agora. si/atat

“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”

Bine ne-am regăsit, dragi ascultători spectatori la Radio Oltenia Craiova. Simţim cu toţii un crescendo al acţiunii în spectacolul vieţii, emoţie şi tensiune. Se apropie deznodământul. Dar să bată gongul şi să se ridice cortina!

 Actul 1 Prolog

Monolog de teatrolog

 Într-un număr din septembrie al Dilemei vechi, Aurora Liiceanu, care tocmai şi-a lansat o carte, “Prin perdea”, scria: ”complexul de superioritate se naşte la unii din conştiinţa inferiorităţii. Ştii că nu meriţi puterea, poziţia pe care o ai, şi atunci o exersezi agresiv.” Nu-mi iese din cap replica asta şi pace!

Şi cum de toate se leagă, zisele cunoscutului psiholog sunt alimentate de fapte şi vorbe din jurul meu. Aflu cu uimire că acest izvor de "răutăţi gratuite si neadevarate" este savurat de catre auguste personalităţi ale culiselor craiovene, care mă dojenesc ipocrit cum că folosesc termeni ai caror proprietate n/o posed. aşa este. n/am derogare de competenţă, cum se poartă astăzi, ci studii de specialitate. N-am nici gânduri de parvenire şi nici coloană flexibilă. Sunt un biet teatrolog care/si exercită profesia atat cat i se permite de catre derogatii si nevertebratele care se pricep la toate – aceşti obedienţi lefegii ai teatrelor ce afiseaza măşti cuvioase şi docte, aceşti cabotini ai vieţii care-şi joacă rolul şi îşi schimbă măştile cu spatele la spectatorii ce s-ar putea înfricoşa de hidoşenia chipului demascat. Înspăimântător este faptul că nu sunt personaje livreşti, ci persoane, actori pe scena vieţii, distribuiţi din păcate în aceeaşi piesă cu noi. Cu noi, cei care ne facem meseria din pasiune, pentru că teatrul, dragii mei ascultători spectatori, este viaţă, este trăire. Cine numai teoretizează, conceptualizează, estetizează teatrul, acela-i un om lipsit de pasiune ca floarea de clorofilă. Na! că am zis-o! M-a luat valul pasiunii teatrale ca pe Nina Zarecinaia din Pescăruşul cehovian. Să ne revenim. Vorbeam despre impostori, de fapt. Din teatru şi din viaţă. Atâta timp cât impostura este ridicată la rang de criteriu profesional, teatrul în Craiova şi în România va merge din ce în ce mai prost. Ca şi celelalte domenii ale vieţii. Atâta timp cât culisele sunt principalele locuri de acţiune, preferate de către cabotinii care mimează priceperea, mai ales în teatru, craiovenii nu vor avea spectacole de calitate, nu vor avea festivaluri de teatru, nu vor avea teatru, ce mai?! Din păcate aceste stări de fapt sunt nu numai în teatru, ci peste tot.

N-a fost un monolog prea reuşit pentru că mi l-am scris singură. Iar eu nu sunt şi dramaturg, aşa cum apare în prezentările notorietăţilor teatrale neaoşe: actor-regizor-dramaturg sau scriitor-regizor-director sau poet-dramaturg-cronicar teatral etcetera. Dramaturg bun a fost Caragiale, fără să-şi dorească să joace-n propriile-i piese. Actor bun a fost Ştefan Iordache, fără a fi şi regizor-dramaturg. Regizor este Silviu Purcărete, fără sa-şi dorească să scrie sau să rescrie piese. Şi lista poate continua. Dar din inginer, profesor, agronom sau economist să te pomeneşti conducând un teatru neştiind nimic despre spectacologie sau despre specificul teatrului pe care-l chinuieşti, asta numai în piesele cele mai proaste se poate întâmpla! Care piese, din păcate, alcătuiesc repertoriile mândrelor noastre teatre!

 Actul 2

Cine are nevoie de teatru?

Cine are nevoie de teatru?? Impostorii şi cabotinii pentru a se ascunde printre faldurile cortine, apărând numai din când în când cu o altă mască din recuzita teatrului. Ce loc ar fi fost mai potrivit pentru a-şi ascunde incompetenţa sub diverse înfăţişări? Nici unul, în afară de teatru. Şi dacă ceea ce am spus până acum credeţi că sunt generalităţi şi generalizări, gândiţi-vă la teatrele Craiovei şi la spectacolele pe care le vedeţi. Gândiţi-vă, v-am mai spus şi-o să mai spun multă vreme de-acum înainte, de ce un oraş cum este Craiova, “posesor” a 3 teatre, nu are un festival de teatru pentru comunitate. Gândiţi-vă de ce în teatrele Craiovei nu vin marii regizori ai timpului nostru, de ce nu mai obţine nimeni nici un fel de recunoaştere profesională, de ce Teatrul Colibri este respins până şi la festivaluri modeste, de ce Teatrul Naţional lipseşte de ani buni din Festivalul Naţional de Teatru... Pardon! Cred că mă aşteaptă o sancţiune sau măcar o mustrare pentru că mi-am permis să spun acest lucru. Oficial se raportează numai realizările. Dacă nu sunt, le inventăm. Vă sună cunoscut?

În ediţia viitoare vom discuta despre această abundenţă şi necesitate a festivalurilor teatrale, mai ales că multe dintre ele compromit noţiunea şi spiritul de festival. 

 Cu toatea acestea, până data viitoare, cumpăraţi-vă bilet şi mergeţi la teatru!

 

21-30 octombrie 2009