Cum întâmpinaţi toamna? Sunteţi tonici, melancolici, nostalgici? Sunteţi reflexivi? Aţi avut o vară culturală? Sunteţi nerăbdatori să vă întoarceţi în sălile de teatru? (cele care au scăpat habotniciei imobiliare a clicii suverane…) Vă e dor de unele spectacole sau de artişti preferaţi? Mai avem de aşteptat. E încă vacanţă! Acest “dolce fare niente” din instituţiile statului se prelungeşte până-n miezul toamnei când, cu un aer de preocupare şi creaţie, mediocri funcţionari artistici vor acoperi cu nimicul lor bruma de valoare artistică şi estetică rămasă în urbe.
Ca un cetăţean informat ce mă pretind, iar pe alocuri chiar sunt, citii prin ziare cum că la Teatrul Maria Filotti din Brăila e scandal mare! Oftai uşurată că şi alţii o duc rău, pe principiul neaoş “să moară şi capra vecinului”. În chinuri dacă se poate. Aşadar, la abia încheiatul concurs de directorat organizat de autorităţile locale brăilene se prezentară trei “catindaţi”, vorba lu’ nenea Iancu. Un profesor director de liceu, un folkist de meserie actor şi, în pole position, un inginer metalurgic care a şi asigurat interimatul teatrului de la pensionarea forţată a excepţionalului directorului-manager Veronica Dobrin. Scandal mare! Actori răzvrătiţi, public nemulţumit, demisii şi demiteri, tabere încrâncenate, declaraţii în presă, argumente şi contraargumente, lovituri de teatru sau sub centură, scuze şi acuze, ce mai! Un scandal pe placul Miţei Baston! Însă gândul îmi zbură iute la situaţia oarecum apropiată în care sunt acum 2 teatre craiovene: cel liric şi cel pentru copii. Sunt într-un vid de putere. Am mai vorbit despre acest lucru, ştiu, cum ştiu şi faptul că aş fi cel puţin naivă să-mi închipui că-i pasă cuiva! Opinia publică este sastisită de haosul de fiecare zi şi incapabilă de vreo atitudine, presa e depăşită de numărul acestor aberaţii, artiştii se refugiază fiecare în arta lui, însă nimeni nu se gândeşte măcar o clipă la consecinţele pe termen lung ale acestor situaţii. V-am povestit despre Brăila pentru a căpăta un strop de detaşare şi a putea să ne uităm apoi în ograda noastră. Unde ce vedem?! Că un teatru condus de un neprofesionist (nu neaparat inginer, dar fără nici cea mai vagă idée despre politici şi instituţii culturale) se cufundă în bezna ignoranţei. Dar cel mai mare pericol este că ne molipseşte pe toţi! Pentru că teatrul se face cu şi pentru oameni. În acest caz însă abrutizarea este inevitabilă. Poate credeţi că nu este nici o legătură între spectacolul violenţei şi al mitocăniei diurne (nu de puţine ori şi nocturne!) şi lipsa profesionalismului din teatru. Greşit! Eroare! Fals! Un singur argument îmi permit: de 20 de ani se promovează, din ce în ce mai făţiş şi mai frecvent, impostorii obedienţi, sfertodocţii cu relaţii în funcţii cu putere de decizie în instituţii de cultură. Rezultatul? Din ce în ce mai puţini tineri şi copii merg la teatru (contraargumentul cu statisticile şi cu număr de bilete vândute sunt excluse, fiind o realitate virtuală), iar foştii copii de acum 15-20 de ani, ajunşi azi în posturi importante, nu sunt mari susţinători ai teatrului… Din acest motiv: respectul pentru cultură şi pentru teatru se erodează din cauza acestor scandaluri provocate de promovarea şi cocoţarea în fruntea culturii româneşti a caţavencilor, brânzoveneştilor şi a farfurizilor. Soluţia? Este aşa de simplă, că niciunul dintre luminatele capete din fruntea trebii nu s-a gândit: respectarea legii şi a oamenilor. Atât. Omul potrivit la locul potrivit. Dacă un tânăr allege, măcar pentru o vreme să fie inginer, atunci să profeseze ca inginer! Dacă un alt tânăr allege să devină actor, atunci locul său este pe scenă, dacă şi scena îl vrea. Aşa cum locul medicului este în spital, al pilotului la manşa avionului, al minerului în mină… Şi odată rotiţele aşezate la locul lor, mecanismul va funcţiona normal.
A! Şi încă ceva! Unitatea de măsură a profesionismului nu mai este nici cv-ul, nici palmaresul premiilor. Nonvalorile sunt premiate pentru orice în afară de obiectul premiului, cv-ul este împănat cu titluri pompoase de cursuri absolvite (pe hârtie numai, asta se ştie!), cu funcţii în comitete şi comisii fantomatice… Concret însă? Zero! Sau, în orice caz, foarte departe de hârtia lăudăroasă…
Ca un cetăţean informat ce mă pretind, iar pe alocuri chiar sunt, citii prin ziare cum că la Teatrul Maria Filotti din Brăila e scandal mare! Oftai uşurată că şi alţii o duc rău, pe principiul neaoş “să moară şi capra vecinului”. În chinuri dacă se poate. Aşadar, la abia încheiatul concurs de directorat organizat de autorităţile locale brăilene se prezentară trei “catindaţi”, vorba lu’ nenea Iancu. Un profesor director de liceu, un folkist de meserie actor şi, în pole position, un inginer metalurgic care a şi asigurat interimatul teatrului de la pensionarea forţată a excepţionalului directorului-manager Veronica Dobrin. Scandal mare! Actori răzvrătiţi, public nemulţumit, demisii şi demiteri, tabere încrâncenate, declaraţii în presă, argumente şi contraargumente, lovituri de teatru sau sub centură, scuze şi acuze, ce mai! Un scandal pe placul Miţei Baston! Însă gândul îmi zbură iute la situaţia oarecum apropiată în care sunt acum 2 teatre craiovene: cel liric şi cel pentru copii. Sunt într-un vid de putere. Am mai vorbit despre acest lucru, ştiu, cum ştiu şi faptul că aş fi cel puţin naivă să-mi închipui că-i pasă cuiva! Opinia publică este sastisită de haosul de fiecare zi şi incapabilă de vreo atitudine, presa e depăşită de numărul acestor aberaţii, artiştii se refugiază fiecare în arta lui, însă nimeni nu se gândeşte măcar o clipă la consecinţele pe termen lung ale acestor situaţii. V-am povestit despre Brăila pentru a căpăta un strop de detaşare şi a putea să ne uităm apoi în ograda noastră. Unde ce vedem?! Că un teatru condus de un neprofesionist (nu neaparat inginer, dar fără nici cea mai vagă idée despre politici şi instituţii culturale) se cufundă în bezna ignoranţei. Dar cel mai mare pericol este că ne molipseşte pe toţi! Pentru că teatrul se face cu şi pentru oameni. În acest caz însă abrutizarea este inevitabilă. Poate credeţi că nu este nici o legătură între spectacolul violenţei şi al mitocăniei diurne (nu de puţine ori şi nocturne!) şi lipsa profesionalismului din teatru. Greşit! Eroare! Fals! Un singur argument îmi permit: de 20 de ani se promovează, din ce în ce mai făţiş şi mai frecvent, impostorii obedienţi, sfertodocţii cu relaţii în funcţii cu putere de decizie în instituţii de cultură. Rezultatul? Din ce în ce mai puţini tineri şi copii merg la teatru (contraargumentul cu statisticile şi cu număr de bilete vândute sunt excluse, fiind o realitate virtuală), iar foştii copii de acum 15-20 de ani, ajunşi azi în posturi importante, nu sunt mari susţinători ai teatrului… Din acest motiv: respectul pentru cultură şi pentru teatru se erodează din cauza acestor scandaluri provocate de promovarea şi cocoţarea în fruntea culturii româneşti a caţavencilor, brânzoveneştilor şi a farfurizilor. Soluţia? Este aşa de simplă, că niciunul dintre luminatele capete din fruntea trebii nu s-a gândit: respectarea legii şi a oamenilor. Atât. Omul potrivit la locul potrivit. Dacă un tânăr allege, măcar pentru o vreme să fie inginer, atunci să profeseze ca inginer! Dacă un alt tânăr allege să devină actor, atunci locul său este pe scenă, dacă şi scena îl vrea. Aşa cum locul medicului este în spital, al pilotului la manşa avionului, al minerului în mină… Şi odată rotiţele aşezate la locul lor, mecanismul va funcţiona normal.
A! Şi încă ceva! Unitatea de măsură a profesionismului nu mai este nici cv-ul, nici palmaresul premiilor. Nonvalorile sunt premiate pentru orice în afară de obiectul premiului, cv-ul este împănat cu titluri pompoase de cursuri absolvite (pe hârtie numai, asta se ştie!), cu funcţii în comitete şi comisii fantomatice… Concret însă? Zero! Sau, în orice caz, foarte departe de hârtia lăudăroasă…
ps la Brăila director este de-acum folkistul. O fi de bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu