agora culturală, miercurea, 21:15 la radio "oltenia" craiova

continuă seria veninului in eter. ma rog, pentru unii de venin, pentru altii e limonada...

„Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori…”
Bine ne-am regăsit, dragi ascultători spectatori aici, la Radio Oltenia Craiova la o nouă întâlnire cu teatrul pe scena vieţii. După cum probabil mulţi dintre voi aţi aflat, săptămâna trecută teatrul din întreaga lume a fost în sărbătoare. Dacă Teatrul pentru copii şi tineret Colibri nu şi-a onorat artiştii şi spectatorii cu citirea mesajului de ziua mondială a păpuşarilor, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” a serbat ziua internaţională a teatrului printr-o magistrală expoziţie de… n-aţi ghicit! Nu de afişe sau scenografie, nu de carte sau fotografii din teatru, ci de articole comerciale din piele. Şi, pare-mi-se, din acest motiv a schimbat şi spectacolul.
Dar să bată gongul şi să se ridice cortina!
Actul I. Prolog
Amatorismul profesioniştilor
Sau cum să descriu ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 28 martie, la Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova cu ocazia premierei „Motanul încălţat”, spectacol prezentat de Teatrul Colibri? Să mă şi vă explic. Anunţat cu surle şi trâmbiţe ca mare premieră mare, spectacolul s-a poticnit înainte să-nceapă. Un haos total al distribuirii locurilor în sală, unde invitaţii modificate cu pastă corectoare se suprapuneau cu bilete vândute spectatorilor veniţi într-un număr copleşitor (semn bun, pentru cine ştie să-l interpreteze, însă), nemulţumiri (justificate, de altfel) ale părinţilor de acum care au crescut cu teatrul de păpuşi şi văd stupefiaţi actuala stare a unei instituţii emblematice pentru cultura craioveană (în alte timpuri, ce-i drept), lacrimi de ciudă ale prichindeilor ai căror părinţi, bunici, vecini, unchi nu lucrează la primărie, trezorerie, adimistraţie financiară sau mai ştiu eu ce instituţie „tutelară” şi drept urmare n-au avut parte de generozitatea cu care onor direcţiune a răspândit nenumărate formulare de invitaţii… Dar asta n-ar fi nimic pe lângă ce-a urmat. Şi anume mult aşteptatul spectacol. Nu ştiu câţi dintre cei din sală au înţeles zece cuvinte din cele rostite de către actori, cu toate îmbunătăţirile tehnice din dotare. Iar muzica, o! muzica a fost, vorba pedagogului de şcoală nouă, „ceva ce ne-a gâghilat urechile într-un mod taaare neplăcut” … Nu mi-am propus însă o cronică radiofonică a spectacolului. Dar altfel nu pot sta lucrurile, atâta vreme cât încă directorii instituţiilor de cultură se califică la locul de muncă, pentru că, nu-i aşa?, ce dacă sunt de aproape 20 de ani forme de învăţământ superior care pregătesc manageri pentru aceste instituţii! Absolvenţii acestora rămân în „rezerva de cadre” pentru când le va scădea entuziasmul, li se vor toci colţii şi vor intra în rândul mediocrilor. Nu vom avea parte de evenimente teatrale cât timp alcătuirea repertoriului într-un teatru pentru copii, unde responsabilitatea este mult mai mare decât la un teatru „pentru oameni mari”, se face „după ureche”, aşa cum se realizează şi strategia instituţiei (care strategie, sinceră să fiu, mă întreb dacă există!). Şi, poate cel mai grav lucru, după părerea mea, este girarea unor astfel de calamităţi teatrale de către nume sonore ale vieţii culturale craiovene (şi nu numai), precum şi lipsa de atitudine a „actorilor” din „distribuţie”. Pe principiul: „las’ că merge şi aşa / ne-am obişnuit cu ea”. Dar ce vină au copiii în toată povestea asta? S-a gândit cineva că ei sunt beneficiarii reali şi că din banii părinţilor sunt plătiţi cei care ar trebui să aibă grijă de educaţia lor teatrală şi culturală? Sunt convinsă că nu. Cum nu s-a gândit nimeni dintre cei abilitaţi că e o aberaţie ca într-un teatru un absolvent de studii postliceale pe profil tehnic poate fi şeful unui absolvent de master în management şi marketing teatral. Pentru că, dragii mei ascultători spectatori, e peste puterile intelectuale ale derogaţilor şi competenţilor, să conştientizeze consecinţele acestor fapte asupra evoluţiei copiilor.
Actul 2 Cine are nevoie de teatru?
Cu siguranţă au nevoie tinerii tăcuţi şi stingheri în faţa inculturii agresive şi care au vizionat la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” documentare cu teatrul japonez, cu portrete ale unor mari regizori şi teoreticieni teatrali ai lumii, cu fragmente din spectacolele care compun istoria teatrului. Au nevoie de teatru şi cei care, tineri sau mai puţin tineri, au „poftit” la cărţile Fundaţiei „Camil Petrescu”, cărţi cu mare încărcătură teatrală, în paginile cărora sunt vieţile celor ce ne-au îndrăgostit de teatru.
Şi pentru că săptămâna trecută v-am citit mesajul lansat cu prilejul zilei mondiale a marionetiştilor, vă rog să-mi permiteţi, dragii mei ascultători spectatori să vă împărtăşesc bucuria pe care am trăit-o când am citit mesajul trimis tuturor teatrelor din lume de către Augusto Boal, un brazilian revoluţionar în ale teatrului, autor al „Teatrului oprimaţilor”. V-am captat atenţia? Iată câteva fragmente:
Toate societăţile umane sunt „spectaculare” în viaţa lor cotidiană şi produc „spectacole” în momentele speciale. Relaţiile dintre oameni au o structură teatrală, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de acest lucru. Folosirea spaţiului, a limbajului corpului, alegerea cuvintelor şi modulaţia vocii, confruntarea de idei şi pasiuni, tot ceea ce transpunem pe scenă este prezent şi în viaţa noastră. Noi suntem teatrul!
Nunţile şi înmormântările sunt „spectacole”, dar şi ritualuri zilnice atât de familiare încât nici nu le mai conştientizăm. Ocaziile şi circumstanţele deosebite, cafeaua de dimineaţă, schimbul de saluturi, dragostea timidă şi pasiunile furtunoase, o şedinţă a senatului sau o întâlnire între diplomaţi – toate acestea fac parte din teatru.
Una dintre principalele funcţii ale artei noastre este sensibilizarea oamenilor la „spectacolul” vieţii cotidiene în care actorii sunt propriii lor spectatori, iar scena coincide cu stalul. Suntem cu toţii artişti. Prin jocul dramatic învăţăm să vedem lucrurile evidente dar pe care nu le observăm in mod normal pentru că suntem obişnuiţi doar să ne uităm la ele. Lucrurile familiare devin inobservabile: a face teatru înseamnă a lumina scena vieţii noastre.
În urmă cu douăzeci de ani, am pus în scenă spectacolul „Fedra” de Racine la Rio de Janeiro. Decorurile erau sărăcăcioase: piei de vaci pe jos, tulpini de bambus primprejur. Înainte de fiecare reprezentaţie, le spuneam actorilor: „Ficţiunea pe care o creăm în fiecare zi s-a terminat. Când păşiţi dincolo de acele tulpini de bambus, nici unul dintre voi nu are dreptul să mintă. Teatrul este Adevărul Ascuns”.
Când privim dincolo de aparenţe, vedem opresori şi oprimaţi în toate societăţile, grupurile etnice, genurile, clasele şi castele sociale; vedem o lume nedreaptă şi crudă. Trebuie să creăm o altă lume pentru că ştim că acest lucru este posibil. Însă depinde de noi dacă vom crea această lume cu mâinile noastre, jucând pe scenă şi în propria noastră viaţă.
Participaţi la „spectacolul” ce este pe punctul de a începe şi, odată întorşi acasă, jucaţi-vă propriile dumneavoastră piese împreună cu prietenii şi uitaţi-vă la ceea ce nu aţi putut vedea niciodată: lucrurile evidente. Teatrul nu este doar un eveniment, ci un mod de viaţă!
Suntem cu toţii actori: a fi cetăţean înseamnă nu doar a trăi într-o societate, ci a o schimba.
-
Actul 3 Topul evenimentelor teatrale

Teatrul Colibri
Joi, 2 aprilie, la Casa tineretului de la 11:00 Motanul încălţat
Sâmbătă, 4 aprilie la Teatrul Liric de la 12:00, Motanul încălţat

TNCJoi, 2 aprilie 2009
Ora 17,00 Sala Ion D. Sîrbu SCAUNELE de Eugène Ionesco regia Kincses Elemér
Ora 18,30 Sala Amza Pellea ROMEO ŞI JULIETA de W. Shakespeare regia Yiannis Paraskevopoulos
Vineri, 3 aprilie 2009 Ora 18,30 Sala Amza Pellea MĂSURĂ PENTRU MĂSURĂ de W. Shakespeare regia Silviu Purcărete
Sâmbătă, 4 aprilie 2009 Ora 18,30 Sala Amza Pellea NOROC SI SANATATE, DOMNULE! de Pierre Chesnot regia Mircea Cornişteanu
Duminică, 5 aprilie 2009 Ora 18,30 Sala Amza Pellea CUM DORIŢI SAU NOAPTEA DE LA SPARTUL TARGULUI de W. Shakespeare regia Silviu Purcărete
Marţi, 7 aprilie 2009 Ora 19,00 Sala Amza Pellea CUM DORIŢI SAU NOAPTEA DE LA SPARTUL TARGULUI de W. Shakespeare regia Silviu Purcărete