Scenariul vremurilor capata cand accente telenovelistice, cand dramatice, cand de/a dreptul hilare. Personaje cu vorbirea afectata si cu gandirea ingusta, personaje cu glas mieros si minte parsiva, personaje exaltate sau naïve – scena este populate de o multime de caractere, care mai de care mai fistichiu.
Fisa personajului
Partizani ai unor concepte pe care si le/au insusit pe baza unor criterii superficiale, cum ar fi de pilda asortarea cromatica, protagonistii de azi se zbuciuma in lumina reflectoarelor intru captarea increderii publicului, doar/doar vor smulge aplauze. Adica voturi. Adica puterea de a hotara, a influenta, a straluci intr/un costum sclipicios. Ce deziderat mai nobil poate avea un aspirant la rolul de ales (pentru ca este un rol!) decat iluzia puterii (ma rog, pentru el e doar puterea, iluzia e a noastra) si a functiei, a pozitiei sociale (nu financiare, nici vorba!) din care va face numai bine pentru popor! Si urmeaza aria tanguielii: cum a luptat, a murit si a inviat pentru popor si libertate, cum e faza cu idealul pe care adversarul n/o intelege din reacredinta si invidie, cum isi duce traiul modest in ciuda tentatiilor si cum isi apara eroic principiile in fata agresiunii si nedreptatii rivalului. In acest crescendo al dramatismului noi, spectatorii, suntem iremediabil sensibilizati si/l declaram purtatorul stindardului idealurilor noastre. Aplauze! Flori! Lacrimi! Lumina se stinge, spectatorii pleaca emotionati si exaltati, uimiti de propria lor inteligenta, convinsi de importanta lor. Protagonistul se retrage in cabina sa, isi scoate costumul de erou, se demachiaza si se imbraca in straiele sale obisnuite: costum scump, dar fara gust, parfum patrunzator, de firma, si iese grabit pentru ca firmele, afacerile au nevoie de el. Se/ntoarce brusc: isi uitase cheile de la masina firmei, adica a lui, a doua sau a treia achizitie (nici el nu mai stie) de cand a inceput criza. Telefoanele, iphonurile, ipadurile suna, vibreaza, clipocesc. Gata, spectacolul s/a terminat… Care este programul zilei de
Pupat piata independentei!
Hai sa dam mana cu mana / Cei cu inima romana… Auzi cum curg tiradele sforaitoare: sa lasam dusmania, sa luptam impreuna pentru binele poporului, sa indemnam la armonie, san e cinstim inaintasii, sa infieram elementele anti/sociale, promitem raiul pe pamant… Aceleasi cuvinte secate de vlaga intelesului an dupa an se aud in agora din gurile celor care se considera superiorii nostri. An dupa an se deruleaza acelasi scenariu, intr/o lehamite generala, spre bucuria insa a copiilor invoiti de la scoala ca sa participle la “manifestarile dedicate micii uniri” sau a celor adunati gura/casca. Solemnitatea steagului sau a cocardelor tricolore impartite intre oficialitati este cu mult depasita de amintirea aromei de fasole cu carnati sau a emotiei sincere, dar debile, de a te afla in preajma unui semizeu ca primarele sau don’ presedinte de la cj. Realizare importanta pentru vecinii de la bloc sau colegii de banca din parc.
Apoi ne intoarcem frumusel acasa, uitand ca ei, semizeii, au votat cresterea pretului gigacaloriei, ei au marit pretul de ridicare al gunoiului, ei au mintit de multi ani ca vor face canalizare, parcari, strazi… Cu ce ne/am ales? Cu beculete, sute de mii de beculete, cu infochioscuri de unica folosinta, cu cladiri immense fara utilitate - asta in timp ce scolile sunt desfiintate prin comasare, in timp ce ne purtam saracia unui oras sclipicios prin padurea de hypermarketuri deschise in locul fabricilor demolate de lacomia si avaritia responsabililor de comisioane… Radem acru la comedii cu umor grosier sin e taram copiii print e miri ce locuri in disperarea de a/i duce la teatru. Si toate astea, ca si multe altele, pentru ca, ocazional, la date fixe din an, ne bucuram pana la lesin de senzualitatea unui sarut: Pupat piata independentei!
Curat / murdar, monser!
Alivoar si bonsoar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu