teatralizarea diapazonului

La început de an îţi doreşti, îţi promiţi, visezi, ai speranţe, ai aşteptări. Se spune că aşa cum începi anul, aşa îţi va merge. Debutul deja controversatului 2010 este pentru această rubrică teatrală o continuare a finalului trecutului an: din acordurile şi rafinamentul festivalului Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti am păşit cu dreptul într-o atmosferă muzicală deosebită ce „ameninţă” să ne însoţească pe tot parcursul anului în eleganta sală de concerte a filarmonicii craiovene. Nici urmă de cronicile şi criticile specifice acestei pagini. Am (re)descoperit legi, mijloace şi tehnici teatrale în evenimente şi instituţii în care acestea sunt – cel puţin teoretic - secundare, dacă nu total ignorate. Şi iată cum rubrica „de teatru” şi-a lărgit puţin aria de cuprindere şi se redefineşte ca rubrică „de spectacol”. Şi iată de ce:

Pentru spectatorii Concertului extraordinar de Anul Nou oferit de Filarmonica „Oltenia” din Craiova 2010 a început cum nu se poate mai bine! Spectacolul a depăşit cu mult graniţele unui concert de filarmonică prin teatralitatea carismaticului dirijor Radu Popa şi prin structura programului, atipică pentru un concert de anul nou, dacă ne gândim la cel de la Viena.

Îndrăzneala echipei de coordonare a instituţiei de a propune o suită de partituri celebre, dar nu neapărat simfonice şi clasice, a fost primită nu numai cu entuziasm de către public, dar şi cu trei bisuri (care puteau fi multiplicate până-n miez de noapte, dacă spectatorii n-ar fi dat dovadă de înţelegere faţă de efortul orchestrei şi al dirijorului). În reuşita spectacolului cred că nu sunt întâmplătoare studiile de actorie ale directorului general Gabriel Marciu şi nici experienţa teatrală a directorului artistic Marius Hristescu.

Pentru că muzica este prezentă în toate formele spectaculare ale artei, gândul de a face la început de an o călătorie în timp, în spaţii culturale şi în abisurile sufletelor noastre a fost cel mai frumos dar la început de an: catharsis – purificare – împlinire. Haciaturian cu a sa Suită a II-a, nr. 1 din “Spartacus” ne-a reamintit celebrul serial tv al anilor ’70 “Linia maritimă Onedin”, A. Marcello prin Concertul pentru oboi şi orchestră (partea a II-a) a redeşteptat fiorii „Anonimului veneţian” al regizorului Michelangelo Antonioni, iar Chaplin ne-a (re)creat senzaţia de deja-vu prin acordurile partiturii „This is my song” din filmul “Contesa din Hong Kong” - genericul de la „Telecinemateca”. O altă emisiune tv foarte îndrăgită în România copilăriei mele a fost „Teleenciclopedia”, prin amprenta sonoră a genericului, semnată de N. Kirculescu, pe care am reascultat-o cu plăcere şi ne-am abandonat celebrei "Fantome de la Operă" a compozitorului Andrew Lloyd Webber.

Dacă în teatru regizorul este dirijorul nevăzut al spectacolului, într-un concert regizorul-dirijor este maestru de ceremonii. Spirit ludic, gestual şi expresiv, dirijorul Radu Popa a reuşit, graţie talentului, studiului şi experienţei concertistice, să magnetizeze întreaga suflare – orchestră şi public deopotrivă – într-un flux energetic în care sunetele au fost reţeaua emoţiilor noastre, vibrând ca un diapazon.

Filarmonica „Oltenia” este încă singura instituţie de spectacol din Craiova care a depăşit statutul provincial, oferind cu generozitate publicului craiovean spectacole şi concerte de elită, abandonând meteahna încă prezentă prin teatrele craiovene potrivit căreia „ce e bun e pentru festivaluri şi turnee, că la noi merge oricum.”

Şi…

Mai am un singur dor…

În liniştea serilor când merg la orice teatru din Craiova să am parte de bucuria acestui început de an, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!