2agore...

Agora 24
“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”

Deşi a început numărătoarea inversă până când teatrele îşi vor redeschide porţile, este mult prea multă linişte pe scenele craiovene. Dar să bată gongul şi să se ridice cortina.

Actul 1 Prolog
Locul unde nu se întâmplă nimic

Nici o şoaptă şi nici un zvon nu răzbat dinspre mult prea lăudatele noastre teatre craiovene despre noua stagiune, despre noile spectacole, asta deşi vara e pe sfârşite şi planurile pentru ce va să vină ar fi trebuit împărtăşite cu bucurie spectatorilor istoviţi de această vară searbădă şi a-culturală. Ca să nu mai vorbim, pentru că am tot bătut monedă!, despre notabila absenţă a unei stagiuni estivale consistente şi coerente în Craiova, pe măsura ambiţiilor de oraş cultural cu viaţă teatrală trepidantă. Total neprofesionist şi lipsit de respect la adresa spectatorilor, programul de vară al teatrelor craiovene are o urmă de credibilitate numai pe hârtie, deoarece pe scena improvizată ad-hoc la poalele soclului lui Mihai Viteazu am văzut în actul întâi (adică sfârşitul lui iunie-începutul lui iulie) un amalgam jalnic de momenţele ce puteau fi prezentate şi out-door, aceleaşi de ani de zile. Fără un concept regizoral unitar (pardon! Vorbesc deja limbi străine pentru funcţionarii culturali ai urbei!), însăilătura de prestaţii cică artistice a avut un aer decrepit care nicidecum n-a convins spectatorii să meargă la teatru. Dar nici nu cred că “prestatorilor artistici” le pasă. Ei au ieşit să cânte şi să joace pentru că este ordin de la Primărie, care, prin mărinimia şi sensibilitatea aleşilor urbei, le asigură salariile. Dar nici vorbă de entuziasm şi profesionalism! Şi încă nu s-a terminat! Întorşi din concedii şi turnee, artiştii craioveni îşi vor continua în septembrie ieşirile în “spaţiul socio-uman” întru delectarea şi culturalizarea craiovenilor. Mă întrebam zilele trecute ce mă fac dacă mă trezesc cu un telefon de la amici din străinătate sau chiar din ţară care vor să viziteze Craiova vara. M-a cuprins panica! Cu ce mă mândresc eu, craioveancă 100% ? Numai cu luminile artistice ale fântânilor cântătoare şi cu Parcul Romanescu ? Dar cu viaţa culturală, cum staţi? – m-ar fi întrebat fatidic şi plini de speranţă presupuşii musafiri. Nu ştiu ce le-aş fi răspuns, dar ştiu că mă apucă disperarea şi ciuda că oraşul meu se numeşte vara “locul unde nu se întâmplă nimic”. Şi sunt convinsă, dragii mei ascultători spectatori, că şi voi vă doriţi, cel puţin la fel ca mine, să aveţi veri teatrale în oraşul pe care, cu bune şi cu rele, îl iubim.

Actul 2
Cine are nevoie de teatru?

Au demonstrat că au nevoie de teatru tinerii din Alexandria care au organizat la începutul lunii august, pentru al patrulea an, festivalul naţional de teatru tânăr “Ideo Ideis”. Alexandria este un oraş fără teatru, fără şcoală de teatru, dar cu tineri îndrăzneţi şi hotărâţi să-şi construiască o viaţă teatrală aşa cum şi-o doresc. Şi dacă au primit girul lui Marcel Iureş, al Angelei Gheorghiu şi al lui Jeremy Irons… lucrurile sunt clare ! La Alexandria s-a turnat temelia unei deveniri teatrale vitale pentru cei ce vor veni la teatru. La orice teatru.
Până data viitoare să nu uitaţi de teatru!

Agora 25
“Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”

Oficial a început toamna. Şi cum toamna se numără bobocii... Dar să bată gongul şi să se ridice cortina.

Actul 1 Prolog
Hop la şcoală

Vorbeam într-una din emisiunile anterioare despre şcoala de teatru din România. Despre importanţa şi valoarea ei, despre profesionalismul şi seriozitatea celor implicaţi în învăţământul teatral – profesori şi studenţi. Vorbeam despre partea frumoasă. Accentuam pe nevoia de teatru care îi îndeamnă pe tinerii României de azi să viseze şi chiar să realizeze cariere teatrale într-o societate care ignoră cultura şi nu pune mare preţ pe valorile sale culturale decât dacă produc bani şi faimă. Superficialitatea aceasta si-a întins tentaculele, din păcate, dar previzibil, şi în sistemul de învăţământ teatral. Şi anual se poate face o evaluare corectă a şcolii teatrale la HOP - Gala tânărului actor de la Mangalia ce se desfăşoară la început de septembrie. Şi an de an organizatori, jurii, critici, regizori, actori, directori de teatre constată cu îngrijorare scăderea nivelului profesional al tinerilor absolvenţi. Dacă în urmă cu un timp, pe când Gala tânărului actor se desfăşura la Costineşti, staţiunea tinerilor, recitalurile şi spectacolele unor tineri absolvenţi erau preluate de către teatrele profesioniste, de câţiva ani juriile de preselecţie sunt în pragul disperării că nu au pe cine selecta! Calitatea învăţământului a scăzut şi pentru că nu mai există o mişcare naţională de teatru de amatori, copiii nu mai fac teatru şi nu prea mai văd teatru de calitate. Oraşe mari care au câteva teatre şi şcoli de teatru zac într-o nepăsare condamnabilă, mulţumindu-se să-şi desfăşoare activitatea la limita de jos a contractului, fără strategii, fără programe şi proiecte, ţelul suprem fiind numai creşterea salariului. Craiova este un foarte bun exemplu, dar, din păcate, nu singurul. Dar dacă în alte oraşe lumea începe să se trezească din dulcea amorţire ce duce la pieire, Craiova bate pasul pe loc, deşi n-ar avea nici un motiv! Are 3 teatre cu profiluri diferite – teatru naţional, teatru liric şi teatru de pentru copii (că de păpuşi nu mai e de mult!). Are un departament de teatru care produce actori. Şi totuşi nu se simte acest lucru. Speranţa mea se legase de această şcoală de actorie care, numai în imaginaţia şi visul meu putea revigora teatrul craiovean. Încă îi învăţăm pe studenţi că ei sunt cei mai buni, că gama de roluri acceptate nu trebuie să cuprindă “experienţe” degradante cu personaje minore sau pentru copii, că eşecurile şi nereuşitele sunt cauzate exclusiv de regizori şi directori de teatre ignoranţi şi că, în general, sunt victime ale sistemului! Greşit! Sunt victimele unor profesori care nu le spun din motive meschine că nu au ce căuta în această meserie unde talentul este sâmburele carierei, dar, în egală măsură sunt victimele propriei imaturităţi cultivată în lipsa unei personalităţi autentice şi a unor repere morale şi profesionale solide. Greu şi complicat să fii student la actorie...

Actul 2
Cine are nevoie de teatru?
De teatru au nevoie toţi care, la orice vârstă, vor să vadă şi să facă teatru, nu neapărat ca mari vedete. Şi marele pericol este că încep să se resemneze cu lipsa activităţilor teatrale. Este un cerc vicios din care se poate ieşi încă. Dacă ar exista o strategie reală aplicată pe nevoile copiilor craioveni, nu pe hârtie, copiată din nu ştiu ce rapoarte ale nu ştiu cui, este foarte posibil ca lucrurile să se îndrepte în câţiva ani. Da, în câţiva ani, pentru că pompieristic şi cu hei-rup se construiesc numai drumuri, borduri şi imobile rezidenţiale, dar niciodată personalităţi şi nivel cultural al unei generaţii. Pentru că avem nevoie de teatru, încă ne putem salva de pericolul mediocrităţii care ne conduce.

În aşteptarea redeschiderii teatrelor, mergeţi la Bucureşti în Herăstrău duminică, pe 6 septembrie, la ora 8. Teatrul Naţional de Operă şi Operetă Ion Dacian vă invită la un concert în avanpremiera stagiunii 2009/2010. Faceţi diferenţa!

Aşadar, reîncepeţi să mergeţi la teatru!