la multi ani, papusari si marionetisti, oriunde v/ati afla!

Mesajul prof. Henryk Jurkowski cu ocazia Zilei Mondiale a Animatiei - 21 martie

Iată-mă, în oraşul Omsk în Siberia de Vest. Intru in muzeul etnografic unde privirea mi se oprește asupra unei extraordianare expoziții cu zeci de figuri - idoli din triburile Ugrofine, Menses şi Chantes, care așteaptă să fie admirate. Ele par să salute fiecare vizitator. Instinctul îmi spune să le răspund la salut. Sunt magnifice. Ele reprezintă urma supraviețuirii spiritualitatății generaţiei primitive. Ele şi lumea lor imaginară stau la baza primelor manifestări şi imagini teatrale, atât sacru cât şi profan.

Colecţiile de artă sunt plin de idoli şi figuri sacre, care încetul cu încetul se șterg din memorie. Dar în muzee există, de asemenea, păpuși care încă păstrează amprenta mâinilor creatorilor lor şi a mânuitorilor. Cu alte cuvinte, aceste marionete păstrează urmele dexterității umane, fanteziei şi spiritualității. Colecţii de păpuși există pe fiecare continent şi în aproape fiecare ţară, sunt mândria colecţionarilor. Ele constituie importante piste pentru cercetare, păstrând memorii fundamentale ca dovadă valoroasă a diversităţii disciplinei noastre.

Arta, ca multe alte activităţi umane, este subiectul a două tendinţe: unificare şi diferenţiere. Astăzi vedem co-existenţa celor două tendinţe în activităţi culturale. Observam în mod clar cât de uşor este să călătorești, în aer sau prin intermediul internetului, câte contacte ne facem la diverse congrese şi festivaluri, pentru a ajunge la o unificarea mai mare. Curând vom trăi într-adevăr în orașul global de McLuhan.

Aceaste lucruri nu înseamnă că ne-am pierdut complet sentimentul pentru diferenţele culturale, mai degrabă că un număr mare de companii de teatru de acum înainte va folosi alte mijloace similare de exprimare. Stiluri de marionete, cum ar fi ningyo Joruri-ul din Japonia şi wayang din Indonezia au fost asimilate, atât în ​​Europa şi America. În acelaşi timp, trupe din Asia şi Africa folosesc tehnici europene de marionetă. Prietenii îmi spun că dacă un tânăr artist japonez poate deveni un pianist virtuoz al lui Chopin, tot așa un american poate deveni un maestru al / Joruri-ul / sau dalang performance / wayang purwa. Aş fi de acord cu ei, cu condiţia ca păpuşarul să asimileaze nu doar tehnica, ci și partea culturală.

Mulţi artişti s-au mulțumit cu frumusețea exterioară a păpușii care totuşi deține pentru spectator potenţialul pentru a descoperi alte forme de artă. În acest fel, păpușa invadează teritorii noi, chiar cu actorii de teatru, ea a devenit sursa multor metafore. Răspândirea păpuşilor antice figurative este acum legată de o mişcare invers proporţional cu teritoriul ocupat înainte. Acest lucru se datorează invaziei de obiecte şi, la o scală mai mare, tot ce este legat de materie. Deoarece fiecare obiect, toată materia, atunci când e animat, ne vorbeşte, fiecare cerință e dreptul la o viaţă teatrală. Astfel, de acum obiectul va înlocui păpușa figurativă, deschizând o cale pentru artist, care conduce la un limbaj poetic nou, la creatii pline de imagini bogate şi dinamice.
Imaginarul şi metaforele care au fost cândva caracteristice pentru fiecare tip de păpuşi, distingându-se unul de celălalt, au devenit astăzi o sursă de exprimare pentru fiecare păpuşar. Astfel, avem un singur nou limbaj poetic depinzând nu de o tradiţie generic, ci de talentul artistului şi de creativitatea lui/ei individuală. Unificarea a mijloacelor de expresie a dat naştere la diferenţiere. Orașul global McLuhan a devenit antipodul ei. Diferitele mijloace de expresie au devenit instrumente unui limbaj individual care preferă întotdeauna soluţii originale. Desigur, tradiţia păpuşilor figurative nu a dispărut peste orizont. Să sperăm că acesta va rămâne întotdeauna un important punct de referinţă.