marți, 27 martie 2012

Teatrul nostru


Statul nostru dă subvenții peste subvenții la sute și mii de instituțiuni de cultură. Cum merg ele? Puțin îi pasă lui. Te-am trecut în budget, ți-am dat tot ce am putut. De control inteligent, ori de vreo solicitudine morală să-ți iei nădejdea. Și astfel, în generalitatea cazurilor, toate subvențiile acordate de stat sunt mai mult gratificări date la oarecari persoane decât ajutoare date la niște instituțiuni. (…)

Dacă față-n față ar sta două teatre, dintre cari unul să doarmă dus pe subvenția statului și altul să stea și să fie deștept, desigur acesta, cel chemat să trăiască, ar crește și ar prospera în paguba celuilalt — nevolnicul ar trebui să-și închiză baraca, oricât ar vrea să-și legitimeze existența și dreptul la pomana oficială, împărțind biletele gratis cu pachete întregi. Unul ar rămânea cu cerșetorii și chilipirgiii de loji și de staluri gratuite, și celălalt cu bunul public, care vrea să vază un teatru bun și plătește bucuros pentru asta.

Un director particular de teatru, care și-ar pune nu numai obrazul, ci și capitalul în joc, care ar avea sorți să-și vază inteligența și munca lui proprie răsplătite și capitalul rentând mai bine ca în o altă întreprindere, nu și-ar permite să țină porțile teatrului închise șase luni de zile, iar în celelalte șase luni să joace de trei, ba câteodată chiar numai de douâ ori pe săptămână.

Un director nu și-ar permite să plătească un regiment de inutili, nu și-ar permite să dea la o parte talentele și să scoață înaintea publicului nulitățile.

Un așa director nu și-ar permite să joace piese absurde pentru amiciția autorului, partidului sau familiei acestuia; n-ar putea să joace decât piese de succes mai mult sau mai puțin sigur, pentru că el ar trebui, din produsul întreprinderii și, dacă nu, din pungă, să plătească chiria localului, lefurile artiștilor și oamenilor de serviciu și onorarele autorilor, și pentru că ar ști că la semestru nu are să încaseze de la visterie și din alte părți nici o pomană oficială.

Teatrul românesc numai prin inițiativa privată se mai poate pune pe calea adevăratului progres literar și artistic. Când zic inițiativa privată, nu mă gândesc, Doamne ferește! la asociațiuni generoase de frecuentare obligatorie a teatrului puse sub înalte patronaje; arta, dacă nu se poate ține prin propria ei vitalitate, n-are să scape de decădere și de pierzare prin accese de patriotism și naționalism.

Când zic initiativă privată, înțeleg o asociație de capitaluri care să construiască localuri moderne de teatru.

Sunt sigur că acele capitaluri nu ar fi rău plasate. Și pe lângă câștigul material, asociația ar putea avea și mulțumirea că a contribuit, mai mult decât toate guvernele trecute, prezente și viitoare, la propășirea teatrului în țara românească.

Ar fi o afacere bănească minunată și-n același timp o adevărată binefacere pentru publicul nostru.

I L Caragiale

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu