divanul cu mugur

continuă dialogul pe divan cu papuşarii craioveni. iaca mostra de profesionalism! citiţi şi în revista mozaicul, apare lunar după 25 ale lunii trecute fix!

Divanul cu păpuşi

Unul dintre cei mai buni păpuşari din România este Mugur Prisăcaru, „actor-mânuitor”, aşa cum este încadrat în nomenclatorul profesiilor la Teatrul „Colibri” din Craiova. Dedicat în totalitate teatrului de păpuşi, intransigent pe scenă şi incredibil de vulnerabil şi sensibil (ca orice mare artist) dincolo de paravan, iubitor de frumos şi creator de „mici bijuterii” teatrale, aşa cum mărturiseşte, Mugur Prisăcaru este invitat pe Divan.

... eu sunt păpuşar, nu sunt actor…
Adriana Teodorescu: Ca şi pe Rodica (Rodica Prisăcaru, soţia şi colega sa de scenă la Teatrul „Colibri” Craiova, n.r.), şi pe tine te caracterizează discreţia în relaţia cu presa. Greu şi rar te laşi „citit” sau „văzut”. Tu spui de pe scenă ce ai de spus. Cum ai ajuns actor?
Mugur Prisăcaru: Sunt două generaţii de actori în spatele meu: bunica a fost actriţă, tata a fost actor, mama are studii de actorie. Dar eu nu sunt actor…
AT: Cum adică?
MP: Eu sunt păpuşar. E altfel, după părerea mea, decât a fi actor. Ce simplu e să-ţi pui trupul pe scenă şi să te exprimi! Dar când ai un obiect – o cârpă, de exemplu – care trebuie să te exprime, e mai greu. Nu fac concurenţă actorilor. Suntem în acelaşi concert, dar avem alte partituri. Şi se mai face o confuzie: se asimilează păpuşa marionetei. E diferenţa între pian şi vioară. Eu sunt păpuşar, specialitatea mea este lucrul cu păpuşa de tip wayang, bi-ba-bo, masca, pantomima…
AT: Încearcă o definiţie a raportului actor de teatru dramatic şi păpuşar.
MP: Dacă am vorbi despre o orchestră, eu aş face parte din orchestra de cameră - cvartet, cvintet. Sau m-aş asemui cu un pictor de acuarelă pentru că e un gen de pictură care cere multă siguranţă şi precizie: unde ai pus tuşa, acolo rămâne. Eu nu fac pictură monumentală, adică nu sunt „abonatul” partiturilor teatrale de mare întindere. Mai degrabă pot spune că încerc să fac mici bijuterii. Cam aşa văd eu raportul actor – păpuşar.
AT: Eşti interpret sau creator?
MP: Sunt amândouă. Interpretez ce creez! Sunt obligat să creez cu fiecare spectacol. Fără creaţie n-aş exista! Încă ceva: un păpuşar trebuie să ştie să-şi facă singur păpuşa. E obligatoriu. Sigur, există ateliere unde se construiesc păpuşile, dar dacă nu ştii ce să-i ceri echipei, nu vei putea scoate nimic de la păpuşă.

… teatrul este singurul loc unde trebuie să-ţi asumi dictatura…
AT: Când ţi-ai dat seama că teatrul de păpuşi este ceea ce-ţi doreşti?
MP: Când am jucat la Constanţa (Teatrul de păpuşi din Constanţa, oraşul natal al lui Mugur Prisăcaru, n.r.). De la două mari păpuşărese am învăţat meserie: de la Gigi Nicolau, care mi-a fost profesoară şi cu care am făcut cursurile de perfecţionare şi de la Nuţi Forna – colosală păpuşăreasă a României, cu premii nenumărate în străinătate şi despre care aflu, cu mâhnire, că nu e pe lista UNITER a personalităţilor din teatrul de păpuşi care primesc premii… Cred că e ignoranţă în ceea ce priveşte breasla noastră…
AT: E o nedreptate perpetuată de-a lungul anilor şi de „dezavantajul” de a nu fi tu, păpuşarule, în prim plan, ci păpuşa. Revenind, cum te-ai apropiat de teatrul de păpuşi?
MP: Dincolo de „moştenirea genetică”, trebuie să-ţi spun că nu m-am gândit niciodată, pâna să ajung la Teatrul de păpuşi din Constanţa, că voi fi păpuşar. Mama, în afara studiilor de actorie, e şi poetă premiată şi de care eu sunt mândru. Al doilea soţ al mamei este sculptor. Datorită lui mi-am descoperit talentul de grafician, care mă cam îndemna să fac Arte Plastice. Viaţa a făcut altfel şi, după aventurile tinereţii, mă hotărâsem să dau la teatru, dar mă trezesc cu mama care mă convinge să particip la concursul organizat de păpuşarii constănţeni pentru unul dintre cele două posturi. Nu pusesem în viaţa mea mâna pe păpuşă, văzusem numai în copilărie un spectacol, „Muck cel mic”. Argumentul suprem al mamei a fost că o să ne facem singuri păpuşi. A fost motivaţia pentru care m-am prezentat la teatru pentru o preselecţie, a doua zi urmând să susţin concursul. Eram rigid. O zi mi-a trebuit să înţeleg ce am de făcut. Am luat concursul cu 10 pe linie. Colegi de examen, care făceau pregătire de câteva luni, au ieşit din sală după prestaţia mea să mă felicite. Aveam 23 de ani. Şi…
AT: Mărturisesc, Mugur, că talentul tău şi structura ta de creator te-au trecut examenul.
MP: … Primul meu rol de la Constanţa a fost unul principal într-un spectacol montat de Silviu Purcărete. Al doilea rol a fost tot principal, tot într-un spectacol de Purcărete!

…păpuşăria e o nebunie rece, care pare fierbinte…
AT: Când ai venit la Craiova?
MP: Am venit 3 ani mai târziu, dar mă gândesc la perioada petrecută la teatrul din Constanţa cu nostalgia cu care te gândeşti că raiul pe pământ e în copilărie. Pentru mine, profesional, Constanţa este raiul…
AT: După atâţia ani de păpuşărie, ce mai aştepţi de la profesia ta?
MP: Am credinţa şi speranţa că mi se va oferi şansa să fac mai mult. Dar teatrul este o muncă de echipă, unde toţi au acelaşi scop şi vorbesc aceeaşi limbă. Într-o trupă ideală, formată din oameni nativ păpuşari, trebuie nişte ani de austeritate profesională. Şi mai cred că teatrul este singurul loc unde trebuie să-ţi asumi dictatura, o dictatură spartană, greu de suportat, dar tocmai de aceea este necesară.
AT: Pentru că am ajuns aici, te rog să-mi spui care ar fi proporţia împlinirilor şi neîmplinirilor profesionale?
MP: Eu caut… găsesc… Încerc să creez tot timpul. După un anumit număr de spectacole, am şi împliniri. Împliniri totale am avut în „Dragostea celor trei portocale” de Carlo Gozzi, în regia Monei Chirilă (director al Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj) şi în scenografia Eugeniei Tărăşescu-Jianu (excepţională scenografă a teatrului de păpuşi românesc), deşi a fost un spectacol controversat, dar în care eu, ca păpuşar, m-am simţit extraordinar. Păpuşăria este minuţioasă, milimetrică. Ca gag, se apropie mai mult de circ, de gag-urile clovnilor, care şi ele, la rândul lor, se pretează păpuşăriei. Păpuşăria e o nebunie rece, care pare fierbinte.