sâmbătă, 25 aprilie 2009

2 într1 la naţionalul craiovean: scaunele şi înşir'te, mărgărite...



Cele mai noi producţii ale Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova stau sub semnul paradoxului. Astfel, dacă „Scaunele” de Eugene Ionesco era aşteptat cu emoţie şi maximă curiozitate de către „specialişti”, ca un proiect important în anul centenarului Ionesco, în condiţiile în care drepturile de reprezentare nu se obţin uşor de la fiica autorului (ştie ea de ce…), spectacolul „Înşir’te, mărăgărite…” de Victor Eftimiu are o miză modestă (însă realistă şi cu mult depăşită!), de spectacol destinat în primul rând copiilor şi cu scopul realizării planului de încasări.

Premisele reuşitei spectacolului „Scaunele”sunt suficiente pentru „a merge la sigur”: un text valoros, o traducere inspirată şi documentată (Vlad Russo şi Vlad Zografi), actorii Ilie Gheorghe şi Tamara Popescu, regizorul Kincses Elemer şi scenografa Klara Labancz. Şi totuşi aici e paradoxul! Am văzut, înmărmurită de uimire şi dezamăgire, un spectacol tern, o emisie de text (şi ce text!) ce mă ducea când în zona realismului psihologic, când în zona Caragiale, mai cu seamă spre „Conu’ Leonida…”. O plictiseală în decorul lipsit de imaginaţie, unde cei doi actori trăiau stanislavskian un text clasic al dramaturgiei absurdului (ce combinaţie nefericită!). Poate că lucrul la spectacol ar fi trebuit început cu sfârşitul caietului de sală, unde Ionesco rezolvă piesa regizoral, scenografic şi actoriceşte, într-un fragment de scrisoare preluată din volumul „Note şi contranote”. Un alt paradox: pliantul de sală redactat de Nicolae Coande e singurul merit (cu adevărat) al acestui spectacol.

Cu o distribuţie aleasă „pe sprânceană”, regizorul Alexandru Boureanu reuşeşte să încânte deopotrivă copii, adolescenţi şi adulţi, stârnind chicoteli şi hohote de râs timp de o oră şi jumătate. În ciuda superficialităţii şi reticenţei cu care a fost receptată pe alocuri propunerea acestei montări, unul dintre argumentele în favoarea spectacolului este nevoia apropierii de poveste prin joc. Pentru că actorul este, structural, o fiinţă ludică, iar aceast atribut trebuie menţinut şi antrenat nu numai prin spectacole „grele”, cu „adevăruri existenţiale”. Cine spune că problemele profunde sunt neapărat serioase? Cutumele basmului sunt spulberate prin citirea în cheie parodică a textului lui Victor Eftimiu.

Mirela Cioabă (Vrăjitoarea) înţelege perfect acest lucru şi, cu vervă şi talent, îşi umanizeză personajul cu un strop de feminitate şi cochetărie, între două intrigi şi trei blesteme făcându-şi timp pentru un flirt. De asemenea Cătălin Băicuş (Făt Frumos), Dragoş Măceşanu (Zmeul Zmeilor), Marian Poitic (Buzdugan), Ştefan Cepoi (Voie Bună), Cosmin Rădescu (Ţară Bună), Vlad Drăgulescu (Crainicul) îşi construiesc personajele într-o notă caricaturală dominantă, devenind o sursă inepuizabilă de comic. Un comic de situaţie şi de caracter pe care şi Gabriela Baciu (Împărăteasa), Anca Ţecu (Sorina) şi Iulia Colan (Ileana Cosânzeana) îl joacă dezinvolt, cu încântare. Mai crispat însă este Ion Colan (Împăratul), care nu se apropie deschis de personaj, deşi distribuirea sa în acest rol este inspirată. Distribuţia este completată de Raluca Păun (Maranda), Monica Ardeleanu (Milena), Petra Zurba (Floarea Soarelui), Eugen Titu (Ion Voievod, Păcală), Mircea Tudosă (Neam de Vodă, Apă Dulce), Tudorel Petrescu (Banul Scamă), în apariţii episodice sau sporadice, dar de mare efect.

Paradoxal, aceste două premiere recente ale naţionalului craiovean stau sub semnul răsturnării raportului miză – realizare. Dacă „Scaunele” au fost în „pole position” până la ieşirea la rampă, au fost devansate lejer de feeria „Înşir’te, mărgărite…”, deşi nu este o competiţie. Cu toate acestea…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu