Csárdásul păpuşilor

Festivalul Teatrului de Păpuşi Maghiar, Kecskémet – Ungaria, ediţia a X-a, 13-17 mai 2010 Amfitrion al festivalului şi director al Teatrului de Păpuşi Ciróka, Kiszely Ágnes. Foto Révész Róbert

Luna mai a anului de graţie 2010 a vărsat peste partea noastră de Europa nu numai ploi interminabile, ci şi un potop de întâmplări minunate. Una dintre acestea este Festivalul teatrului de păpuşi de la Kecskémet, organizat de Teatrul de Păpuşi Ciróka şi care se desfăşoară la fiecare doi ani. Timp de cinci zile, toată suflarea păpuşărească a Ungariei se adună la Kecskémet pentru “actualizarea stării de fapt”: instituţii publice, trupe particulare, companii mai vechi sau mai noi, artişti independenţi, invitaţi din străinătate. Această întâlnire profesională are drept scop dezvoltarea şi promovarea acestui gen teatral, în totală cunoştinţă de cauză asupra importanţei si farmecului de poveste al teatrului de păpuşi! Cu seriozitate, dar şi cu mult umor, în fiecare zi sunt dezbateri foarte aplicate in jurul spectacolelor prezentate. Board-ul care conduce “ostilităţile” are în componenţă personalităţi reprezentative nu numai ale teatrului maghiar. Astfel, regizorul polonez Marek Waszkiel, director al Teatrului de Păpuşi din Bialystok şi scenograful ceh Tomáš Žižka analizează spectacolele umăr la umăr cu criticul Perényi Balázs, regizorul Tóth Miklós şi scriitorul István Vörös, încercând să desluşească împreună cu protagoniştii care e drumul de parcurs, cel puţin până la următoarea întâlnire de peste doi ani. Discuţiile contradictorii, argumentele şi contraargumentele – toate au un numitor comun: dorinţa tuturor de a fi cât mai buni, de a evolua profesional şi de a contribui, fiecare după posibilităţi, la revigorarea teatrului de păpuşi.
Într-o scurtă discuţie purtată cu Kiszely Ágnes, directorul Teatrului de Păpuşi Ciróka, am aflat că “după 20 de ani de existenţă, festivalul de la Kecskémet a devenit unul dintre cele mai prestigioase evenimente teatrale din ţară. Pentru teatrele private şi a celor cu finanţare publică este deopotrivă important, deoarece este singurul festival la care sunt prezenti toţi profesioniştii maghiari, dar şi specialişti din ţară şi străinătate. Această întâlnire oferă o imagine despre starea teatrului de păpuşi maghiar, despre părţile bune şi rele ale acestuia, fiecare trupă putând să-şi evalueze poziţia şi dobândind experienţe valoroase. Producţiile nu sunt selecţionate anterior, fiecare trupă decide singură ce anume din munca ultimilor doi ani va prezenta, ce este cel mai reprezentativ pentru această perioadă. Oferta a fost şi de data asta foarte variată. Pe lângă caracterul profesional, întâlnirea funcţionează şi ca bursă pentru directorii de festival din Ungaria şi din străinătate. Potrivit intenţiei organizatorilor, festivalul este menit să contribuie an de an la ridicarea nivelului mişcării teatrului de păpuşi şi marionete din Ungaria.”
Prietenoşi, calzi şi sugubeţi, păpuşarii unguri sunt serioşi până la patetism pe scenă, convinşi (ca si noi!) de misiunea lor. Fie că joacă în spectacole educative pentru copii de 2-3 ani, în parabole filosofice, dramatizări pretenţioase sau în spectacole licenţioase – toate cu păpuşi sau marionete, artiştii îşi dezvăluie cu generozitate talentul şi pasiunea, ingeniozitatea şi respectul pentru această formă de teatru.
Nefiind un festival cu caracter competiţional, ci o “întâlnire de lucru” (dar cu un marketing impecabil), spectacolele reprezintă munca de laborator, “mostre” de experiment (în sensul combinării diverselor stiluri de lucru sau mijloace de expresie), de căutari. Îmbinând îndrăzneţ teatrul tradiţional cu cele mai moderne abordări stilistice, artiştii (ne) descoperă unul dintre principiile fundamentale ale frumuseţii teatrului de păpuşi: stilizarea până la simplitate. Cu toate tentativele (inevitabile) de a complica uneori inutil un text, un cadru scenografic sau o abordare regizorală cu speranţa de a (re)inventa roata, “păcătoşii” nu sunt puşi la zid (cum am fi noi tentati s-o facem uneori), ci sunt respectaţi pentru opinii cu care, de altfel, ceilalţi nu sunt de acord. Experienţa şi talentul fiecărui păpuşar prezent - fie el actor, regizor, scenograf, dramaturg – adaugă farmec şi importanţă acestei intalniri. De-a lungul timpului şi în cadrul confruntărilor cu publicul sau cu festivalurile tendinţele de azi îşi verifică valabilitatea şi valoarea.
Într-un cadru arhitectural urban deosebit, paşii ne poarta grăbiţi printre stropii de ploaie spre sălile de spectacol unde au loc reprezentaţiile. Din prima zi a festivalului, care a debutat cu o veselă şi zgomotoasă paradă cu picioroange, măşti şi participarea obligatorie a invitaţilor şi până în ultima zi, “stolul” de artişti a creat unul dintre cele mai emoţionante momente ale unei bresle: bucuria şi necesitatea revederii şi împărtăşirii emoţiei creatoare. De aceea sunt (şi) trupe organizate în jurul unui nucleu de familie şi functionează (foarte bine chiar!) la fel ca orice companie, cu criterii profesionale si estetice. De exemplu, unul dintre cei mai talentaţi şi apreciaţi păpuşari, Janos Palyi, a venit însotit (şi la spectacole) nu numai de soţie, ci şi de fiul său în vârstă de trei luni! Pentru că păpuşarii maghiari sunt o mare, frumoasă si talentată familie.