Sa rasuflam usurati! Motive? Iata cateva: a venit primavara, cutremurul, tsunami si norul toxico-nuclear sunt departe de noi si, cel mai important lucru, sunt cativa printre noi care au ramas in fotoliile manageriale dupa emotii, indoieli ca derogarile si marile realizari nu le vor mai fi recunoscute. Dar, vorba lui Shakespeare, totul e bine cand se termina cu bine!
Va anuntam saptamana trecuta semnele bune ale recentei premiere a Nationalului craiovean. Ei bine, s/au adeverit! De multa, mult prea multa vreme n/am mai vazut teatru in stare pura pe scena noastra. Un spectacol al dragostei si al disperarii, in ciuda formei pe care o imbraca acestea… Emotia este coplesitoare in fata oglinzilor carora, metaforic si concret, stam cu totii… Dragostea pentru omul frumos si integru este atat de dureroasa, incat degenereaza in cruzime. Pentru ca in nebunia lui, Caligula nu/si doreste decat ca patricienii din jurul sau sa/I fie parteneri, si nu supusi lasi, meschini, tradatori…
Si cu toate astea, mediocritatea celor multi, lasi, meschini si tradatori invinge, sub pretextul “detoxifierii”. Pentru ca, nu/I asa?, intotdeauna trebuie sa existe un pretext pentru eliminarea “elementelor” nealiniate mediocritatii si oportunismului. Un om inzestrat cu stiinta si constiinta, cu onoare, moralitate si integritate este foarte greu spre imposibil asimilat de catre multime. Nu ne dorim parteneri, sefi, subalterni sau colaboratori integri si profesionisti, pentru ca nu/I putem domina si santaja. Preferam sa fim inconjurati de lingusitori care ne pot trada in clipa urmatoare (de ce? Pentru ca sunt exact ca noi! Adica si noi ne/am trada superiorul imediat ce da semne de superioritate.), dar pe care/I controlam pe principiul “stii cum te/am promovat, da?” sau “stii ca esti vulnerabil in dosarul X, nu ma face sa actionez!” Profund moral si autoritar, justitiar de/a dreptul! Eu stau si ma intreb ce/or fi inteles din spectacolul Caligula cei care sunt aidoma celor descrisi mai sus… Pot face speculatii si presupuneri… Cred ca ei il considera pe Caligula un dictator imoral, crud, nebun care/si merita soarta. Iar eroii adevarati sunt patricienii complotisti care asteapta momentul potrivit pentru asasinarea Cezarului, chiar daca acesta le ucisese parinti, frati, fii, le violase neveste, ii deposedase de averi… Ei, admirabilii eroi, au acceptat aceste sacrificii in asteptarea momentului potrivit… Pentru ca aceia dintre noi care apartin castei mediocrilor semi- sau sfertodocti se regasesc in patricieni! Sunt capabili sa inghita inimaginabil de multe umilinte pentru a abtine si pastra privilegii pe care in sinea lor stiu ca nu le merita, dar cu atat mai dulce este gustul victoriei cand le obtin, pentru ca pacatele sunt dulci. Iar furtul si minciuna sunt niste pacate. Onoarea? E pentru fraieri sau pentru morti! A, sigur, o mai amintim in discursurile si cuvantarile noastre intelectualiste pe care le sustinem cu emfaza cu orice prilej pseudocultural… Onoarea? Este nociva! E ca o ciuma! Cum sa tin capul sus si sa spun “este sub demnitatea mea sa accept acest compromis!” Doamne apara si pazeste! Sau sa incerci sa traiesti conform unor principii de onoare? Asta e curate nebunie! sa ne/ntelegem insa: una e sa declari ca esti credincios si tii post (ca tot suntem in sezon!), dar acasa te indopi cu carnati, branza si oua si alta e sa nu spui nimic, iar sufletul si trupul tau sa raspunda cald gandului de purificare. Mare, colosala diferenta! Una e sa stai in mijlocul strazii sis a/ti faci 3 cruci mari, pe care esti sigur ca le vede toata lumea, si imediat sa/ti continui tirul de injuraturi la adresa… la adresa oricui! Pe care crezi ca le anulezi cu un mechanic “Doamne, iarta/ma!” si alta e sa stii si sa simti ca Dumnezeu e cu tine pretutindeni si asa/zisele restrictii sa le primesti cu bucurie. Una e sa respecti niste norme si reguli numai cu scopul de a aduna puncte pentru “marea decontare” si alta e sa crezi, sa stii sa/ti asumi greseala, pacatul si sa soptesti cand esti fericit: “iarta/ma, Doamne!” si cand esti la ananghie: “multumesc, Doamne!”
Dar cum imi permit eu asemenea blasfemii, eu care sunt un om lipsit de character pentru ca refuz sa lingusesc mediocrii pentru vremelnice favoruri, refuz sa ma vand pentru marunte si trufase promisiuni… Cu ce drept sunt eu de partea lui Caligula? Poate cu dreptul omului pe care/l doare dregradarea semenului sau… Poate cu dreptul celui care se simte uneori tradat pentru cativa arginti?
Daca veti fi considerat ca pastila noastra teatrala nu a avut suficient vitriol, va inselati! Vitriolul este perfid si poate fi descoperit numai de catre cei care mai au cel putin o urma de onoare si demnitate… Patricienii vor rasufla din nou usurati ca nu s/au rostit nume de institutii, de actiuni concrete si ratate, ca n/am mai spus adevaruri stanjenitoare pentru ei… Bietii patricieni, habar n/au ca supravietuirea lor in jiltul managerial este numai un surogat al maririi lor, asa cum ne facem ca tinem post mancand pate si cascaval de post. Minciuna toxica!
Pana data viitoare va indemn sa va detoxifiati sufletul si spiritul mergand sa vedeti Caligula la Teatrul National MS! Cumparati/va billet si mergeti la teatru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu