aceste lucruri şi domniile voastre nu aţi aflat... Ei bine, nu!

Alte griji, preocupări, temeri are onor conducerea teatrului care, cel puţin după titulatură, se adresează copiilor şi tinerilor şi care „utilizează ca mijloc principal de exprimare artistică” păpuşa. Deci îndreptăţit şi obligat să marcheze toate cele 3 sărbători: 20 martie – Ziua internaţională a teatrelor pentru copii şi tineret, 21 martie – ziua internaţională a marionetiştilor şi 27 martie – Ziua mondială a teatrului. Dar, cum vă spuneam, preocupările au fost altele pentru reîmprospătata manageriţă (că managerul e profesionist)... Asta printre aburii euforiei renumirii pe post, în virtutea unui concurs discutabil, girat dubios de persoane cu o notorietate invers proporţională cu verticalitatea. Sau cu dignitatea, vorba lui Caragiale, că tot ne agităm în deşert să-l sărbătorim în acest an care-i este dedicat. A!, vă imaginaţi că printre proiectele teatrale aprobate solemn în efervescente discuţii ale consiliilor de administraţie şi artistic, cu puseuri şi panseuri, se regăseşte măcar numele lui Nenea Iancu?! Hai că sunteţi simpatici! Nici vorbă! Verdictul doct a venit de la însăşi prea-derogata şi prin urmare omni-competenta manageriţă: Caragiale nu este pentru copii! Voila de vezi şi mai zi ceva! Şi atunci cum să crezi că printre rapoarte şi proiecte refacute, printre referate şi stresuri de concurs mai arde cuiva să celebreze teatrul? A, dacă era rost de o colivă, o tămâiere artistică... Atunci sigur am fi reevaluat importanţa acestor sărbători. Dar aşa, mai bine să ţesem ca molia o reţea în care, dacă se poate că noi asta vrem, să asfixiem, să distrugem eforturile celorlalţi care chiar iubesc teatrul.

De ce pierde fluturele bătălia cu molia? Pentru că fluturele este nobil şi viu, iar urma lui efemeră pe retina noastră este unică şi benefică aidoma unui artist, pe când molia este întruparea mediocrităţii telurice a zicerii „trăiesc ca să mănânc” şi, aş adăuga eu, „să mă mândresc cu asta! Iar ce nu pot îngurgita, să distrug!” Aşadar dacă sărbătorile internaţionale ale teatrului nu oferă mâncare, să le distrugem prin ignorare! Zis şi făcut! Probabil că la următoarele evaluări importanţii şi competenţii evaluatori vor da din cap înţelepţi şi vor considera festivisme inutile aceste mofturi, pe când colivele asezonate cu tămâie şi cu „doamne miluieşte” vor fi punctate drept proiecte culturale originale şi de succes. Măcar bietul teatru are parte de parastas „de viu”, cum se zice. Sau sărindar, în limbaj de specialitate. În fine, totul e trecător... Ce mai contează ca pentru al... nu mai ştiu al câtelea an teatrul nu-şi celebrează nici actorii şi nu-şi respectă nici spectatorii... O stare de fapt care duce, încet dar sigur, spre acea gogoaşă a moliei care sufocă şi distruge prin măcinare victima, în cazul de faţă teatrul. E adevărat că trebuia făcută curăţenia de primăvară, dar prin ograda noastră gunoiul se bagă sub preş. Şi aşa apar moliile... Infame creaturi!