agoreli restante

Iarna grea, omatul mare / Semne bune anul are? Or avea, dar unde sunt?! Sa fie la primarie? Sa fie la prefectura? Sa fie la minister? Poate la teatru! Mai bine sa bata gongul si sa se ridice cortina!

Am inceput anul cu un minunat spectacol, un spectacol al traditiilor si obiceiurilor, al nostalgiei painii coapte/n tzest, al daracitului, torsului si tesutului, al miracolului nuntii si al inepuizabilei creatii populare. A! N/ati aflat? S/a redeschis Casa Baniei! Moara, vartelnita, stergarul, cuptorul, peretarul, oul incondeiat si icoanele oltenesti devin spectacol reinventat pentru secolul 21!

Dar pana sa ne bucuram sufletul, ochii si spiritul la Casa Baniei (muzeul, nu carciuma!), am trecut din nou prin iadul festivist al marcarii zilei de nastere a “poetului nepereche”, zi devenita fatidic zi a culturii nationale, cu tanguieli, cu clisee si locuri commune, cu actiuni bifate si copii terorizati sa invete cele cateva poezii considerate accesibile varstei prescolare (asta din ciclul “Eminescu, poet pentru copii”). Un episod de/a dreptul grotesc s/a petrecut intr/o sala de teatru plina de copii care asteptau un spectacol vesel, cand, pret de cel putin 15 minute, doi tineri au cantat romante pe versuri eminesciene. Note macabre, specifice muzicii mortuare, au precedat zglobiul spectacol. De ce??!! Cum adica de ce??!! Nu trebuia bifata o actiune?? Ne intereseaza daca vor invata ceva copiii din asta? Noooo! Ne intereseaza ca perele nu/s corcoduse? Nooooo!

Da, recunosc, sunt carcotasa. In loc sa zic mersi ca n/am mai batut recordul la “momente poetice” asezonate cu coliva pentru raposati poeti – de la Eminescu, la Grigore Vieru si Marin Sorescu – ca anul trecut, eu ma impiedic de bietele romante!

Si in loc sa apreciez atentia “oamenilor de cultura” pentru inventarea unei alte zile de sarbatoare, cea a culturii nationale, care este inspirata de ziua de nastere a “luceafarului poeziei romanesti”, eu carcotesc. Pai cum sa nu strigi in gura mare, dragi ascultatori spectatori, cand vezi si te crucesti in fata abisului mediocritatii si a imposturii! A incompetentei!

Si apropos de incompetenta: descopar mai zilele trecute pe site/ul onor primariei noastre, la loc de cinste si foarte vizibil programul spectacolelor Teatrului National. Tiiii, ma minunez eu, i/a lovit brusc interesul pentru cultura pe edili! Ia sa vezi, imi zic, cum promoveaza primaria din Craiova institutiile sale de cultura! Si entuziasmul creste: si sa vezi ca nici o alta primarie din tara nu face asta! Hai ca ne mai spalam obrazul, murmur eu in timp ce caut febril programul celorlalte teatre craiovene. Nimic! Ei, nu se poate, sunt eu neindemanatica cu blestemata masinarie. As! De unde! Primaria chiar promova singura institutie de spectacol ce nu/i e subordonata! Motivul? Mister! Restul teatrelor craiovene (si numesc aici generic nu numai Teatrul Liric si Teatrul Colibri, ci si Filarmonica si Ansamblul folkloric) sunt amintite numai cand li se face onoarea de primi o ciosvarta, cu mare indulgenta si marinimie, din partea “alesilor”. Pai nu? Revolta a cuprins multi oameni care, pentru salarii umilitoare, sunt zambitori, proaspeti, talentati si stralucitori la fiecare spectacol. Am zis salarii? Sa ne/ntelegem. Daca 400 sau 600 de lei poate fi lunar plata unui tanar actor sau musician sau dansator sau solist, atunci da! Sa se revizuiasca, primesc! Si s/au cam involburat apele. Asa ca azi, un telefon discret de la biroul acela care se ocupa cu imaginea institutiei primarului a transmis ferm directorilor celor 4 teatre mai sus amintite rugamintea de a trimite lista spectacolelor pentru luna in curs! Mda! De ce trebuie intai sa dam cu bata/n balta ca sa ne dam seama ca apa e uda? Asta face parte din spectacolul prostiei fudule, al incompetentei poleite.

Si sa nu/ti vina sa strigi: “unde esti tu, nene Iancule?” Cu toate ca stim prea bine ca e printre noi, il respiram. Poate si de/asta 1 februarie e numai un inceput de luna, nu si ziua sarcasticului Caragiale. Pentru ca nu ne convine, nu ne simtim confortabil sa ne regasim in Mamitele, Joiticile, Catavencii si Tipatestii monserului. Ne visam suavi si romantici eminescieni. Pentru ca nu ne asumam rolurile si nu credem in ele. In schimb ne credem cu totii atinsi de razele Luceafarului.

Ba, s/avem pardon, eu nu, monser! Alivoar!