istoria contemporana a teatrului. capitolul "sorescu"

teatrul este o arta efemera, stim asta. dar chiar intr/atat de efemera, incat colegii de uniune ai comemoratului (sau sarbatoritului, la noi e totuna daca se lasa cu chiolhan si festivisme gretoase) sorescu sa nu/si mai aminteasca de vehementa conasului de la cetate cu care acesta il contesta pe scriitorul din bulzesti? cate bale si aplauze jilave la speech/ul dinescului de la deschiderea pomenilor in numele lui sorescu! cata ignoranta si nestiinta din partea politrucilor aflati in fruntea trebii, citind la prima vedere un text imbecil redactat in pur stil comunist de seful de la imagine! cata ipocrizie si lasitate pot avea scriitorii colegi cu sorescu, gandind paranoic la o posteritate asemanatoare, cand un alt solomonar va imbuiba hulpavi artisti si breslasi in numele defunctului! sau sperand la vreo subventie de la primarie pentru vreun volum pe care oricum nu/l citeste nimeni, in ciuda cronicilor extaziate comandate la vreun spritz!
asa se scrie istoria (teatrului)??!! si cine scrie istoria (teatrului)??!!
si, mai ales, de ce li se permite? de ce/i lasam pe acesti oportunisti mediocri (e mult spus!) sa terfeleasca, sa umileasca un scriitor care, cu bune si cu rele, a lasat urma muscaturii celor 3 dinti din fata!? lipsa noastra de atitudine este complicitatea tacita la marsavia care se petrece an de an in numele unui oltean care a scris ca nimeni altul despre olteni.