tristeți provinciale

Craiova este un loc binecuvântat şi blestemat în acelaşi timp. Este un spaţiu al oportunităţilor culturale – cu spaţii şi artişti, cu tradiţie şi glorie, dar nici un proiect, strategie sau gând bun nu are viaţă lungă, asta dacă nu e exterminat din faşă.

Sunt vremuri grele, cu perspective de-a dreptul întunecate. Ne amăgim pe termen scurt cu speranţa disperatului că „poate se întâmplă ceva” şi lucrurile se vor schimba în bine, fără însă a ne gândi că şi de noi depinde acest lucru. Aşteptăm intervenţia divină sau orice altă putere străină de noi. Pentru că mulţi dintre noi nu ştim ce forţe extraordinare ascundem. 

Setea rădăcinilor este mai mare decât setea frunzelor, zice undeva  Monseniorul Vladimir Ghika. Ce înțeleg eu de-aici? Că nevoia de teatru, ca forma accesibilă spre deschiderea și educația culturală a omului în devenire, este cu mult mai mare și necesară în copilărie. În copilărie înveți să scrii, sa citești, să socotești. În copilărie înveți să fii politicos, să fii ”animal social”. Și tot în copilărie înveți să devii ”ființă culturală”. Cum, doamne iarta-ma, să poți îndeplini această îndatorire încărcată de imensă responsabilitate, când instituția culturală destinată educării copiilor este parte a trocului unor interese personale, imobiliare, chiar electorale… Când povestea și magia sunt înlocuite cu habotnice atitudini bisericoase întru îndoctrinarea bietului micuț spectator și spre nedumerirea părinților, când lipsa de responsabilitate și de pricepere sunt girate și lăudate de politrucii și culturnicii atinși de veșnicie ai Craiovei, mare lucru de spus n-ar mai fi…

Poate doar să reamintim că Teatrul pentru copii şi tineret Colibri a devenit fantomatic în urma jocului imobiliar a cărui victima a fost şi blagoslovit în ultimii cu o lipsă de performaţă legendară, instituţia care ar fi trebuit să fie un far cultural pentru zecile de mii de copii craioveni este retrogradată de incompetenţa managerială (reconfirmată, ca să punem pe colivă bomboana roz!) şi toleranţa autorităţii tutelare (ca să nu zic nepăsarea unora și lichelismul altora), devenind de-a dreptul periculoasă şi nocivă pentru minţile şi sufletele copiilor. O poveste lugubră...

Blestemul Craiovei se va sfârşi când directorii teatrelor nu vor ezita să ofere publicului craiovean spectacole create de mari artişti – români sau nu – şi să invite pe scenele noastre spectacole cu adevărat bune, nu şuşe de ciubuc la care se pretează, din păcate, şi nume notorii ale teatrului (asta nu înseamnă că sunt şi valoroase ele, numele!). Blestemul Craiovei se va sfârşi când onor autorităţile locale vor înţelege că teatrele nu sunt instituţii tolerate pe care le poate conduce oricine e obedient, incompetent, politicos sau cuvios. Pentru că un personaj biblic (doar suntem la o emisiune de teatru!) spunea că „umilinta poate duce la trufie”.

steclutza cu vitrion

Sunt măgulită că ayatolahul culturii craiovene îmi repetă vorbele în interviuri şi că pupila sa, balada, mă imită pana şi în vestimentaţie. Au descoperit bursc, ca într-un proverb etrusc, cum un local destinat micului teatru cu nume de păsărică trebuie să fie special... Pe principiul copy-paste, ca nu sunt în stare să creeze. Pentru că nu se pricep şi că sunt de o obtuzitate inimaginabilă. A! Şi pentru că ei văd acest teatru ca pe un trofeu personal, ca pe o „vacă de muls”, aşa cum GAG fusese acuzat de un (sper) dus consilier pdl în mandatul trecut, când văduva veselă se plânsese că „aoleooooo, veni concurenţa neloialăăăă!”. Nu se pune că, între timp, hălci din teatru au fost dezintegrate întru folosul propriu al unora... altora... nici că GAG, concurenţa neloială se pricopsi cu un premiu uniter care putea fi al teatrului dacă văduva baladistă nu era aşa competentă în intrigi, urzeli, avariţie şi muhuhultă răutate...

Teatrul cu nume de păsărică avu premieră! Cuuuuum??!! Nu ştiaţi??!! Oooo, dar de ce nu citiţi Gazeta de Sud care a făcut prin câteva articole din campania sa „un teatru pentru teatru” mai mult decât ce au făcut priceperea şi dorinţa şi putinţa ayatolahului, guru-lui şi baladei manageriale în cei peste 6 ani de surghiun... Sau de ce nu citiţi Cuvântul libertăţii care, ruşine să-i fie!, a îndrăznit să ridice perdeaua ipocriziei de pe imaginea pe care micul teatru o are acum şi care, altă bazaconie!, publică, dom’le, ştiri&articole despre teatru! (oricum, dacă ar fi după guru şi după practicile lui şi ale baladei derogate, io dictez articole, teme, campanii! Hai ca sunt tare!) Dar ce ne facem cu prietenii scribi ai deontoloagei derogate şi reconfirmate care nu publică nimic despre teatru în foaia lor virtuală? Hehe! Scribul şi-a luat tainul pentru semnătura de pe foaia de concurs (fo 5 caragiale, culmea ironiei!)... adica maurul şi-a făcut datoria, deci a se slabi! :D aoleo! Trădare? Nuuuu cred... să facem repede fo 2 - 3 mătănii & spovedanii ... ba nu! Fo 5, să fie în avans pentru următoarele minciuni şi nemernicii pe care le va face împotriva ălora de nu-i zic doamnă şi se râd de letala combinaţie, în părţi egale, făcută din prostie, răutate, avariţie, trufie, urâciune...

fluturi & molii

Trecut/au sarbatorile teatrului, altele navalesc acum peste noi, spre linistirea ridicolelor personagii care traiesc si respira prin teatre doar pentru a fi molii pe langa lampa aprinsa.

Fluturii sunt nobili, moliile sunt viermi.

20, 21, 27 martie sunt cele trei sărbători ale teatrului în întreaga lume. Prin urmare şi în minunata noastră urbe. Gândiţi că teatrele şi-au deschis porţile larg, de sărbătoare? Gândiţi că emoţionantele mesaje trimise de mari personalităţi ale teatrului mondial şi citite pe toate scenele lumii au fost împărtăşite publicului de către vreun reprezentatnt al teatrului craiovean?

Poate credeţi că s-au întâmplat aceste lucruri şi domniile voastre nu aţi aflat... Ei bine, nu!

Alte griji, preocupări, temeri are onor conducerea teatrului care, cel puţin după titulatură, se adresează copiilor şi tinerilor şi care „utilizează ca mijloc principal de exprimare artistică” păpuşa. Deci îndreptăţit şi obligat să marcheze toate cele 3 sărbători: 20 martie – Ziua internaţională a teatrelor pentru copii şi tineret, 21 martie – ziua internaţională a marionetiştilor şi 27 martie – Ziua mondială a teatrului. Dar, cum vă spuneam, preocupările au fost altele pentru reîmprospătata manageriţă (că managerul e profesionist)... Asta printre aburii euforiei renumirii pe post, în virtutea unui concurs discutabil, girat dubios de persoane cu o notorietate invers proporţională cu verticalitatea. Sau cu dignitatea, vorba lui Caragiale, că tot ne agităm în deşert să-l sărbătorim în acest an care-i este dedicat. A!, vă imaginaţi că printre proiectele teatrale aprobate solemn în efervescente discuţii ale consiliilor de administraţie şi artistic, cu puseuri şi panseuri, se regăseşte măcar numele lui Nenea Iancu?! Hai că sunteţi simpatici! Nici vorbă! Verdictul doct a venit de la însăşi prea-derogata şi prin urmare omni-competenta manageriţă: Caragiale nu este pentru copii! Voila de vezi şi mai zi ceva! Şi atunci cum să crezi că printre rapoarte şi proiecte refacute, printre referate şi stresuri de concurs mai arde cuiva să celebreze teatrul? A, dacă era rost de o colivă, o tămâiere artistică... Atunci sigur am fi reevaluat importanţa acestor sărbători. Dar aşa, mai bine să ţesem ca molia o reţea în care, dacă se poate că noi asta vrem, să asfixiem, să distrugem eforturile celorlalţi care chiar iubesc teatrul.

De ce pierde fluturele bătălia cu molia? Pentru că fluturele este nobil şi viu, iar urma lui efemeră pe retina noastră este unică şi benefică aidoma unui artist, pe când molia este întruparea mediocrităţii telurice a zicerii „trăiesc ca să mănânc” şi, aş adăuga eu, „să mă mândresc cu asta! Iar ce nu pot îngurgita, să distrug!” Aşadar dacă sărbătorile internaţionale ale teatrului nu oferă mâncare, să le distrugem prin ignorare! Zis şi făcut! Probabil că la următoarele evaluări importanţii şi competenţii evaluatori vor da din cap înţelepţi şi vor considera festivisme inutile aceste mofturi, pe când colivele asezonate cu tămâie şi cu „doamne miluieşte” vor fi punctate drept proiecte culturale originale şi de succes. Măcar bietul teatru are parte de parastas „de viu”, cum se zice. Sau sărindar, în limbaj de specialitate. În fine, totul e trecător... Ce mai contează ca pentru al... nu mai ştiu al câtelea an teatrul nu-şi celebrează nici actorii şi nu-şi respectă nici spectatorii... O stare de fapt care duce, încet dar sigur, spre acea gogoaşă a moliei care sufocă şi distruge prin măcinare victima, în cazul de faţă teatrul. E adevărat că trebuia făcută curăţenia de primăvară, dar prin ograda noastră gunoiul se bagă sub preş. Şi aşa apar moliile... Infame creaturi!

specii de directori

Este Anul Caragiale şi nu numai că-l celebrăm pe Nenea Iancu, dar ne şi conformăm tipologiei personajelor sale, devenite arhetipale. Nu suntem foarte încântaţi de asemănările pe care le avem cu lumea pestriţă, imorală şi coruptă pe care ne-a lăsat-o moştenire Caragiale, dar cum ne regăsim în paginile sale... Oameni, caractere, situaţii, fapte... nimic nu s-a schimbat. Intrigi, decrepiţi, semidocţi, parveniţi şi ţoape, interese meschine şi matrapazlâcuri... Demagogia este mai înfloritoare ca niciodata, ipocrizia, obedienţa şi incompetenţa sunt calitaţi indispensabile pentru a avansa în ierarhia socio-profesională.

Directorii sunt de două feluri: directori care nu au nici o meserie, deci nu ştiu să facă nimic, şi atunci se fac directori. Asta cu orice preţ: călcând nu numai peste cadavre (de exemplu al soţului, fost director şi el, că posturile se lasă moştenire, sunt dinastii), minţind, măsluind acte, pentru că miza este mare, dar călcând peste menirea instituţiei şi peste drepturile cotizanţilor (multe zeci de mii de cotizanţi, fie vorba între noi). Sigur că pentru această categorie de directori întotdeauna este pregătit un batalion de susţinători, din aceeaşi mlaştină morală. Succes garantat! A doua categorie de directori o reprezintă excepţia care confirmă regula de mai sus, a primei categorii. Această a doua categorie este firav şi sporadic reprezentată de oameni cu bun simţ în primul rând, că de-aci ni se trag toate. Sau de la lipsa bunului simţ. În fine, să revenim. Aceste excepţii sunt ţinte permanente pentru prima categorie, devenind, mai devreme sau mai târziu, victime sigure ale parveniţilor cu derogări profesionale.

Ce legături există între Caragiale, directori, teatru? Iată pe scurt: de curând a avut loc concurs de directorat la Teatrul Colibri din Craiova. Catindaţi – 2 la număr: fosta, actuala, viitoarea şi eterna directoare – văduva fostului (director), numită cu derogare profesională printr-o mascaradă de concurs (studiile, practica, posturile ocupate anterior sunt antagonice total cu profilul funcţiei de director de teatru), dovedit incompetentă pe parcursul primului mandat. Sigur că a făcut imposibilul să-l obţină şi pe-al doilea, pentru că, nu-i aşa, salariul de sufleor pe care-l primea de la alt teatru până să aibă revelaţii divine şi manageriale, nu era satisfăcător. Aşa că, pentru un salariu bunicel, o mie de euro – un fleac!, se făcu luntre şi punte, frate cu dracul şi alte asemenea benefice alianţe. Că membrii comisiilor de concurs şi de contestaţii sunt în incompatibilităţi care trebuiau (şi au fost!) rezolvate, ce mai contează?! Facem turism cultural, încasăm diurne şi facem colive culturale pe banii statului, că doar la asta ne pricepem! Al doilea catindat: actor tânăr, cu studii, ştiinţă şi putinţă. Pe cine credeţi că a preferat comisia de concurs, comisie alcătuită din membrii consiliului de administraţie al teatrului şi prieteni cu defunctul şi beneficiari direcţi ai turismului cultural practicat de doamna director? Da, aţi ghicit.

Legătura cu Caragiale a acestei stări de fapt este textul care urmează, semnat de Caragiale, text care dovedeşte că de un secol ne învărtim în acelaşi cerc vicios al moralei cariate, al caracterului găunos.

Teatrul nostru

Statul nostru dă subvenții peste subvenții la sute și mii de instituțiuni de cultură. Cum merg ele? Puțin îi pasă lui. Te-am trecut în budget, ți-am dat tot ce am putut. De control inteligent, ori de vreo solicitudine morală să-ți iei nădejdea. Și astfel, în generalitatea cazurilor, toate subvențiile acordate de stat sunt mai mult gratificări date la oarecari persoane decât ajutoare date la niște instituțiuni. (…)

Dacă față-n față ar sta două teatre, dintre cari unul să doarmă dus pe subvenția statului și altul să stea și să fie deștept, desigur acesta, cel chemat să trăiască, ar crește și ar prospera în paguba celuilalt — nevolnicul ar trebui să-și închiză baraca, oricât ar vrea să-și legitimeze existența și dreptul la pomana oficială, împărțind biletele gratis cu pachete întregi. Unul ar rămânea cu cerșetorii și chilipirgiii de loji și de staluri gratuite, și celălalt cu bunul public, care vrea să vază un teatru bun și plătește bucuros pentru asta.

Un director particular de teatru, care și-ar pune nu numai obrazul, ci și capitalul în joc, care ar avea sorți să-și vază inteligența și munca lui proprie răsplătite și capitalul rentând mai bine ca în o altă întreprindere, nu și-ar permite să țină porțile teatrului închise șase luni de zile, iar în celelalte șase luni să joace de trei, ba câteodată chiar numai de douâ ori pe săptămână.

Un director nu și-ar permite să plătească un regiment de inutili, nu și-ar permite să dea la o parte talentele și să scoață înaintea publicului nulitățile.

Un așa director nu și-ar permite să joace piese absurde pentru amiciția autorului, partidului sau familiei acestuia; n-ar putea să joace decât piese de succes mai mult sau mai puțin sigur, pentru că el ar trebui, din produsul întreprinderii și, dacă nu, din pungă, să plătească chiria localului, lefurile artiștilor și oamenilor de serviciu și onorarele autorilor, și pentru că ar ști că la semestru nu are să încaseze de la visterie și din alte părți nici o pomană oficială.

Teatrul românesc numai prin inițiativa privată se mai poate pune pe calea adevăratului progres literar și artistic. Când zic inițiativa privată, nu mă gândesc, Doamne ferește! la asociațiuni generoase de frecuentare obligatorie a teatrului puse sub înalte patronaje; arta, dacă nu se poate ține prin propria ei vitalitate, n-are să scape de decădere și de pierzare prin accese de patriotism și naționalism.

Când zic initiativă privată, înțeleg o asociație de capitaluri care să construiască localuri moderne de teatru.

Sunt sigur că acele capitaluri nu ar fi rău plasate. Și pe lângă câștigul material, asociația ar putea avea și mulțumirea că a contribuit, mai mult decât toate guvernele trecute, prezente și viitoare, la propășirea teatrului în țara românească.

Ar fi o afacere bănească minunată și-n același timp o adevărată binefacere pentru publicul nostru.

I L Caragiale

prostia cu luciri de nichel a derogatei

ce poate fi mai frumos? :DDD mai ales cand a convocat consiliul de administratie si m/a scos in fata clasei sa dau nota explicativa verbal (!!!) ca am fost de porc in revista. si onor membrul actualei comisii de concurs, care era (si) pe atunci in consiliul nostru de administratie (daca n/or fi refacut si procesele alea verbale cu tanti zambilica si cu calculatoristii lu' peste prajit), venerabilul mare om de teatru, a potolit/o pe tuta spunandu/i delicat si parinteste ca e proasta. ca orbita de neagra furie, a vazut rosu in fata ochilor si a citit exact pe dos decat am scris! :DDDD pai cum sa inteleaga derogata ca umorul si autoironia sunt specifice oamenilor destepti ?! :DDDD

concurenta neloiala si neconstitutionala

ce nu vor sa stie incoruptibilii si deontologii de la comisii? iaca! duuooaaaamnaaaa, spune/i si lu' tanti zambilica de la personal... hai, mai scremeti/va un pic si sparcaiti un act mai acatari cu concurenta neloiala... ca doar e neconstitutionala asocierea (in capu' vostru)... si sa dea benga/n voi daca nu va fac cadou premiul uniter! asa, ca de la concurenta neloiala la incompetentii exemplari... facem targu'? :DDDDDD

ori toti sa muriti, ori toti sa scapam - varianta locala

uite, dom'le, unde era (s)crema culturala a craiovei! :) incoruptibili si deontologi! comisia perfecta! toti cu diplome, calificari, dar mai ales cu apartenenta la o gasca.

incoruptibili: 1.festivalul shakespeare - 2 miliarde vechi aprobate de consiliul local la insistentele presedintelui comisiei de cultura (pretul pentru evaluarea proiectelor de managementul colimbristic. cam mare bataia de cap, totusi, cu tot cu schimbarea proceselor verbale in care distinsul nume figura in CA la papusi... of! tinerii astia care vor sa traiasca n/au alta treaba decat sa ne caute pe noi, intangibilii, la acte...) comentarii?; 2. uniunea scriitorilor beneficiaza de un ajutor financiar din partea consiliului local, aprobat tot in comisia de cultura de catre presedintele acesteia, si votat in unanimitate (probabil) in sedinta de joi, 29 martie (fix inaintea aprobarii proiectului de management colimbristic castigator! ironie, nesimtire, prostie? toate la un loc!!!), ca toti ne umflam in pene cand e vorba de cultura... :)))))) explicatii?

1. emil boroghina - directorul festivalului shakespeare si membru in comisia de evaluare a proiectelor de management pt colimbrici (aoleo, duuuoooaaaamna ofuscata, iar zisei colimbrici! du/te matale la tanti zambilica la personal sa te invete cum sa ma sanctionezi! ps sa nu uiti plasa cu dosare si reconfigurarea - sau cum plm se numeste operatiunea - calculatorului pt schimbarea datei, da?! daca ai probleme, iti recomand o firma), protector al sarmanei vaduve, indrumator al acesteia prin birouri ministeriale si icr/iste... etalon de obiectivitate, nu alta! si nici n/a mai fost in CA al colimbricilor, ca taman ce refacura in echipa cu zambilica procesele verbale, ce dreaq!

2. gabriel cosoveanu - decan la litere si presh la filiala neaosa a scriitorilor (printre sclipitorii membri sunt vaduva innegrita, preshul de la comisia de cultura, dar si alt scriitor ce evalua intr/o totala cunostinta de cauza proiectele de management) si care va aduce glorios filialei scriitoricesti un ajutor financiar din partea primariei...

3. ayatolahul culturii craiovene, farul calauzitor, profesorul marinescu.

4. scriitorul coande (boiangiu nicolae, alias nicu coande), dator moral "regretatului", deci si vaduvei neconsolate.

deontologi: adicatelea, in afara de notoriul dom' boroghina, toti ailalti sunt scriitori??!! ma rog, mai mult sau mai putin... dadadaaaa!!! de unde dreaq sa stie astia cum e cu teatrul, frate??? aia de dupa cortina ajunse directoare! haaaaaaaaaaaa! (astept sanctiunea, derogatoooooo!!! :DDD) scriitorii sunt secretari literari (ca e pe baza de litere :DDDD), sufleoarea vaduva ajunse directoare la colimbrici (duuoooaaaamna, iar zisei de colimbrici, notasi? :DDD) in locu' "regretatului" (ca nu era de nasul ei sa fie colega de birou la secretariatul literar al nationalului craiovean, in locul "regretatului" cu domnul scriitor :DDDDD! si nici redactor de editura nu fu buna, ca s/o ia in custodie ayatolahul... asa ca era musai sa scape de ea si/o facura directoareeeeee!!! minunat! perfect!

a! tot la capitoul deontologi intra si niste neni+tanti conjuncturali, un consilier local parasutat p/acolo, niste tanti carora le duce tuta toooata ziua/buna ziua invitatii la teatru... gongi...

victime sunt copiii craiovei (da, dom' boroghina, sunt patimasa, nu rece si lucida ca dumneavoastra si distinsa cre(s)tina). cine dintre cei implicati direct are copii cu varste adecvate? nici unul. cine merge la teatru de placere? derogatziiiiiii!!! :DDDD

ps foto este elocventa pentru jegoasele aranjamente pe care deontologii, derogatii si incoruptibilii bastinasi le fac intre doua ragaieli. cine nu recunoaste personajele itite prin deschizatura usii sa ramana/n ignoranta.

cu speranta, dar fara iluzii

Vi s/a intamplat vreodata sa surprindeti la teatru un moment stanjenitor in care cortina se ridica si masinistii care schimba decorul sunt inca pe scena? Sau sa intrezariti in culise, fara neaparat ca atentia sa va fie concentrate intr/acolo, un actor care asteapta sa intre in scena, desi in fata publicului se rostesc replici despre personajul respectivului actor cum ca acesta ar fi depaaarte… Ati fost vreodata martorii momentului care este cosmarul actorilor – dezlipirea mustatii in timpul unei tirade eroice sau blocarea in teaca a spadei taman cand trebuia sa devina erou?

Cam asa se intampla si cand imaginea idilica si nostalgica a micului teatru (ce spun eu mica?! de/a dreptul minuscula, dupa cum confirma si numele sau - Colibri!) este usor tulburata de aspra realitate: un banal concurs pentru ocuparea postului de… nu de director, hai sa fim in pas cu modernitatea vremurilor si sa spunem manager. Cu totii ne gandim ca directorul unui teatru (chiar daca se numeste manager!) trebuie sa imbine apucaturi artistice, talente organizatorice, abilitati de negustor rafinat si o iubire neconditionata, egala, pentru teatru, artisti si public. Asa arata, in mintea mea, portretul robot al directorului de teatru. De orice teatru. Cand insa comunitatea care sustine financiar o institutie teatrala in care zeci de generatii de copii au atins povestea si au vazut miracolul da semne de ignoranta si accepta resemnata si nepasatoare transformarea acestei scoli de cultura intr/un locas social tolerat, daca e sa ne luam dupa declaratiilor mai marilor urbei, atunci poate ar trebuie sa tragem cortina si sa mergem acasa.

Ceea ce se intampla acum cu teatrul celor mai mici craioveni apartine nu numai neputintei sefilor culturnici de a se ridica la nivelul dorintei (ca despre stiinta si putinta este inutil sa vorbim in acest context), dar este consecinta mutilarii la care acest teatru a fost supus in ultimii… mai mult de 10 ani. Transformat peste noapte din armasar in catar, devenit gloaba si aruncat de colo/colo, hranit cat sa nu/si dea duhul, plimbat de funie in jurul parului, micul teatru fost mare traieste inca din resursele vitalitatii de odinioara. Imbatranit si pe alocuri decrepit, isi asteapta resemnat sentinta. Pentru ca atat a mai ramas: resemnarea. Nu insa si pentru actualul (probabil si viitorul) manager, care a adus o forma inedita de mapa profesionala in peisajul conducatorilor de institutii de spectacol craiovene (si, din pacate, sunt convinsa ca nu numai…): inlocuirea totala a calitatilor manageriale cu portretul social, superficial, irelevant si nociv prin nepotrivire. Este, recunosc, o reteta de succes, care insa nu putea sa fie valida fara acceptul unor personaje pe masura. Ca vorba aia: corb la corb nu/si scoate ochii…

Odinioara fala Craiovei si far pentru multe alte teatre de papusi din tara, teatrul nostru este azi pensionar: uzat, imbatranit, plin de afectiuni netratate, tributar unei mentalitati rigide, isi procura “retete compensate” pe pile in virtutea unor foste relatii si in numele unor fosti… pentru ca trebuie sa ramana ancorat in trecut, altfel, postul confortabil de manager, platit binisor, ar putea fi ocupat de, doamne fereste! un tanar profesionist, contemporan, cu stiinta si putinta, cu dorinta si ambitii profesionale. Ceea ce ar fi total incomod pentru actuala conducere si sustinatorii sai, pe modelul celebrei replici “oglinda, oglinjoara, cine/I cea mai frumoasa din tara?” sau al modelului grobian al comparatiei “chiorul imparat in tara orbilor”. Sigur, se vor face toate demersurile ca acest concurs sa aiba rezultatele planificate dinaintea organizarii lui, pentru ca obisnuinta este paradisul confortului pentru mediocri si semidocti, dar realmente este si sansa zecilor de mii de copii ai Craiovei de a li se inapoia in sfarsit teatrul lor. Dupa mine, aceasta restituire ar trebui insotita de scuze publice pentru tot raul facut in ultimii ani cu buna stiinta generatiilor private de dreptul la teatrul pe care parintii lor il sustin financiar, dar in beneficial catorva indivizi care sunt regizori de culise.

Cu rusinea de a li se fi dezlipit mustata in timpul tiradei si de a li se fi blocat sabia/n teaca la scena eroismului, actualii protagonisti ai spectacolului ratat din viata teatrului nostru raman in tabloul momentului ridicol, dar foarte greu, prin care trec faptuitorii de povesti din copilaria noastra.

ps scris&postat pe 14 martie cu o zi inaintea probei 2 a concursului de directorat la Teatrul Colibri.

five o'clock la casa romanescu

by laurentiu nica <3

la bulivar, birjar! la bulivar!

Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!

In fiece Joi, de la orele 5 pm trecute fix, crema si intelectualitatea, damele delicate si junii entuziasti, gurile/casca si mosafirii, depotatii si moftangiii se intalnesc negresit la ceaiul oferit cu gratie in numele Madamei Romanescu la Casa Universitarilor craioveni din strada Unirii no. 79. Fara confuziune si mofturi inutile, imboldul sperantei ce ne iuti in misia apostolatului cultural din urbea noastra, taman in prag de furtuni electorale, lua suavul chip al unor intalniri de/a dreptul romantioase, cu parfum de epoca, delicateturi culinare, intepaturi elegante si triumful talentului.

Gazetele urla despre coruptie, care pot pentru ca sa zic ca nici o tara nu s/a mai intamplat. Tinerimea Cetatii Banilor, care cum vine din scoala cu un petec de hartie, nici nu stie sa se stearga bine la nas si pretinde a invata barbieria pe capul statului cu leafa si diurna din buget, care cum iese de la tata mamei trece la tata scoalei si pe urma de la tata scoalei la tata bugetului, este izgonita barbar spre capitala si putredul occident. Din care cauza suntem o soţietate fără prinţipuri, carevasăzică nu le are.

Asadar, ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!

Mai ales ca stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului școlar, ai Comitetului pentru statuia lui Traian, ai Comițiului agricol și ețetera voteaza pentru catindatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele...

Fireste, cand vedem atatea nedreptati, atatea prostii si greseli, atatea fapte urate, unele deplorabile, altele ridicule, se revolta/n noi dreapta judecata, si fiecare dintre noi, dupa putere, protesteaza si/ncearca sa/nfiereze raul. Dar sa nu credem vreodata ca protestarile si opintirile noastre vor face sa sara lumea din fagas deodata si, de unde se zbatea/n mocirla, sa iasa curate sis a porneasca pe calea cea buna si dreapta. Greu si foarte incet se dezradacineaza obiceiurile si naravurile vechi… Cu toporul se curate padurea; lumea se curate cu vremea si cu rabdare… Nu asa de azi pe maine!

Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!

Am zis!

la (alta/aceeasi) aniversara

desen sorescian caricaturizand gregorian

Agitatie mare, mon cher, cu omagierile astea! Pe de/o parte spaima ca s/au terminat de publicat si re/publicat toate scrierile trecutului la cele vesnice si acum vajnicii descendenti si aciuati in neam scormonesc prin toate ciornele si darele lasate de pixul poetului, iar pe de alta parte tremurul fericirii ca o data pe an, la sfarsit de februarie, “primarul inimilor noastre”, sensiblil si erudite, da dezlegare la pomana culturala.

Vesnicii apostoli ai tamaiatului si colivei culturale, intepeniti in scaune si anchilozati la intellect, semidocti in cel mai bun caz, aplaudaci de serviciu sau saraci cu duhul, colectionari de volume tiparite (carti nu le pot spune, ma scuzati) pe care ulterior manifestarii le vand in piata la anticariat pe 2 lei, functionari, culturnici si mizantropi – se aduna cu evlavie si/si joaca rolul de patriarhi ai vietii noastre culturale… Mirarea mea nu se sfarseste in fata perseverentei si inocentei cu care an de an ni se servesc aceleasi gogosi, patand nedrept creatia inestimabila a poetului din Bulzesti: se lanseaza si relanseaza editiile 2, 3 s.a.m.d. ale unor elucubratii inspirate de bietul poet, se recitesc aceleasi fraze in jalnice alocutiuni, sunt plimbati pe scena ca sfintele moaste aceiasi actori cunoscuti si apreciati care spun aceleasi texte si poezii… Un copy/paste sinistru, ca insasi atmosfera evocatoare a celor doua zile cu care, se lauda primarul, se arata el in fata urbei cat de preocupat de cultura este si cum cinsteste el arta.

Cum la fel de tare ma mir in fata lipsei totale de imaginatie, creativitate, respect si adevar istoric in organizarea si desfasurarea unor astfel de actiuni. Furibund ar fi omagiatul daca ar sti ca detractorii, denuntatorii si dusmanii sai lacrimeaza discret cand se lauda in fata auditorului cu pretioasa prietenie impartasita cu cel dus. Fara strop de bun simt, se/nalta in triluri sforaielile nemurilor care, zau, nu stiu ce s/ar fi facut fara cel de pe urma caruia sa manance atat in timpul vietii (toti fiind in aceeasi zona profesionala cu omagiatul), cat mai ales dupa moartea comemoratului. An de an ni se prezinta talente si atlantide nedescoperite ale izvorului nesecat de inspiratie intru pomenire.

Decrepitudinea, sterilitatea si impostura emanate de jalnica adunare pun in fata noastra oglinda adevarului. A adevaratului interes pentru perpetuarea valorilor locului, a constiintei si apartenentei noastre culturale, a obtuzitatii si rautatii unor personaje deplorabile care continua sa imprastie in jurul lor un antidot impotriva tuturor oamenilor de cultura onesti, morali, profesionisti. Pentru ca mai sunt si d/astia… Dar nu/i vom gasi prea curand in incaperile somptuoase si ferecate ale primariei unde, pe baza unui strict acces, poti avea “privilegiul” de a asista la “omagierea poetului”. Cum, doamne iarta/ma, sa mai vina si altcineva? Daca vrea sa vorbeasca? Daca ne prinde cu ocaua mica? Daca… Mai bine vorbim noi intre noi, ca ne stim, suntem aceiasi, spunem aceleasi lucruri, tiparim aceleasi carti (unora le mai schimbam titlul si capitolele intre ele dupa 3-4 reeditari), dar incasam alte sume pentru efortul intelectual, corect?

Insa ce tradeaza flagrant adevaratele intentii, acelea de castig smecheresc si ajustarea imaginii si notorietatii protagonistilor, este modul de acces la spectacolul sustinut de nume grele aduse pe bani grei sa spuna 1-2-3 poezii din creatia poetului: accesul este liber, pe baza invitatiilor procurate de la agentia teatrului. Cu alte cuvinte, in generozitatea/i proverbiala, primarele nostru face un favor comunitatii peste care se alese sef dandu/i dreptul (constitutional, de altfel) la cultura. Adicatelea daca muschii lui cerebrali nu doresc, institutiile si faptele de cultura pot ramane nefinantate. Puterea e/n pix. Si artistii sunt, de fapt, o legiune in slujba sa. Pe care/i plateste cat sa nu crape de foame si/i are la dispozitie oricand. Iar comandantii acestor batalioane de artisti sunt numiti niste caprari ascultatori, fricosi, nepriceputi, bine platiti pentru misiunea de a strange randurile cand e nevoie si a vibra la unison cu generalul inimilor noastre.

De fapt, an de an parca asistam la sfarsit de februarie la Zilele Caragiale, nu la Zilele Sorescu…

S/a hotarat! Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!

In fiece Joi, de la orele 5 pm trecute fix, crema si intelectualitatea, damele delicate si junii entuziasti, gurile/casca si mosafirii, depotatii si moftangiii se intalnesc negresit la ceaiul oferit cu gratie in numele Madamei Romanescu la Casa Universitarilor craioveni din strada Unirii no. 79. Fara confuziune si mofturi inutile, imboldul sperantei ce ne iuti in misia apostolatului cultural din urbea noastra, taman in prag de furtuni electorale, lua suavul chip al unor intalniri de/a dreptul romantioase, cu parfum de epoca, delicateturi culinare, intepaturi elegante si triumful talentului.

din 1 martie combatem! ;)

dezghetz

Adie o briza ciudata, pe care n/am mai simtit/o de multa vreme. Sa fie doar iarna asta nemaipomenita? Sa fie, poate, intalnirile cruciale pe care le avem cu totii exact atunci cand trebuie? Incet incet incepe dezghetul. Dezghetul cultural. E ca o aurora boreala… nu tine mult, dar e o senzatie intensa.

M/am gandit de atatea ori la biblica intrebare “cine arunca primul cu piatra?”.

Eu am aceasta aroganta de a arunca piatra spre cei care, din varii motive si stapaniti de diverse interese, au varsat lacrimi de crocodil si s/au inecat suspinand patetic la situatii nefericite, dar comportandu/se cu un cinism uluitor exact ca vulturii ce sfasie un trup in agonie. Cu o grija nedisimulata pentru nevoile propriilor persoane, calcand senin peste oricine si orice, mangaiati pe cap de catre ocrotitori, detinatorii de derogari profesionale se folosesc abil, asa cum spuneam, de artisti si institutii pentru pastrarea si perpetuarea privilegiilor. Si cata vreme derogatii incompetenti vor fi girati de chiar aceste valoroase personalitati artistice, evenimente precum momentul de exceptie care se numeste Festivalul Shakespeare vor fi umbrite de lipsa culturii de spectacol a unui public tanar needucat si din cauza maruntelor polite personale platite intre unii si altii pe spezele copiilor, ale povestilor, ale noastre!Alesi si functionari ai institutiilor posibil finantatoare nu vin la teatru, dar solicita invitatii pentru secretare, vecini, soferi, medici de familie, coafeze si alte neamuri. Nu/si aduc sau trimit copiii la teatru, pentru ca, vezi doamne!, mai bine vad povestea pe dvd. Persoane importante, ma/ntelegi, care in comisii de buget, juridice sau de cultura, hotarasc iresponsabil, cu mintea vid, restrictionarea accesului la teatru pe banii mei si/ai dumneavoastra, dragi contribuabili craioveni!

Sunt cam aceiasi oameni, persoane importante, care deseneaza imaginea culturala a Craiovei. Lipsiti de imaginatie si perspective, ei se multumesc cu stratul superficial al notorietatii catorva nume de artisti sau institutii de care se folosesc, uneori chiar si/n nume propriu, pentru a/si justifica actiunile si in spatele carora se ascund pentru ca esecul este inevitabil. Amatori de ceva linguseli (functia dauneaza grav caracterului, vezi bine!) si de un piedestal, cat de mic, da’ sa fie!, vremelnicii decidenti ai destinului cultural al micilor craioveni aplica o politica foarte profitabila pentru ei si pentru aria intereselor inconjuratoare, dar in detrimental acestor copii. Sub tacita si patriarhala pulpana a acestora, institutiile finantate integral de la bugetul de stat si, in consecinta, obligate sa deserveasca educatiei culturale a contribuabililor, devin azile sociale in care sunt angajati, pe baza de concurs, nu/i vorba!, rude si neaveniti carora li se poate pretinde orice, numai profesionalism si competenta nu. Se opereaza in organigrame si se creeaza contra naturii servicii, birouri, departamente cu dedicatie pentru cel/cea care/si pune neconditionat incompetenta si grandomania in slujba sefului, nu a institutiei, birouri care se desfiinteaza odata cu iesirea sefului acestuia din sistem. Sunt tolerati si ocrotiti lingusitorii, mai ceva ca/n fabule.

gag, file de istorie

aplauze pentru combaterea concurentei neloiale! :)))))))) legal, moral, minunat!!!

sobolani in teatru

Da, este un inconvenient, un deranj foarte mare sa simti acest distrugator insinuat in teatru. Ambiguitatea cuvantului rezuma, de fapt, ambele valente ale termenului: teatru inseamna cladire, imobil cu destinatia “institutie de spectacol”, dar si forma de arta, asa cum exista muzica, filmul, picture si toate celelalte… Intruziunea rozatoarei se refera si la teatrul/cladire, dar si la teatrul/arta, asta pentru a stabili codul semantic de la bun inceput.

Sobolanii sunt instrusi perfizi, periculosi si foarte greu de starpit. Ei provin din tenebrele subsolurilor si, datorita exceptionalului simt de orientare si a tenacitatii exemplare, reusesc sa/si croiasca drum spre atragatorul teatru, unde e cald si bine, unde suprafata de ros e foarte mare. Sobolanii mai au o calitate esentiala necesara supravietuirii: sunt foarte uniti. Muncesc in echipa si traiesc intru perpetuarea speciei, lasand mostenire tehnicile, obiceiurile si mai ales sila. Sila semenilor fata de ei. Ati crezut cumva ca vorbim despre micutele patrupede? O, nu! Scuzati confuzia! Acestea folosesc doar ca model pentru sobolanii bipezi, deghizati in directori, manageri, functionari la primarie si prefectura, responsabili cu scrisul si vorbitul… Orice, da’ sa fie un pic sef. Reteaua lor de soioase canale prin care misuna si/si fac drum spre inima teatrelor este de nepenetrat pentru cei care incearca salubrizarea teatrului. Vulnerabilitatile oamenilor de bunacredinta din teatre sunt multe, dar nici una ca profesionalismul. Acesta este punctul ochit al sobolanilor. Ei vor sa distruga cu orice prêt profesionistii pentru ca reprezinta duritatea, rezistenta in fata abjectiei specifice traitorilor in galeriile subsolurilor morale. Tenebroasele creaturi - unele cu val de mironosita si cu graiul dulce pana la greata, altele cu aparenta sobrietate si inselatoare omenie – isi adulmeca semenii pentru intarirea armatei de distrugatori.

Ce diferenta este intre un sobolan patruped care distruge un pretios costum din spectacol si sobolanul biped care distruge teatrul cu nepriceperea si ingustimea mintii sale intunecate? Ce diferenta poate fi intre patrupedul care poate deveni periculos si agresiv in situatii extreme si bipedul care, lipsit de orice urma de moralitate, musca si se hraneste din creatia inaintasilor sai distrugand iremediabil bucati de memorie culturala si istorica? Solutia? starpirea cuibului de rozatoare prin masuri extreme, dar eficiente: anihilare total ape baza dictonului “pe cine nu lasi sa moara, nut e lasa sa traiesti”. Insa simtul de conservare al acestor creaturi este atat de ascutit, iar slabiciunile omenesti atat de mari, incat de foarte putine ori sobolanii sunt izgoniti sau exterminati. Superficialitatea oamenilor este sursa de hrana pentru abjectele creaturi. Sub pretextul unor idealuri declamate sforaitor si hilar de/a dreptul, mintind, inseland, distrugand tot ce le sta in cale – oameni, povesti, institutii – aceasta masa amorfa de rozatoare cucereste toate cotloanele ramase nepangarite de balele lor. Este o invazie pe care ceilalti, oamenii, o privesc inca detasat si cu uimire. Insa cetatile cad una cate una, pe rand, inghitite de lacomia incredibila a sobolanilor.

Stiu, sunt greu de identificat pentru ca, dupa cum spuneam, umbla deghizati. Insa semnele trecerii lor sunt inconfundabile. De exemplu, din frumoasa lume a povestilor copilariei multor craioveni n/au ramas decat niste resturi (umane si materiale) decrepite si multe scarnavii. Munti de scarnavii pe care sobolanii ii servesc oamenilor sub forma de produse proaspete si aromate. Sigur ca toxinele emanate si otrava continuta pot fi letale pentru cine se lasa pacalit. Efectul? Spalarea creierului si distrugerea ireversibila a gustului. A gustului estetic, fireste. Cel mai periculos lucru este administrarea la copii. Asa ca atentie mare la ce produse culturale serviti copiilor. Recomandarile si ambalajul pot fi inselatoare ca si ranjetul deghizat in zambet.

circul banilor

Bucurie mare pentru iubitorii de moda si teatru ca spectacol al strazii: Incepe Carnavalul de la Venetia. La noi insa, continua circul. Jonglerii, salturi mortale, contorsionisti, iluzionisti, dresaj de lighioane, clovni… multi clovni…

Harnicie maxima pentru alesii nostri, locali si judeteni. Cu totii propun, dezbat si voteaza bugetul. Dupa “fructuoasa” dezbatere publica de zilele trecute a bugetului local, iata ca poporul e linistit acum si amortit de frig. Nu incape indoiala ca spectacolul de magie cu bani oferit de cei maestri finantisti si/a atins scopul: puterea zice ca banii se vor duce in directiile x, y, z, iar opozitia, vajnica si neinfricata opozitie, zice ca da! Cum s/au inteles ei, dragutii, asupra feliilor de tort, pardon, capitolelor financiare am vrut sa spun… Sigur ca fiecare dintre noi are o prioritate, un of: o alee, o canalizare, o centrala termica sau un grup sanitar la scoala, o asfaltare… Cu totii insa simtim, intuim, observam ca totusi bani sunt, dar impartiti preferential dupa o reteta rodata: avem niste bani si trebuie cheltuiti. Ce stii sa faci, domule X, cu firma dumitale? Scaune de plastic? Perfect! Sa umplem parcurile, aleile, statiile, strazile, balcoanele cu scaune de plastic. Nu mai conteaza necesitatea, oportunitatea, functionalitatea… Gargara, cum ar zice onorabilii si venerabilii nostri Trahanache, Farfuridi, Tipatescu si toata pleiada de nemuritoare arhetipuri de politicieni. Iluzionisti de/a dreptul!

Si se lasa/n voce, baritonal, domnii: exista o nevoie stringenta de agrafe de birou, fara de care actele plimbate de catre armata functionareasca a primariei intra in colaps, ceea ce este inadmisibil! Sa fie votat bugetul! Sau: Sa fie marita suma acordata ONG/urilor pentru proiecte cu finantare nerambursabila la CJ! Clovnerie, nu alta! Dar sincer, ma bucurai, ca romanu’ de bunacredinta. Insa brusc imi amintii ca pentru sesiunea de finantare a proiectelor ong de anul trecut nici acum cei nefinantati nu au primit raspuns de acceptare/neacceptare, motivatii… Am intrat deja in numarul de dresaj, unde dresatul executa, nu gandeste, iar dresorul falfaie biciul si zaharelul in egala masura!

Lipsiti de imaginatie, deschidere, bunavointa, altruism si constiinta, personagiile coplesite si depasite de valoarea functiei pe care o ocupa mandat dupa mandate savarsesc grele pacate impotriva si asupra publicului care ii admira, ii aplauda sau ii fluiera cand evolueaza in arena.

E o conventie: noi ne facem ca ii credem, ei se fac ca sunt priceputi in a gestiona orasul si judetul. Ei ne uimesc cu recuzita sclipicioasa, noi ne facem ca nu vedem decrepitudinea scenei. Ei se fac ca ne plac, noi ne facem ca/i respectam. Insa pretul pe care noi il platim este mare, mult prea mare pentru acest spectacol unde, pana la urma ei sunt dresorii, iar noi biete vietati care tremuram de frica la sfichiuirea biciului si de bucurie la vederea zaharelului.

Asa ca a mai fost la Primarie o noua reprezentatie de circ, unde lupii sunt deghizati in oi, iar testoasele in lei! Clovnii se scalambaie, iar trapezistii zboara de colo/colo! Ce va spuneam: circ, nu alta! Dar painea?...

incepe sezonul artisticarelilor mucilaginoase

capacitatea unora de a inghiti dejectii e uimitoare. da' pana la urma e kestie de antrenament, nu? si de perseverenta. ce daca ai coloana vertebrala din gelatina si limba plina de muci lipiciosi?

ce/mi plac directorii care folosesc institutiile pe care (cica!) le conduc intru satisfacerea nevoilor turistice!!! sa ne dam cu putina mazga in obraji, lingem cateva poponetze, dam okii peste cap, punem d/o coliva (atentie, se apropie luna februarie, luna colivei: vieru, sorescu... pe eminescu il rataram, nici macar o aghiasma...) si gataaaaaaa! ete calatoriaaaaa!!! unde neaparat se mananca bine si se dau diurne grase... artisticareala e pretext! si dup/aia "succesurile" consemnate la revista "cutezatorii" sau la "mesaj comunist". ;) ups! am zis/o!

pupat piata independentei! bleac!

Scenariul vremurilor capata cand accente telenovelistice, cand dramatice, cand de/a dreptul hilare. Personaje cu vorbirea afectata si cu gandirea ingusta, personaje cu glas mieros si minte parsiva, personaje exaltate sau naïve – scena este populate de o multime de caractere, care mai de care mai fistichiu.

Fisa personajului

Partizani ai unor concepte pe care si le/au insusit pe baza unor criterii superficiale, cum ar fi de pilda asortarea cromatica, protagonistii de azi se zbuciuma in lumina reflectoarelor intru captarea increderii publicului, doar/doar vor smulge aplauze. Adica voturi. Adica puterea de a hotara, a influenta, a straluci intr/un costum sclipicios. Ce deziderat mai nobil poate avea un aspirant la rolul de ales (pentru ca este un rol!) decat iluzia puterii (ma rog, pentru el e doar puterea, iluzia e a noastra) si a functiei, a pozitiei sociale (nu financiare, nici vorba!) din care va face numai bine pentru popor! Si urmeaza aria tanguielii: cum a luptat, a murit si a inviat pentru popor si libertate, cum e faza cu idealul pe care adversarul n/o intelege din reacredinta si invidie, cum isi duce traiul modest in ciuda tentatiilor si cum isi apara eroic principiile in fata agresiunii si nedreptatii rivalului. In acest crescendo al dramatismului noi, spectatorii, suntem iremediabil sensibilizati si/l declaram purtatorul stindardului idealurilor noastre. Aplauze! Flori! Lacrimi! Lumina se stinge, spectatorii pleaca emotionati si exaltati, uimiti de propria lor inteligenta, convinsi de importanta lor. Protagonistul se retrage in cabina sa, isi scoate costumul de erou, se demachiaza si se imbraca in straiele sale obisnuite: costum scump, dar fara gust, parfum patrunzator, de firma, si iese grabit pentru ca firmele, afacerile au nevoie de el. Se/ntoarce brusc: isi uitase cheile de la masina firmei, adica a lui, a doua sau a treia achizitie (nici el nu mai stie) de cand a inceput criza. Telefoanele, iphonurile, ipadurile suna, vibreaza, clipocesc. Gata, spectacolul s/a terminat… Care este programul zilei de maine? Afaceri, intalniri cu ‘escu de la “ceilalti” cu care deruleaza un proiect cu finantare europeana nerambursabila (sigur ca sunt baieti destepti si numele lor nu apar niciunde in acte, ca doar celelalte firme ale lor au facut consultanta… complicat, dar profitabil). Seara e o disputa televizata cu unu’ de la opozitie. Eh, asta e, functia cere sacrificii… Iar costumul ponosit, masca ipocriziei…

Pupat piata independentei!

Hai sa dam mana cu mana / Cei cu inima romana… Auzi cum curg tiradele sforaitoare: sa lasam dusmania, sa luptam impreuna pentru binele poporului, sa indemnam la armonie, san e cinstim inaintasii, sa infieram elementele anti/sociale, promitem raiul pe pamant… Aceleasi cuvinte secate de vlaga intelesului an dupa an se aud in agora din gurile celor care se considera superiorii nostri. An dupa an se deruleaza acelasi scenariu, intr/o lehamite generala, spre bucuria insa a copiilor invoiti de la scoala ca sa participle la “manifestarile dedicate micii uniri” sau a celor adunati gura/casca. Solemnitatea steagului sau a cocardelor tricolore impartite intre oficialitati este cu mult depasita de amintirea aromei de fasole cu carnati sau a emotiei sincere, dar debile, de a te afla in preajma unui semizeu ca primarele sau don’ presedinte de la cj. Realizare importanta pentru vecinii de la bloc sau colegii de banca din parc.

Apoi ne intoarcem frumusel acasa, uitand ca ei, semizeii, au votat cresterea pretului gigacaloriei, ei au marit pretul de ridicare al gunoiului, ei au mintit de multi ani ca vor face canalizare, parcari, strazi… Cu ce ne/am ales? Cu beculete, sute de mii de beculete, cu infochioscuri de unica folosinta, cu cladiri immense fara utilitate - asta in timp ce scolile sunt desfiintate prin comasare, in timp ce ne purtam saracia unui oras sclipicios prin padurea de hypermarketuri deschise in locul fabricilor demolate de lacomia si avaritia responsabililor de comisioane… Radem acru la comedii cu umor grosier sin e taram copiii print e miri ce locuri in disperarea de a/i duce la teatru. Si toate astea, ca si multe altele, pentru ca, ocazional, la date fixe din an, ne bucuram pana la lesin de senzualitatea unui sarut: Pupat piata independentei!

Curat / murdar, monser!

Alivoar si bonsoar!

povestea merge mai departe...

...ca imaginatia e nesecata, slava domnului! motive, pretexte, avalansa de prostie / cat cuprinde!

asadar, sa/ncepem cu "incalzirea", ca avem un an greu... eheeeee

Exercitiu de imaginatie

Inchipuiti/va un spectacol pe o scena imensa, unde sunt nu unul, ci mai multe puncte centrale cu actiuni ce se deruleaza simultan. Grupuri de prim/plan, grupuri de planul doi, grupuri de figuranti – care insa nu sunt “statui”… Fiecare protagonist are partitura sa, fara “pauze psihologice”, fara “momente moarte”. Ei bine, fiecare spectator are preferinta sa in a urmari un grup sau altul. Sigur, cel mai simplu este sa urmaresti prim/planul. E cel mai comod.

…Si a fost Ziua Culturii Nationale. Editia a II-a. Previzibila, anosta, sforaitoare, cu iz de tamaie (o coliva chiar ar fi fost indicata!). Apatia, festivismul, lipsa de imaginatie si seriozitate sunt, asa cum le place tuturor sa spuna si sa auda, “ingredientele principale”. Sa/l mai chinuim, deci, pe Eminescu si anul acesta pe 15 ianuarie, ca tot nu ne poate cere drepturi de autor sau sa ne dea in judecata pentru defaimare, patarea imaginii si alte grozavii.

Imi doream, intr/un cuvant, aceeasi efervescenta, sustinere, implicare si finantare a acestei zile de care se bucura mitingurile si congresele organizate de partidele politice. Nu cred ca voi apuca ziua in care primarul, prefectul, presedintele cj se vor intalni cu zilierii culturii craiovene, nu numai cu directorii institutiilor. Nu cred ca voi apuca ziua in care, de 15 ianuarie, angajatii Teatrului Colibri (l/am ales exemplu pentru ca este cel mai vitregit din multe motive, nu numai imobiliare) vor primi personal o floare macar de la primar, de la directorul economic al primariei care hotaraste bugetul institutiei, dar n/a trecut nici macar o data prin institutie, cate o floare de la fiecare consilier local care prin votul sau decide viitorul cultural al copiilor Craiovei (macar de/ar constientiza importanta deopotriva a votului si a educatiei culturale a copiilor)…

Dar nu! Sunt actiuni inchise, exclusiviste (atentie, nu elitiste!), se fac fotografii ce apar imediat pe retele de socializare, ca da bine, se schimba pupaturi din varful buzelor crispate intr/un zambet acru (sau acrit, in unele cazuri), se suporta manifestarea dupa care se da drumul la extaz si admiratie si gata! Scaparam de Ziua Culturii Nationale! Pana la anu’… mai e!

Si apropo, stie cineva dintre culturnici ca 2012 e Anul Caragiale???? Va marturisesc, eu m/am hotarat: nici o zi fara Caragiale (de parka nu suntem toti desprinsi din momentele si schitele lui!).

Asa ca, alivoar si bonsoar, stimabililor! Ma duc sa pregatesc vitrionul, Naica!