de dragobete ca de craciun

Spectacolul iernii continua! Maine, de Dragobete, ar trebui sa celebram primavara, dragostea, iesirea din hibernare… Dar ce sa vezi: parca ar veni Craciunul! Semiotica zapezii…

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma apuca o bucurie de/a dreptul copilareasca atunci cand ninge. Ca orice copil, uit de problemele si grijile “de oameni mari” si/mi vine sa ma joc cu zapada. Stiu, fruntile incruntate si mintile coapte se vor schimonosi intr/o grimasa: “hm! De asta ne arde noua?! De zapada? Uite cate necazuri ne aduce: traffic greu, viroze, facturi mari la gaze si electricitate, intreruperi ale internetului… o gramada de probleme!” Asa e, dar unde e totusi secunda de bucurie pe care o simti in fata fulgilor de zapada? Unde e sentimentul de libertate in fata atotcuprinzatorului alb? Unde e, pana la urma, omul din noi, cu spiritul lui ludic, cu tot? Ne place sa ne vaietam cat mai sonor ca e viata grea, ca sunt probleme, ca nu ne arde noua de “chestii neserioase”, ba, unii dintre noi isi apostrofeaza si progeniturile ca trebuie sa accelereze procesul de maturizare, daca vor sa reuseasca in viata. Eu cred ca oamenii astia se nasc batrani, domnule! Si n/au fost copii niciodata, nici cand biologic apartineau acestei categorii. Imaginati/va personaje din povesti care ascund intr/un trup mic si fragil un spirit batranicios si rautacios (nu e o combinatie etern valabila, san e intelegem!). Si dupa ce v/ati imaginat, priviti oamenii din jurul vostru: nu/I asa ca sunt palizi si terni? Vedeti vreo licarire de viata in ochii lor? Daca da, anuntati/ma si pe mine.

Va intrebati poate ce legatura are zapada cu teatrul… Pai are! Nu pot ignora ce e in jurul meu. Nici in teatru, nici in afara lui. Spectacolul este rotund. Actorii de pe scena si din viata presteaza, executa, indeplinesc sarcini… Daca/l pune sfantul pe vreunul sa puna o farama de suflet in rolisorul sau (de pe scena sau din viata), dracu’ l/a luat! Sare din rand si trebuie admonestat! Sau daca, intr/un acces de sinceritate si bucurie, recunoaste ca/i place zapada (aici intram deja in metafore si alegorii), la colt cu el! Nu prea ne simtim noi confortabil, astia care intelegem viata, in preajma unor specimene care gandesc cu mintea lor si simt cu sufletul lor. Si mai ales care nu au calitati ca: sotia lui x, pila lui y, nasa/moasa lui z etc. Noi suntem o casta in care numai aceste ramificatii conteaza. Pentru un post de director nu ai nevoie decat de una dintre calitatile enumerate si o derogare de studii de la minister. Acelasi minister care da finantari pe sub usa unor proiecte ridicole, dar pe aceleasi principii (calitatile, dragi ascultatori spectatori! Calitatile x, y, z!). Asta in timp ce proiecte valoroase sunt respinse cu fraze intortocheate si sforaitoare pe motiv… da! Ati ghicit: lipsa de calitati! N/au venit pe traseul care trebuie… de la sotia lui x la mama lui y. Sau de la amicul cutare (care mi/a facut un hatar) la amicul cutarescu… Si auzi discutii de culise “draga, bani oricum sunt, da’ ii dam si noi la cunostinte si la prieteni…” …Si afara e zapada ca/n povesti. Ca in celebra poveste a Albei ca Zapada, cand vantul suiera la fereastra si implineste dorinta Reginei… Sau ca in Povestea de iarna a lui Sheakespeare… In fine! Teatru si zapada. Vedeti ca exista legaturi? Numai ca le ignoram. Din mediocritate? Nuuuu! Din aplatizarea trairilor? Nuuuuu! Din rautate si nestiinta (ce combinatie fatala!)? Nuuuuu! Toate acestea se rezolva, cum va spuneam, cu o derogare profesionala! Ignoram picaturile de frumusete din cauza apartenentei la turma! Sa nu iesim din rand! Ne alegem idoli si modele nu dintre cei care valorosi, ci dintre cei gaunosi, dar dotati cu notorietate si relatii. Nu privim in urma noastra, pentru ca nu ne intereseaza daca ramane ceva, daca am construit ceva, daca am sadit in cei ce vin dragul pentru teatru… Nu vrem decat sa ne pastram privilegiile conferite de aceleasi “calitati” x, y, z si sa bifam la gramada actiuni, activitati pe care poporul oricum le inghite, pentru ca noi credem ca nu se pricepe! (el, poporul) Si noi avem dreptate numai pentru ca declaram patetic “a fost o actiune cu suflet!”. Ma rog, unii s/au cam saturat de romane siropoase si de minciunici roz/bombon… Creste glicemia, fratilor, si nu/i de gluma! Ca excesele de mediocritate si actiuni bifate sunt la fel de nocive pentru sanatate ca si excesul de dulciuri multe si proaste.

Ce sa mai zic despre “strategiile culturale” ale Craiovei… Mai bine sa ninga… Spectacol curat, nu de butaforie. Vom mai vorbi despre “specialistii” culturali ai Craiovei, despre cei care cred ca parerea lor e litera de lege si ca profesionisti sunt cei care nu/i contrazic, cei care au - da!!! – “calitati”! si coloana vertebrala cartilaginoasa… Insa poetii de curte au si ei rolul lor. La fel si filosofii agorei. Dar despre toate astea, intr/un alt act al spectacolului nostru saptamanal…