duminică, 29 martie 2009

agora culturală, miercurea, 21:15 la radio "oltenia craiova

până la agora de miercuri de la radio "oltenia" craiova, delectaţi-vă cu scriptul emisiunii trecute.

„Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori…”
Bine ne-am regăsit, dragi ascultători spectatori aici, la Radio Oltenia Craiova. Teatrul din întreaga lume este în sărbătoare. 21 martie este ziua mondială a marionetiştilor, iar 27 martie este ziua internaţională a teatrului. Aşadar să bată gongul şi să se ridice cortina!
Actul I. Prolog
Dacă în toată lumea şi în multe, din ce în ce mai multe teatre de păpuşi din ţară ziua papuşarior şi a marionetiştilor este sărbătorită cu fast, cu drag şi bucurie, la Craiova n-am avut parte nici măcar de citirea publică a mesajului, lucru care se face în aceeaşi zi pe toate scenele teatrelor de animaţie din lume, ca semn de solidaritate şi respect pentru colegii de breaslă, dar şi pentru public. Acest mesaj este scris de către o personalitate importantă din lumea marionetelor – fie el actor, regizor, scenograf, dramaturg – şi trebuie, conform convenţiei Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor, să fie citit înaintea spectacolului programat cu ocazia acestei zile. S-a întâmplat ca anul acesta, scenograful ceh Petr Matesek să fie autorul celui mai frumos mesaj din cele de pâna acum. E o opinie pur personală şi asumată. Am întrebat uimită şi supărată, desigur, de ce nu se dă citire acestui text? Ştiţi ce răspuns am primit de la onor direcţiune? „E prea lung!” Şi a mai urmat ceva, de nereprodus pentru meschinăria gândului. Aşadar, dragii mei ascultători spectatori, bucuria şi candoarea unei astfel de sărbători, dublată de aniversarea lui Horia Davidescu, regizor şi animator al teatrului de păpuşi din Craiova şi România, au fost marcate numai de un festivism anacronic şi stângaci, de neprofesionalism, taman pe celebra scenă a Teatrului Liric.
Cu permisiunea dumneavoastră, vă împărtăşesc bucuria şi frumuseţea cuvintelor ce au făcut înconjurul lumii, chiar dacă la Craiova a existat o sincopă nefericită.
(aici urmează mesajul publicat într-o postare mai veche)
Actul 2 Cine are nevoie de teatru?
De teatru, de orice fel de teatru, fie el de păpuşi sau teatru-dans, fie el pantomimă sau de proză, fie el teatru pentru copii sau pentru adulţi, de teatru, spuneam, au nevoie toţi cei care au venit (şi mai vin, încă) la Casa de Cultură Traian Demetrescu cu câte o lingură de lemn şi cu zâmbetul pe buze spunând: „şi eu pot face o păpuşă?”, cei care vor să afle nu numai de pe youtube despre kabuki, bunraku, artaud sau beckett, cei care cred că teatrul te împlineşte în primul rând spiritual, nu material, cei care se bucură de zâmbetul şi candoarea unui copil care construieşte o lume dintr-o poveste. De teatru au nevoie cei care au fremătat de emoţie mai zilele trecute la întâlnirea cu Olga Tudorache, actriţa cu cele mai frumoase glezne din teatrul românesc, cum spunea Mircea Albulescu.
De teatru mai au nevoie, însă, „breslaşii”, cei care nu se imaginează facând altceva. Cei care nu vânează un post liber în cutare şi cutare teatru, cei a căror nelinişte e cauzată de creaţie, nu de un fotoliu aducător de bani şi faimă. Din păcate, însă, în multe teatre din lume, iar Craiova, fatalmente, nu face excepţie, se pare că oamenii încă mai cred că talentul şi învăţătura sunt molipsitoare ca vărsatul de vânt în familie, sunt oameni care, văzându-se paraşutaţi într-o anume funcţie cred, sărmanii, că şi ştiu totul despre orice. De ei teatrul nu are nevoie. Şi nici ei de el. Aceşti epigoni pot funcţiona bine-mersi în orice alt domeniu unde ar fi plantaţi. Cu la fel de multă competenţă, evident. Dar ce spun eu? Nu sunt abilitată şi sunt un biet teatrolog, cum îmi pot permite să emit opinii profesionale despre conducători de teatre care au nevoie de derogări de studii să poată ocupa un post de consultant artistic (nu de-alta, dar e mai bine plătit decât un secretar literar). Răutăţi şi frustrări, nicidecum adevăruri supărătoare! Mai bine trecem la….
Actul 3 Topul evenimentelor teatrale
(în rubricuţa asta era de remarcat numai premiera teatrului "colibri" cu "motanul încălţat"... )

vineri, 27 martie 2009

ultima zi de "lingureală" la tradem



cu multă mândrie şi bucurie îşi fluturau "manufacturile" fetiţele din "glupa mica". prinţese ca cele imaginate de ele nu exista! le poţi contrazice?!

poate aşa începe teatrul...

poate aşa începe creaţia. cu o lingură de lemn, hârtie creponată, una-două carioci şi fantezie din belşug. peste ani, poate fetiţa cu lingură de lemn va face carieră teatrală. sau va merge la teatru din nevoie de frumos şi emoţie...

dear kerry


kerry glamsch. sau americanu', cum îi zic eu. actor (dar nu numai) poposit în urbe cu o bursuliţă fullbright (nici mai mult, nici mai puţin) şi de la care am (re)învăţat valoarea umană a voluntariatului (care nu e pentru fraieri, gibonilor care sunteţi giboni!), bucuria teatrului şi des(re)compunerea gestului... îi mulţumesc pentru asta şi pentru căldura sa. m-am bucurat de un atelier actoricesc tare jucăuş condus de kerry, alături de adina şi marius, de ziua internaţională a teatrului. la mulţi ani, kerry, pentru că azi este şi ziua ta! şi mulţumesc, corina prica. pur şi simplu, mulţumesc.

joi, 26 martie 2009

cercetaşele craiovene şi acţiunea "lingura de lemn"

fete tinere, primavară şi soare afară. dar a răspunde unei astfel de provocări li se pare normal şi curios în acelaşi timp. râsetele şi comentariile lor în timpul lucrului, absolut delicioase, m-au cucerit iremediabil.

cercetaşii craioveni la acţiunea "lingura de lemn"


tineri care au alte preocupări. şi totuşi...
sunt tineri liceeni craioveni, români, cercetaşi, care au venita aşa, tam-nesam, cu o lingură de lemn în rucsac şi, cu un firesc dezarmant, au pus mâna pe carioci, hartie, lipici, textile, aţe, elastic şi ... iata ce-a ieşit!

lingurim, măria-ta!

cam aşa a fost azi pădurea de linguri de la tradem. cred ca merita toată oboseala şi timpul şi banii şi mizeriile suportate de la "derogată". poate (şi sper din toată inima!) ei vor fi copii până la 88 de ani, ca horia davidescu...

marți, 24 martie 2009

mesaj de ziua teatrului - 27 martie

anul acesta mesajul de ziua teatrului este transmis de regizorul brazilian augusto boal, autor al "teatrului oprimaţilor". cald, uman, frumos şi plin de speranţă.

ca şi mesajul marionetiştilor, şi cel prilejuit de ziua teatrului este citit (sau ar trebui să fie!) pe toate scenele din lume pe 27 martie. noi îl vom citi la săptămâna teatrului, atât la tradem, cât şi la cne gh. chiţu.

Mesajul internaţional de Ziua Mondială a Teatrului 2009


Toate societăţile umane sunt „spectaculare” în viaţa lor cotidiană şi produc „spectacole” în momentele speciale. Ele sunt „spectaculare” ca şi formă de organizare socială şi produc „spectacole” asemenea celui pe care aţi venit să-l vedeţi aici.

Relaţiile dintre oameni au o structură teatrală, chiar dacă noi nu suntem conştienţi de acest lucru. Folosirea spaţiului, a limbajului corpului, alegerea cuvintelor şi modulaţia vocii, confruntarea de idei şi pasiuni, tot ceea ce transpunem pe scenă este prezent şi în viaţa noastră. Noi suntem teatrul!

Nunţile şi înmormântările sunt „spectacole”, dar şi ritualuri zilnice atât de familiare încât nici nu le mai conştientizăm. Ocaziile şi circumstanţele deosebite, cafeaua de dimineaţă, schimbul de saluturi, dragostea timidă şi pasiunile furtunoase, o şedinţă a senatului sau o întâlnire între diplomaţi – toate acestea fac parte din teatru.

Una dintre principalele funcţii ale artei noastre este sensibilizarea oamenilor la „spectacolul” vieţii cotidiene în care actorii sunt propriii lor spectatori, iar scena coincide cu stalul. Suntem cu toţii artişti. Prin jocul dramatic învăţăm să vedem lucrurile evidente dar pe care nu le observăm in mod normal pentru că suntem obişnuiţi doar să ne uităm la ele. Lucrurile familiare devin inobservabile: a face teatru înseamnă a lumina scena vieţii noastre.

Anul trecut, în luna septembrie, am fost surprinşi de o revelaţie teatrală: noi, cei care credeam că trăim într-o lume sigură, în ciuda războaielor, a genocidurilor, măcelurilor şi torturilor care se întâmplă, desigur, departe de noi, în locuri sălbatice şi izolate. Nouă, celor care trăiam în siguranţă cu banii noştri depuşi la vreo bancă respectabilă sau încredinţaţi vreunui agent de bursă, ni s-a spus că aceşti bani nu există, că totul era virtual, o invenţie fictivă a unor economişti care nu erau deloc fictivi, dar nici demni de încredere sau respectabili. Totul nu era altceva decât un spectacol jucat prost, cu o intrigă întunecată în care câţiva oameni au câştigat mult şi mulţi oameni au pierdut totul. Unii politicieni din ţările bogate s-a întâlnit în secret şi au găsit nişte soluţii magice. Iar noi, victimele deciziilor lor, am rămas spectatori în ultimul rând de la balcon.

În urmă cu douăzeci de ani, am pus în scenă spectacolul „Fedra” de Racine la Rio de Janeiro. Decorurile erau sărăcăcioase: piei de vaci pe jos, tulpini de bambus primprejur. Înainte de fiecare reprezentaţie, le spuneam actorilor: „Ficţiunea pe care o creăm în fiecare zi s-a terminat. Când păşiţi dincolo de acele tulpini de bambus, nici unul dintre voi nu are dreptul să mintă. Teatrul este Adevărul Ascuns”.

Când privim dincolo de aparenţe, vedem opresori şi oprimaţi în toate societăţile, grupurile etnice, genurile, clasele şi castele sociale; vedem o lume nedreaptă şi crudă. Trebuie să creăm o altă lume pentru că ştim că acest lucru este posibil. Însă depinde de noi dacă vom crea această lume cu mâinile noastre, jucând pe scenă şi în propria noastră viaţă.

Participaţi la „spectacolul” ce este pe punctul de a începe şi, odată întorşi acasă, jucaţi-vă propriile dumneavoastră piese împreună cu prietenii şi uitaţi-vă la ceea ce nu aţi putut vedea niciodată: lucrurile evidente. Teatrul nu este doar un eveniment, ci un mod de viaţă!

Suntem cu toţii actori: a fi cetăţean înseamnă nu doar a trăi într-o societate, ci a o schimba.

Augusto Boal

luni, 23 martie 2009

padurea de linguri


pregătiţi, copiii ne dau lecţii (ca de atâtea alte ori...) de imaginaţie.

petra


un boboc de fată, curioasă cum să faci păpuşi din linguri?!

ruxi


frumoasă, delicată, talentată.

copii lingurari, mai mici şi mai mari

la tradem, casa de cultură a craiovei, în fiecare zi între 11:00 şi 13:00, de luni până vineri, mici (unii chiar foarte mici!) şi mari au venit cu o lingură de lemn şi cu imaginaţia la ei şi au făcut nişte păpuşi de toată frumuseţea! şi cum să nu ţi se-ndemâne când de-a dreapta şi de-a stânga erai vegheat şi îndrumat de patriarhii gregorian şi davidescu? bine, nici ei nu erau departe de candoarea şi puritatea micuţilor...
cărţile fundaţiei "camil petrescu". multe şi bune.

sâmbătă, 21 martie 2009

marioneta de foc

a fost prima zi a saptamanii teatrale. cu bune si cu rele. pentru ca e sarbatoare, e 21 martie si papusarii din toata lumea sunt sarbatoriti, incep cu lucrurile bune. deci:
de bine:
*la multi ani tuturor papusarilor!
de rau:
*la teatrul liric, acolo unde sunt programate reprezentatiile "colimbricilor", intr/o zi atat de importanta pentru noi / e ziua noastra, la naiba/n puii mei!!! / competenta de directoare s/a gandit cu capul ei po(i)etic cum ca trebuie sarbatorit horia davidescu (pana aici toate bune si frumoase, numai ca a ignorat total si deliberat esenta acestei zile: ziua marionetistilor!!!). dupa ce l/a facut erou in primul razboi mondial pe sarbatorit(haaaaaaaaa!hahaha!!! am ras teribil cu catalin davidescu, fotoreporter ocazional ca si mine! o avea dragul de dom' horia 88 de ani, da' cum o fi socotit economista/cibernetician cu mintea ei pusa pe moatze?!)), a dat tonul unei lalaieli de "multi ani traiasca" si a continuat gafele cu necitirea mesajului. sa ma (va) explic: in fiecare an o personalitate ffff importanta din teatrul de animatie trimite un mesaj care se citeste in aceasta zi (21.03) pe toate scenele teatrelor de papusi din lume. anul acesta mesajul a fost trimis de scenograful ceh petr matasek. am intrebat/o, cam ofuscata ce/i drept, de ce nu citi mesajul. iaca ce/mi raspunde rastita, da' gatita (cu cercelusi, cu alea/alea...): era prea lung! si sa/l citesti tu cand o sa te faci directoare! pam/pam! - am zis eu si/am marait o injuratura porcoasa printre dinti.

iata si mesajul:
ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI DE MARIONETE
21 Martie 2009
O linie de foc lungă pe cer despică spaţiul şi dispare în adâncul Universului. Apare şi reapare din nou. Este Prometeu cu o torţă în mâini ce caută disperat în întuneric pe aceia cărora să le o poată transmite. Torţa din mâinile lui Prometeu este o Marionetă de foc, cadou de la zei, care au trimis reflexia imaginii lor rasei umane pentru a nu fi uitaţi. Cu umilinţă, rasa umană a acceptat-o pentru a-i cinsti pe zei, pentru a crea imaginea lor şi a relaţiei schimbătoare pe care a are cu ei. Dar, cu toate acestea, avem o problemă. Să nu pretindem că putem ignora legea conservării energiei. Dacă o respectăm, materia Marionetei de foc va arde mocnit şi se va transforma în cenuşă
Din fericire, Marioneta va arde fără a înceta să existe pentru că se transformă cu ajutorul credinţei celor care o întâlnesc. Astfel, ia naştere o imagine reciclată a zeilor, o ideea animată materializată de oameni şi fascinantă datorită focului care luminează spaţiile şi, astfel, nu ne simţim singuri în Univers. De aici, umanitatea a cunoscut binefacerile luminii şi a căldurii focului, obsesia creaţiei, metafora permanenţei sale în opera de artă şi, în final, ideea de solidaritate care se manifestă în momentele de viziune rituală în spaţii comune.
Aici, pe Pământ, ştafeta Marionetei de foc este purtată fără întrerupere de generaţii de norocoşi pe care căldura degajată îi calcineză fără să -i ardă. Este o cursă fără sfârşit a mesajului constant, în ciuda duratei de timp şi a necazurilor din zilele noastre. Locurile şi distanţele reciproce ale apariţiei Marionetei de foc, aspectul ei schimbător sunt aparent accidentale, iar raţiunea reapariţiei ei variabile nu este cunoscută decât de zei.
Îi privim cu admiraţie pe cei care au primit de la strămoşii lor ştafeta Marionetei de foc şi o poartă până la sfârşitul zilelor lor pentru a o transmite mai departe. Probabil că, Prometeu nu va mai veni niciodată. Suntem prea sensibili pentru a ne da seama de reîntoarcerea lui încă o dată. De aceea, noi trebuie să-i protejăm pe cei care au avut posibilitatea de a primi, de a purta şi de a transmite Marioneta de foc. Este, fără îndoială, singura posibilitate de a-i păstra flacăra arzând.
Petr Matašek

Si tot azi a fost prima proiectie din seria programata de GAG in saptamana teatrului. azi a fost teatrul japonez: kabuki, no si dragul de bunraku.

marți, 17 martie 2009

lume, lume...


săptămâna teatrului

după cum ştiţi (dacă nu, aflaţi acum), pe 21 martie se sărbătoreşte în fiecare an ziua internaţională a marionetiştilor, iar pe 27 martie este ziua mondială a teatrului. cred că e un prilej foarte bun pentru ceva manifestaţiuni cu specific teatral. şi la un aşa afiş, creat de primul "g" din gag (gregorian, evident!), era musai să facem rost de ceva "acţiune". aşadar, cărţi de teatru (şi ce cărţi!) de la fundaţia "camil petrescu", proiecţii de documentare teatrale şi spectacole memorabile, ateliere deschise unde sunt curioasă câţi adulţi vor veni deschişi către teatru, joc, păpuşi, copilărie...
şi toate astea amestecate cu multa dragoste de teatru!
iaca şi programul:
Vineri, 20 martie
Casa de Cultură TRADEM
11:00 conferinţă de presă
11:30 vernisaj expoziţie „Carte de teatru” – Fundaţia „Camil Petrescu”
12:00 masă rotundă „Arta trasului de sfori”

Sâmbătă, 21 martie ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MARIONETIŞTILOR
Casa de Cultură TRADEM
13:00 – 15:00 proiecţie documentar TEATRUL KABUKI - NO

Duminică, 22 martie
Casa de Cultură TRADEM
11:00 – 13:00 atelier deschis „Creatorul de păpuşi”
13:00 – 15:00 proiecţie documentar DAVID ESRIG ŞI AVANGARDA

Luni, 23 martie
Casa de Cultură TRADEM
11:00 – 13:00 atelier deschis „Creatorul de păpuşi”
19:00 – 21:00 proiecţie documentar SAMUEL BECKETT

Marţi, 24 martie
Casa de Cultură TRADEM
11:00 – 13:00 atelier deschis „Creatorul de păpuşi”
13:00 – 15:00 proiecţie document teatral ANTONIN ARTAUD I

Miercuri, 25 martie
Casa de Cultură TRADEM
11:00 – 13:00 atelier deschis „Creatorul de păpuşi”
13:00 – 15:00 proiecţie document teatral ANTONIN ARTAUD II
CJRAE
10:00 – 12:00 repetiţie deschisă – „Cutia cu poveşti”

Joi, 26 martie
Casa de Cultură TRADEM
11:00 – 13:00 atelier deschis „Creatorul de păpuşi”
13:00 – 15:00 proiecţie spectacol LECŢIA de E. Ionesco

Vineri, 27 martie ZIUA MONDIALĂ A TEATRULUI
Casa de Cultură TRADEM
11:00 – 13:00 atelier deschis „Creatorul de păpuşi”
13:00 – 15:00 proiecţie documentar spectacol CARMEN, regia PETER BROOK
CNE „Gh. Chiţu”
16:00 – 18:00 – atelier deschis susţinut de Kerry Glamsch

sâmbătă, 14 martie 2009

d/ale teatrului...

*azi, 14 martie 2009, se împlinesc 15 ani de când gina patrichi nu mai sfinţeşte scena teatrului românesc şi jumătate de an (dar cât un veac de singurătate) de când ştefan iordache se odihneşte la gruiu, singur, sub plopi...

*conform obiceiului şi curiozităţii, dau să mai aflu noutăţi teatrale din binecuvântatul spaţiu virtual. ochii îmi căzură pe cursorul care sublinia pe portalul liternet că, la festivalul teatrului ţandărică de la sfârşitul anului 2008, oana stancu, actriţă la teatrul colibri din craiova, e câştigătoarea unei diplome pentru prospeţimea şi acurateţea interpretării rolului pinocchio! să-mi sară degetele de pe mouse, nu alta! cronică semnată de doina papp, adică nu de orişicine! o fi de vină expeditorul de la teatrul ţăndărică... o fi de vină autoarea... ce mai contează?! contează că cel care citeşte este profund dezinformat. că pentru rodica... citiţi mai jos despre acest premiu şi despre ea. merită.

joi, 12 martie 2009

rodica sau despre talent si delicatete

mergand cu papusa umar la umar

Introducere: materialul de mai jos este despre rodica (vezi mai sus!) si il gasiti in revista mozaicul http://www.revista-mozaicul.ro/ a fost in teatru la gazeta de perete, dar onor directiune l/a scos sub pretextul ca aduce atingere imaginii teatrului. si ca eu am tras/o pe interlocutoare intr/o capcana ca sa spuna lucruri defavorabile teatrului. nu/i asa ca e dragutz?!
va rog sa cititi. merita. e o confesiune emotionanta pentru cine nu considera ca teatrul de papusi este un teatru facil si infantil. (e versiunea de tipar)

Divanul cu păpuşi

Şapou: Acum şaizeci de ani, urmând exemplul sovietic, în România apăreau teatre de păpuşi în toate oraşele importante ale ţării, cu misiunea de a contribui la procesul de educaţie culturală a copiilor. La Bucureşti exista deja Teatrul „Ţăndărică”. Craiovenii aplaudă pe data de 1 iunie 1949 primul spectacol „autohton” de păpuşi – „Iliuţă şi coşarul”, pregătit încă din 1948 de un nucleu de păpuşari amatori, format din cadre didactice. În toamna anului 1949, autorităţile locale craiovene transferă evidenţele şi inventarul instituţiei de la Inspectoratul Şcolar la Teatrul Naţional, urmând ca din 1955 să devină instituţie autonomă. Pentru cele şaizeci de stagiuni neîntrerupte, pentru drumul glorios şi greu pe care l-a parcurs prin lume, făcând istorie culturală Craiovei, această rubrică este dedicată Teatrului de Păpuşi, actualmente Teatrul „Colibri”.
Aşadar te invit, dragă spectatorule, să iei loc pe Divanul cu păpuşi, alături de oaspeţii noştri - păpuşarii, „responsabili” cu poveştile copilăriei, redescoperindu-i în plină maturitate, ducându-ne copiii şi nepoţii la teatru. Primul oaspete, Rodica Prisăcaru, este întruparea păpuşarului iremediabil.

Titlu: Sunt îndrăgostită de meseria mea, una dintre cele mai speciale şi mai frumoase!

Adriana Teodorescu: Festivalul „Bucurii pentru copii...” al Teatrului Ţăndărică din decembrie 2008 te-a „bucurat” cu un premiu pentru „prospeţimea şi complexitatea interpretării rolului Pinocchio”. Al câtelea premiu este pentru tine?
Rodica Prisăcaru: Primul.
AT: În peste treizeci de ani de carieră?
RP: Treizeci şi trei. Am primit peste douăzeci de premii cu trupele de amatori pentru regie sau pentru spectacol. De fapt, ca profesionist am mai primit un premiu acum mulţi ani, la Gala recitalurilor păpuşăreşti de la Botoşani, dar împeună cu Mugur (actorul, colegul şi soţul Mugur Prisăcaru, n.n.), unde fusesem cu „După melci”. Dar acest lucru mi-a atras neplăceri din partea multora.
AT: Acest premiu numai pentru tine vine târziu, vine la timp?
RP: Sincer? Nu are importanţă. Nu mă interesează şi nu cred în premii. E multă ipocrizie în unele dintre ele. Bucuria jocului e mai puternică decât premiile. Eu sunt într-o lume a poveştilor. Nu vreau să devin însă melancolică.
AT: Cum ai ajuns în teatru?
RP: Făceam cursuri de teatru la Şcoala Populară de Artă prin anii '70 şi a venit Ivona Rudeanu (fostă actriţă la Teatrul de Păpuşi din Craiova, n.n.) să-şi facă o echipă de amatori pentru Teatrul de Păpuşi. Până în '75 am fost o amatoare înfocată, apoi am devenit profesionistă. Şi sunt îndrăgostită de meseria mea, pe care o consider una dintre cele mai speciale şi mai frumoase! Pentru că lucrează cu copiii. Este în jurul meu foarte multă candoare, curăţenie... E, aşa... ştii, ca un izvor din care te adapi cu sete.

„ … O fetiţă mi-a zis dezamăgită: „da' ce, e o păpuşă?” „Dar tu ce credeai?” „Că e om...”. E unul dintre cele mai frumoase complimente... ”
AT: Cum ţi s-a lipit mâna de păpuşă?
RP: La început eram mai mult în faţa paravanului, nu în spate, mânuind. Dar la o reciclare, Gigi Nicolau (extraordinară actriţă de la Constanţa, care i-a devenit cea mai bună prietenă, n.n.) mi-a pus o păpuşă în mână. Eu habar n-aveam, m-am speriat şi am început să plâng. Atunci ea mi-a spus că, pentru a mânui o păpuşă, trebuie să ştii ce vrei să-ţi spună ea. Am făcut un exerciţiu de gimnastică cu păpuşa şi, când am reuşit, am început să plâng de emoţie şi bucurie. Aceleaşi emoţii le-am trăit când am descoperit păpuşa din spectacolul lui Valentin Dobrescu, „Fantezii pentru copii”. Era un alt mod de a se mânui şi am fost tare mândră de mine când am „simţit-o”.
AT: Mi-ai plăcut enorm şi în „Mica Vrăjitoare”, în regia lui Liviu Steciuc (directorul Teatrului „Arlechino” din Braşov, n.n.). Tu ai personaje-păpuşi preferate, mânuite de tine?
RP: Da. Mi-a plăcut mult Gretel din „Hansel şi Gretel”. Ca mânuire, să ne-nţelegem. O fetiţă mi-a zis dezamăgită, după terminarea spectacolului şi după ce-l pupase pe Dan (actorul Dan Bordeianu, n.n.), „da' ce, e o păpuşă?” „Dar tu ce credeai?” „Că e om...”. E unul dintre cele mai frumoase complimente...
AT:... pe care şi-l doreşte orice păpuşar.
RP:... dar să ştii, că meseria asta nu se face singur, se face în echipă, unde fiecare are importanţa lui.
AT: Mugur Prisăcaru este un actor de excepţie. Cât de important e ca partener de scenă pentru tine?
RP: Foarte important! Atât de important, încât, dacă n-ar fi fost aşa, nu cred că aş fi rămas îndrăgostită de el.
AT: Sunteţi o familie în familia teatrului nostru.
RP: Niciodată nu m-am simţit în teatru ca într-o familie. Nici când nu eram căsătorită cu Mugur. Cel mai potrivit cuvânt pentru definiţia relaţiei cu ceilalţi este colegialitate.
AT: Tu şi Mugur de ce aţi rămas aici? De ce n-aţi plecat?
RP: Am vrut să plecăm. Şi nu o dată. N-au fost oportunităţi. Mugur a fost dorit de Margareta Niculescu (director al Teatrului Ţăndărică până prin anii '80, actualmente Preşedintele de onoare al UNIMA, n.n.), apoi am fost doriţi amândoi de Cristian Pepino la Ţăndărică. Dar…

„…de câte ori am căderi, citesc poveşti...”
AT: Cum reuşeşti să-ţi păstrezi tonusul? E un secret?
RP: Da, am un secret. Dar acum, dacă ţi-l spun, nu mai e secret. Neîmplinirile sunt inerente oricui. De câte ori am căderi, citesc poveşti. Fac o „cură” de şapte – zece zile şi apoi altfel privesc în jurul meu.
AT: Cum e acum teatrul de păpuşi?
RP: Cred că ar trebui să facem mai mult pentru meseria noastră... E un uşor declin. Se caută alte forme… Deşi după '90 s-a înfiinţat învăţământ superior pentru păpuşari, există mulţi absolvenţi ai secţiilor de păpuşi care nu-şi mai doresc să facă această meserie, mergând în teatrele „mari”. Dar acolo unde ajung, îşi construiesc personajele cu ajutorul elementelor de animaţie.
AT: Dar de ce crezi tu că fug de teatrele de păpuşi?
RP: Poate sunt mai bine plătiţi, poate au altă poziţie în societate. Noi, păpuşarii, suntem priviţi cu ironie. De exemplu şi acum, când vizitez anumiţi prieteni, sunt întâmpinată cu „a venit şi păpuşa”! Înţelegi? Şi mai e ceva: teatrul de păpuşi, din păcate, nu se mai face cu profesionalism. Şi atunci… Să ştii că în perioada când era director Horia Davidescu şi lucram cu mari actori ai Teatrului Naţional (care îşi „împrumutau” vocile păpuşilor din spectacolele Teatrului de Păpuşi, n.n.), eram priviţi cu mare respect.
AT: Şi acum?
RP: Dacă-mi fac meseria, nu simt superioritatea lor…

„… cu păpuşa merg umăr la umăr, păpuşa e o prelungire a mea în toate…”
AT: De câtva timp s-a cam pus păpuşa-n cui. Ce ar trebui să facem?
RP: Să facem cursuri de mânuire. Simt nevoia. Veneau oameni care ne împărtăşeau nu numai tehnica lor, ci şi pasiunea, determinarea lor. Era molipsitor şi tonic. Dar îi înţeleg şi pe cei pe care nu-i interesează asta… Mi-aş fi dorit să facem schimburi de experienţă, să mergem în alte trupe, să vedem cum lucrează. Sunt trupe foarte motivate, cu actori implicaţi, te uiţi la ei – nişte oameni bătrâni cu suflet de copii – colosal exemplu! Ei cred foarte mult în ceea ce fac. Nu ştiu dacă mi-ar fi plăcut naivitatea lor, dar sunt admirabili! Simţi cum miros a candoare!
AT: Există o dilemă: progres cu abandonarea treptată a păpuşilor sau progres cu valorificarea tradiţiei în păpuşărie?
RP: Publicul e fascinat şi de păpuşă, şi de mască, şi de om. În schimb eu aş face numai păpuşi. Dar asta nu ţine numai de mine. Sunt oameni în teatru care nu doresc numai asta… Există câţiva actori la noi care ar face asta cu plăcere. Dar nu este suficient. O ierarhie valorică adevărată nu există, cel puţin la noi. Şi oboseşti cerând. Mie resemnarea mi-aduce linişte. Altfel ar fi o luptă fără câştigători.
AT: Ai adunat frustrări profesionale?
RP: Nu. Fiecare rol îl primesc cu drag şi încerc să-l fac ca pe-o bijuterie. Iese sau nu iese, depinde şi de spectacol.
AT: Ai regretat vreodată că ai făcut păpuşărie?
RP: Niciodată! Lucrez şi acum cu copii din grădiniţe, cu elevi de gimnaziu. Fac ateliere de creaţie pe ideea de teatru, nu lecţii propriu-zise.
AT: De ce eşti aşa discretă?
RP: Din timiditate. Dar cu păpuşa nu sunt aşa. Cu păpuşa merg umăr la umăr. Nu m-a pus niciodată în dificultate.
AT: Obrazţov (renumit păpuşar rus, n.n.) spunea că păpuşa îşi începe creaţia de-acolo de unde încetează posibilităţile actorului. Ce este păpuşa pentru tine?
RP: Păpuşa e o prelungire a mea în toate…
AT: Îţi mulţumesc pentru asta. Şi pentru tot.
RP: Să nu închei până nu mă laşi să chem copiii la teatru, la orice teatru! E felul meu de a spune „La mulţi ani!”

marți, 10 martie 2009

martea - 3 ceasuri rele


1. s/au dat publicitatii nominalizarile si premiile speciale uniter 2009. citesc in diagonala, surprind placut cateva nume si productii, dar ceva lipseste. lipseste premiul special pentru teatrul de papusi. si ma gandesc asa: daca nici cei din uniter nu considera ca meritam un premiu anual, atunci e o problema grava. foarte grava. pentru ca nu este numai vina lor, a celor care ne ignora, ci si a noastra, pentru ca nu reusim sa ne facem vizibili, cunoscuti. pentru ca nu ne trambitam premiile, meritele, arta. da' cum, doamne iarta/ma, s/o facem, atata timp cat la conducerea mult prea multor teatre de papusi sunt "derogati" fara studii de specialitate/superioare, ageamii parasutati acolo pentru ca se considera a fi un loc caldutz, fara importantza, dar cu ceva faima/bani, incompetenti care nu au loc niciunde in alta parte si care, prin nepriceperea si teama de a nu/si pierde scaunul, dauneaza grav, foarte grav, teatrului de papusi. (exemplul craiovei este mai mult decat elocvent)
(foto: ionut brancu, seful catedrei de papusarie de la unatc, care invata in continuare. asa sunt ei, Artistii, curiosi, modesti si prea tacuti)

2. citesc intr/un cotidian ca teatrul din deva este pe cale de a fi restructurat, in sensul ca exista propunerea de a fi transformat intr/un teatru de proiecte. si ca din cei 72 de angajati, vreo 65 ar zice pa/pa. adica sa ramana staff/ul de proiecte si ceilalti sa fie angajati pe proiecte. foarte just! doar ca nu/ti vine sa pierzi locul caldutz despre care vorbeam, serviciul "de stat" (ca se sta, nu gluma, in multe teatre din romanica. si se sta pe banii nostri. si ai vostri.), unde ne dam artisti. se lasa cu scandal, oricum.
(foto: mainile lui jordi bertran in timp ce ne explica unul dintre sistemele de manuire ce l/au facut celebru. si premiat)

3. intr/un alt (sau poate acelasi?) cotidian citesc despre intentia lui ranin (directorul teatrului din targoviste) de a demisiona la sfarsitul stagiunii, din ratiuni financiare. dupa ce autoritatile locale incercasera sa transforme teatrul intr/o sectie a directiei judetene pentru cultura (ce giboni!), acum le/au cam taiat macaroana financiara. oricum, eu cred ca adevarul e pe undeva la mijloc. pentru ca ranin a facut in ultimii ani calamitatile alea megalomanice de care alegorice la zilele craiovei. si asta pe o groaza de bani (tot de/ai nostri, dragii mei concitadini!). asa ca reducerea fondurilor pare explicabila, nu insa si aberatia de a transforma teatrul intr/o sectie care culmea!, urma sa fie condusa de un gibon, alaturi de sectia de sport si mai nu stiu ce! (foto: disectia unei marionete. fascinant)
cam asta ar fi fost martea neagra dpdv teatral, daca nu mi/ar fi inseninat ziua primirea unui mesaj de dragoste pentru teatrul de marionete.
va urma

luni, 9 martie 2009

teatru de mahala la craiova

asist inmarmurita la o emisiune pe realitatea tv. un spectacol! in distributie: una bucata presedinte cj dolj, una bucata primar craiova, una bucata politist-sef, una bucata ex-prefect si primadona turcescu. canta toti, fiecare pe vocea lui, arii despre presa cea ingrata care improasca noroi pe obrazul sulemenit al diafanei noastre craiova... ce legatura are cu teatrul?! pai are! ca e teatru de mahala, de prost gust, in care nici ei nu cred. au un "regizor" prost, depasit de "text" si sufocat de pretentiile "actorilor". in craiova totul e ok! numai dusmanii prosperitatii oltenesti pot spune ceva de rau! grobian si dezgustator. cel mai rau este ca ei numesc directorii teatrelor, ei hotarasc pe ce bani (ai nostri, daca aveati dubii) sa aduca "personalitati" teatrale care se complac in niste pseudospectacole omagiale jenante si nedemne de numele si cariera lor, ei dicteaza discretionar, in profunda bezna intelectuala, programe asa/zis culturale si ignora in modul cel mai cinic adevaratele necesitati ale craiovenilor. ii gasiti in cele 2 institutii patronale ale urbei / primaria si prefectura, dar intinzandu/i tentaculele pana in cele mai anonime institutii... unde ne zbatem noi, cei care, cu naivitate, mai credem in adevar, in bine, in frumos. in teatru.

miercuri, 4 martie 2009

avanpremiera vizuala la "motanul incaltat"



pregatiri pentru apropiata premiera a teatrului "colibri" cu o varianta versificata a povestii "motanul incaltat". papusile sunt in stil baroc, expresive si absolut superbe. creatoarea lor, ca si a scenografiei, este eugenia tarasescu jianu, unul dintre putinii artisti scenografi (si) de teatru de papusi care lucreaza 3 zile la detaliile unei manutze, de exemplu...
cam asa va arata motanul. daca regizorul si actorii s/ar fi intalnit cu scenografa la o discutie despre viziunea acestei montari, totul ar fi fost ok... am auzit pareri despre "monstruozitatea" motanului (nu stiu de ce trebuie sa fie neaparat un delicat...). gina a spus (dar cine s/o auda?!) ca motanul este un hidrocefal, o creatura care a suferit niste transformari vizibile... perfect justificat. repet insa: cine s/o asculte?! actorii "prestau" intr/un context comunitar poezii de amor pt cateva sute de lei, regizorul nu intelegea rostul explicatiilor scenografice...

2 scenografi care au facut istorie si stil in teatrul de papusi romanesc: eugenia tarasescu jianu si eustatiu gregorian. gina / minutioasa cu detaliile, grigoritza / reduce totul la simbol. se admira si respecta reciproc. isi recunosc valoarea unul celuilalt. artisti adevarati si verticali. adica rara avis.

ni la ea ce frumusatza de printzesa!

gina rezolvand regizoral si dpdv al manuirii un personaj in cadrul sau scenografic.

cum sa nu cazi la picioarele unei asemenea printese!

luni, 2 martie 2009

gaudeamus la craiova. note de spectator.

de bine:
lipsa lui paul daian! uraaa! (si e de bine, mai ales ca nimeni n/a plans dupa el!)
lume muuuuultaaaaa. cumparatori multi. edituri (relativ) prospere. titluri de toate felurile/soiurile, pentru toate gusturile/buzunarele. intalniri frumoase, placute.
de rau:
aceleasi personaje la toate lansarile, cu aceleasi vorbe: volum/carte de exceptie, autor/scriitor extraordinar. plictiseli intelectualicesti, complezente acre, lipsa unui auditoriu veritabil sau hai sa ne ascultam/laudam noi pe noi si/ai nostri. prea multe bifari de actiuni si/atat.
epilog.
targul asta de carte a fost ca un intermezzo intre 2 targuri de jupoane, gablonturi, blanuri si ciorapi...

istoria contemporana a teatrului. capitolul "sorescu"

teatrul este o arta efemera, stim asta. dar chiar intr/atat de efemera, incat colegii de uniune ai comemoratului (sau sarbatoritului, la noi e totuna daca se lasa cu chiolhan si festivisme gretoase) sorescu sa nu/si mai aminteasca de vehementa conasului de la cetate cu care acesta il contesta pe scriitorul din bulzesti? cate bale si aplauze jilave la speech/ul dinescului de la deschiderea pomenilor in numele lui sorescu! cata ignoranta si nestiinta din partea politrucilor aflati in fruntea trebii, citind la prima vedere un text imbecil redactat in pur stil comunist de seful de la imagine! cata ipocrizie si lasitate pot avea scriitorii colegi cu sorescu, gandind paranoic la o posteritate asemanatoare, cand un alt solomonar va imbuiba hulpavi artisti si breslasi in numele defunctului! sau sperand la vreo subventie de la primarie pentru vreun volum pe care oricum nu/l citeste nimeni, in ciuda cronicilor extaziate comandate la vreun spritz!
asa se scrie istoria (teatrului)??!! si cine scrie istoria (teatrului)??!!
si, mai ales, de ce li se permite? de ce/i lasam pe acesti oportunisti mediocri (e mult spus!) sa terfeleasca, sa umileasca un scriitor care, cu bune si cu rele, a lasat urma muscaturii celor 3 dinti din fata!? lipsa noastra de atitudine este complicitatea tacita la marsavia care se petrece an de an in numele unui oltean care a scris ca nimeni altul despre olteni.