vineri, 24 aprilie 2009

saptamana luminata in agora culturala

Agora 10
Hristos a înviat! Multe sunt de spus despre teatru, dar mai multe de făcut. Aşadar, să bată gongul şi să se ridice cortina!

Actul 1 Prolog
Dacă unii dintre noi au preferat să profite de zilele libere (legal sa nu) şi să-şi reunească familiile, alţii au luat drumul excursiilor, şi minivacanţelor, care în dulcea Românie, care pe la vecini ortodocşi, iar alţii, mai nonconformişti, au făcut încălzirea pentru vacanţa cea mare, alegând să plece în zone exotice, ducând o adiere de ortodoxie în plin catolicism, iudaism, mahomedanism, buhddism… Dar să ne întoarcem la spectacolul lumii noastre, atât de suculent şi efervescent… Începe sezonul festivalurilor, care mai de care mai plin de „originalitate”. Reţeta e simplă: trupele prezente la o astfel de adunare se mută din Galaţi la Arad, de la Alba Iulia la Bucureşti, de la Bacău la Cluj, de regulă cu aceleaşi spectacole, astfel încât dacă ai fost la două festivaluri, poţi spune că ai fost la toate. Există şi un grup de critici invitaţi, care se vaietă cât sunt de obosiţi de toate aceste drumuri şi vizionări, dar care sunt foc şi pară dacă nu sunt chemaţi la unul dintre aceste evenimente. Ei scriu despre de la foarte bine-n sus, pentru că altfel sunt excluşi de pe listă! Criterii de selecţie, public-ţintă, scop, strategie – toate sunt relative şi de duzină. Sunt prezentate argumente sterile în proiectul prezentat formal la autorităţi, folosind însă o comună şi apreciată limbă de lemn, cu termeni pe care derogaţii competenţi îi aud la televizor sau îi preiau din proiectele concurenţei. N-au nici o legătură cu teatrul, cu misiunea sa, cu publicul, dar sună aşa de bine… Impresionaţi, membrii comisiilor de cultură, de buget şi alte asemenea grupuri profesionale din primării şi consilii locale, străbătuţi de un fior altruist („noi sprijinim cultura!”), dau verde unor astfel de caravane teatrale, fără a avea habar şi fără a le păsa de neprofesionalismul unor astfel de iniţiative. Bugetele acordate sunt generoase sau meschine, în funcţie de capacitatea de convingere a directoraşului şi de interesele financiare ale celor implicaţi. Nefericirea e că indiferent de câţi bani sunt cheltuiţi, aspectul acestor festivaluri este sărăcăcios şi provincial (chiar şi când se desfăşoară în capitală), lipsit de profesionalism, lăsând impresia (uneori certitudinea!) că se bifează un punct al proiectului managerial sau se redirecţionează nişte fonduri acolo unde trebuie, după un scenariu transparent şi cu o regie stângace.

Actul 2
Cine are nevoie de teatru?
Au nevoie de teatru ca instituţie toţi aceşti „înţelepţi” ai urbei, pentru a-şi inventa resposabilităţi şi griji culturale şi educative, pentru ca noi, electorii, să nu vedem dincolo de cortină interesele meschine şi de multe ori oneroase care-i mână-n lupta politică. Despre nepricepere sau ilegalitate nici nu poate fi vorba!Totul se face cu semnăturile şi parafele juriştilor, care, cu toţii, sunt angajaţi exclusiv pe criterii profesionale! De aceea se recomandă ferm preluarea unor proiecte culturale fără acordul iniţiatorului şi creatorului, pentru că, nu-i aşa, legea dreptului de autor e pentru fraieri, pentru cei fără pile la autorităţi! Iar cine îndrăzneşte să-şi revendice dreptul confirmat de această lege, nu va rămâne nepedepsit! „Până şi teatrul să aibă legile lui?? Nu ne ajunge cât muncim să facem slalom printre legile imobiliare, de achiziţii şi alte asemenea aducătoare de mulţi bani? Trebuie să le mai avem pe cap şi pe cele teatrale??” Aşa se lamentează armata de oameni ai legii care trebuie să „redacteze” note de fundamentare pentru respingerea sau aprobarea unui proiect teatral, în totală lipsă de cunoştinţă şi legalitate. Şi ce exemplu mai bun pot da decât exemplul Craiovei, un oraş mare, dar care, paradoxal, nu are nici un festival de teatru, profesionist şi modern? E adevărat, există, slavă domnului!, Festivalul Shakespeare, care este iniţiat şi organizat de Fundaţia Shakespeare şi pare-se, deţine monopolul în Craiova. Dar se desfăşoară o dată la doi ani şi nu are ca public-ţintă craiovenii, deşi le foloseşte banii. Teatrul Liric organizează varii manifestări festiviste cu diverse ocazii, dar care sunt departe de amploarea unei sărbători generată de un festival. Cât despre Teatrul „Colibri” nu pot spune decât că, având toate datele unei structuri organizaţionale care poate iniţia un festival cu adevărat de anvergură, a preferat să preia, destul de dubios, un proiect recomandat de către „abilitaţi”, în loc să încerce să resusciteze tentativa de festival de acum câţiva ani… Iar zbaterile celor care încearcă, prin forţe proprii, să creeze o nişă în monolitul mercenarilor de evenimente teatrale sunt amendate prompt. O alternativă ar fi „aderarea la sistem”, un sistem clientelar, unde banii şi interesele neteatrale au prioritate, în defavoarea calităţii şi profesionalismului. Dacă spectatorilor le sunt oferite, pe bani frumoşi, numai spectacole mediocre, pentru că sunt uşor vandabile, aceştia vor avea ca reper mediocritatea. Şi-atunci să nu ne mai mirăm când auzim lamentări de genul: „Iureş, Valeria Seciu, Irina Petrescu – nu sunt vedete şi nu vând ca Piersic, Rodica Popescu-Bitănescu sau mai ştiu eu cine.”
Dar noi să fim sănătoşi şi să putem merge la festivaluri teatrale din ţară şi, de ce nu, din străinătate, măcar de dragul teatrului.

Până data viitoare, vă doresc experienţe teatrale minunate! Şi nu uitaţi: cumpăraţi-vă bilet şi mergeţi la teatru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu