joi, 1 octombrie 2009

agora

Substanţa activă a tabletei teatrale din această seară este neuitarea, recursul la memorie. Dar să bată gongul şi să se ridice cortina.

Actul 1 Prolog
Ştiaţi că...?
V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu decorurile, costumele şi recuzita unui spectacol după ce şi-a-ncheiat existenţa pe scenă şi rămâne doar în amintirile noastre şi în câteva fotografii? Dacă nu ştiţi, vă dau eu câteva repere. Multe dintre teatrele lumii îşi omagiază creatorii – actori, regizori, scenografi, dramaturgi – păstrând în expoziţii permanente sau temporare ale instituţiei costume, fragmente de decor, schiţe, caiete de regie, manuscrise – tot ce poate înfrunta efemeritatea clipei teatrale. Ba, unii înfiinţează chiar muzee teatrale unde vizitatorii pot parcurge istoria unei celebrităţi a scenei, a unui curent estetic, a unei epoci teatrale. Te pătrund fiori când priveşti mantia, sabia, tiara, batista unui personaj celebru interpretat în urmă cu multe decenii de un nume legendar al teatrului. Şi parcă preţuieşti mai mult teatrul şi-ţi faci mustrări de conştiinţă că nu mergi mai des la spectacole, mai ales că poţi fi contemporan cu o viitoare legendă. Fireşte, nu toate producţiile teatrale sunt capodopere şi nu toţi artiştii dramatici sunt “de patrimoniu”. De aceea, ce rămâne după un spectacol – decor, recuzită, costume ş.a.m.d – merge la casare. Adică titlurile sunt scoase scriptic şi faptic din repertoriul instituţiei respective, iar “rămăşiţele” fizice sunt direcţionate către teatre de amatori, către aşezăminte sociale sau sunt vândute “en gros” sau “en detaile” altor teatre care montează acelaşi titlu cu aceeaşi echipă - regizor şi scenograf. Uneori se poate întâmpla ca, după ce obiectele respective sunt scoase oficial din inventar, un membru al trupei să-şi oprească un suvenir dintr-un spectacol care-i este foarte drag sau care i-a marcat cariera. Dar lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Se-ntâmplă ca orgoliile, reaua-credinţă să conducă spre un adevărat genocid teatral: sunt distruse obiecte de decor, recuzită, costume, peruci cu răutate dintr-o răzbunare stupidă a celui ajuns la putere pe “fostul” sau a “fostului” ajuns la sfârşit de mandat pe “viitorul” care i-a luat locul. Complicată viaţa de culise! Trebuie să vă mărturisesc acum că ideea acestei ediţii mi-a venit în momentul în care am aflat, total întâmplător, că o remorcă plină cu păpuşi şi elemente de recuzită ale Teatrului Colibri a luat drumul crematoriului, urmând a fi distruse. Asta în timp ce mii de copii ai Craiovei şi ai Doljului nu au fost niciodată la teatrul de păpuşi, nu le-a citit nimeni un basm, nu ştiu să-şi imagineze o prinţesă sau un pitic din poveste. Şi în acelaşi timp, pentru sute sau poate mii de copii din aşezăminte sociale, singura familie este cea din povestea preferată, iar pentru alţi copii singura lume în care se pot exprima şi prin care se pot face înţeleşi este lumea basmelor. Şi nu este vorba despre revanşe dramatice, ci despre ignoranţă şi incompetenţă, despre lipsa de respect faţă de obiectul de artă numit păpuşă, marionetă sau orice altă întrupare a unui personaj fantastic. Dar poate mai grav de-atât, dacă mai există ceva mai grav de-atât!, este lipsa dragostei pentru copilul-spectator.

Actul 2
Cine are nevoie de teatru?
Bag de seamă că vecinii noştri vâlceni au o mare nevoie de teatru din moment ce-au reuşit, după multe zbateri, e adevărat!, să construiască un teatru nou, modern pentru comunitate. Şi cei din Caracal au nevoie de teatru dacă au perseverat ani de zile în restaurarea unei bijuterii arhitecturale. Şi-au reuşit. Noi în schimb, nu ştiu câtă nevoie avem de teatru dacă scoatem în stradă păpuşarii dintr-o clădire de patrimoniu care este lăsată să se degradeze pentru a veni un făt-frumos imobiliar s-o restaureze (sau s-o dărâme, ce mai contează !) şi să-i dea o altă destinaţie. Teatrul Colibri a rămas fără sediu într-un mod mai mult decât dubios. Dar este clar că cei care au hotărât această evacuare nu au nevoie de teatru, ci de spaţiul imobiliar care adăpostea celebrele şi premiatele păpuşi craiovene, laolaltă cu visul copilăriei noastre. Şi la fel de clar este faptul că cei care au pus la cale această mârşăvie n-au avut şi nu vor avea nevoie de teatru.
Iar noi, ceilalţi, nu merităm să avem teatru pentru că acceptăm, ne tânguim şi ne resemnăm mioritic în loc să luăm atitudine până nu este prea târziu.

Actul 3
Topul evenimentelor teatrale
Este perioada deschiderii oficiale a stagiunii 2009/2010 în toată ţara. Teatrele s-au pregătit pentru acest eveniment cu premiere, aniversări, invitaţi speciali, spectacole extraordinare, festivaluri. Din Bucureşti la Gheorghieni, de la Timişoara la Iaşi, teatrele îşi bucură spectatorii.
Pentru varianta „blogărească” păstrez numai un eveniment: Aniversarea a 60 de ani de la înfiinţarea Teatrului de păpuşi « Arlechino » din Braşov, sărbătoare ce va reuni la sfârşitul acestei săptămâni artişti păpuşari care au realizat spectacole minunate pe scena braşoveană, printre care scenografii Cristina Pepino şi Eustaţiu Gregorian, regizorii Valentin Dobrescu şi Cristian Pepino. Le spunem şi noi de-aici, de la Craiova, la mulţi ani, la multe spectacole frumoase !
Aşadar, până data viitoare, grăbiţi-vă să mergeţi la teatru, nu însă fără bilet!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu