de dragobete ca de craciun

Spectacolul iernii continua! Maine, de Dragobete, ar trebui sa celebram primavara, dragostea, iesirea din hibernare… Dar ce sa vezi: parca ar veni Craciunul! Semiotica zapezii…

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ma apuca o bucurie de/a dreptul copilareasca atunci cand ninge. Ca orice copil, uit de problemele si grijile “de oameni mari” si/mi vine sa ma joc cu zapada. Stiu, fruntile incruntate si mintile coapte se vor schimonosi intr/o grimasa: “hm! De asta ne arde noua?! De zapada? Uite cate necazuri ne aduce: traffic greu, viroze, facturi mari la gaze si electricitate, intreruperi ale internetului… o gramada de probleme!” Asa e, dar unde e totusi secunda de bucurie pe care o simti in fata fulgilor de zapada? Unde e sentimentul de libertate in fata atotcuprinzatorului alb? Unde e, pana la urma, omul din noi, cu spiritul lui ludic, cu tot? Ne place sa ne vaietam cat mai sonor ca e viata grea, ca sunt probleme, ca nu ne arde noua de “chestii neserioase”, ba, unii dintre noi isi apostrofeaza si progeniturile ca trebuie sa accelereze procesul de maturizare, daca vor sa reuseasca in viata. Eu cred ca oamenii astia se nasc batrani, domnule! Si n/au fost copii niciodata, nici cand biologic apartineau acestei categorii. Imaginati/va personaje din povesti care ascund intr/un trup mic si fragil un spirit batranicios si rautacios (nu e o combinatie etern valabila, san e intelegem!). Si dupa ce v/ati imaginat, priviti oamenii din jurul vostru: nu/I asa ca sunt palizi si terni? Vedeti vreo licarire de viata in ochii lor? Daca da, anuntati/ma si pe mine.

Va intrebati poate ce legatura are zapada cu teatrul… Pai are! Nu pot ignora ce e in jurul meu. Nici in teatru, nici in afara lui. Spectacolul este rotund. Actorii de pe scena si din viata presteaza, executa, indeplinesc sarcini… Daca/l pune sfantul pe vreunul sa puna o farama de suflet in rolisorul sau (de pe scena sau din viata), dracu’ l/a luat! Sare din rand si trebuie admonestat! Sau daca, intr/un acces de sinceritate si bucurie, recunoaste ca/i place zapada (aici intram deja in metafore si alegorii), la colt cu el! Nu prea ne simtim noi confortabil, astia care intelegem viata, in preajma unor specimene care gandesc cu mintea lor si simt cu sufletul lor. Si mai ales care nu au calitati ca: sotia lui x, pila lui y, nasa/moasa lui z etc. Noi suntem o casta in care numai aceste ramificatii conteaza. Pentru un post de director nu ai nevoie decat de una dintre calitatile enumerate si o derogare de studii de la minister. Acelasi minister care da finantari pe sub usa unor proiecte ridicole, dar pe aceleasi principii (calitatile, dragi ascultatori spectatori! Calitatile x, y, z!). Asta in timp ce proiecte valoroase sunt respinse cu fraze intortocheate si sforaitoare pe motiv… da! Ati ghicit: lipsa de calitati! N/au venit pe traseul care trebuie… de la sotia lui x la mama lui y. Sau de la amicul cutare (care mi/a facut un hatar) la amicul cutarescu… Si auzi discutii de culise “draga, bani oricum sunt, da’ ii dam si noi la cunostinte si la prieteni…” …Si afara e zapada ca/n povesti. Ca in celebra poveste a Albei ca Zapada, cand vantul suiera la fereastra si implineste dorinta Reginei… Sau ca in Povestea de iarna a lui Sheakespeare… In fine! Teatru si zapada. Vedeti ca exista legaturi? Numai ca le ignoram. Din mediocritate? Nuuuu! Din aplatizarea trairilor? Nuuuuu! Din rautate si nestiinta (ce combinatie fatala!)? Nuuuuu! Toate acestea se rezolva, cum va spuneam, cu o derogare profesionala! Ignoram picaturile de frumusete din cauza apartenentei la turma! Sa nu iesim din rand! Ne alegem idoli si modele nu dintre cei care valorosi, ci dintre cei gaunosi, dar dotati cu notorietate si relatii. Nu privim in urma noastra, pentru ca nu ne intereseaza daca ramane ceva, daca am construit ceva, daca am sadit in cei ce vin dragul pentru teatru… Nu vrem decat sa ne pastram privilegiile conferite de aceleasi “calitati” x, y, z si sa bifam la gramada actiuni, activitati pe care poporul oricum le inghite, pentru ca noi credem ca nu se pricepe! (el, poporul) Si noi avem dreptate numai pentru ca declaram patetic “a fost o actiune cu suflet!”. Ma rog, unii s/au cam saturat de romane siropoase si de minciunici roz/bombon… Creste glicemia, fratilor, si nu/i de gluma! Ca excesele de mediocritate si actiuni bifate sunt la fel de nocive pentru sanatate ca si excesul de dulciuri multe si proaste.

Ce sa mai zic despre “strategiile culturale” ale Craiovei… Mai bine sa ninga… Spectacol curat, nu de butaforie. Vom mai vorbi despre “specialistii” culturali ai Craiovei, despre cei care cred ca parerea lor e litera de lege si ca profesionisti sunt cei care nu/i contrazic, cei care au - da!!! – “calitati”! si coloana vertebrala cartilaginoasa… Insa poetii de curte au si ei rolul lor. La fel si filosofii agorei. Dar despre toate astea, intr/un alt act al spectacolului nostru saptamanal…

agora printre bugete

Lumea/ntreaga e o scena si toti oamenii/s actori!

Stiti ce se intampla in culisele minunatului spectacol numit “aprobarea bugetului local”? Cu siguranta nu vom lumina toate ungherele si nu vom auzi toate susotelile, dar “aria transparentei” are un acompaniament nou si nu prea … Sa bata insa gongul si sa se ridice cortina!

Nu mai tarziu de maine (joi, 10/02/2011) are loc primul si unicul spectacol anual al aprobarii bugetului dragii noastre urbe. Oferit cu generozitate spre dezbatere publica de catre autoritati, bugetul a declansat polemici, destul de anemice insa, aprecieri, dezamagiri, amuzament… Ca la comedie, neicusorule! Cele doua tabere, care se infrunta vitejeste in antrenamentele pentru electoralele ce se apropie terifiant, canta dupa partituri diferite. Pe de o parte e corul “celor drepti”, care imparte cu impartialitate, stiinta si credinta banisorii, iar pe de alta parte corul “obiditilor” care vrea binele poporului si sa fie armonie intre oameni. Noi, spectatorii care platim pentru acest spectacol un billet al dracului de scump - taxe, impozite, tva, accize, formulare, adeverinte, posturi, neglijenti si incompetenti – ascultam solistii celor doua coruri si apreciem, cu gust sau nu estetic, trilurile fiecaruia. Dupa fiecare act teatral, conform obiceiurilor spectatorului de teatru craiovean, ne/a placut sau nu ne/a placut, noi ne ridicam si aplaudam frenetic. Dupa care incep comentariile rautacioase pe la colturi. Nu ne/a trecut de 21 de ani incoace. Ne place. Pe principiul “minte/ma, Fanica, dar minte/ma frumos!”.

Replici spuse grav sau duios, termeni ca investitii, canalizare, dezvoltare, reforma, craiovenii platitori de taxe si impozite, fonduri europene, proiecte, studii de fezabilitate, comunitari, administratie… Ce mai! O poezie! Corneille si Racine ar fi invidiosi! (a! ma scuzati, o mica paranteza pentru “luminatii” conducatori: Corneille si Racine au fost mari dramaturgi si oameni de teatru francezi apartinand clasicismului) Si pentru ca tot veni vorba de teatru, poate n/ati aflat ca institutiilor de cultura craiovene le/a fost sortit anul acesta un procent de 65-70% din bugetul de anul trecut. Asta in conditiile in care Filarmonica si Teatrul Colibri fac sali pline si arhipline, depasindu/si planul de incasari pentru anul precedent. Asta ca sa vorbim pe limba celor ce impart banii din pix, nu putem duce discutia spre un nivel cultural superior, pentru ca ne/am trezi vorbind singuri, fara interlocutorii agatati de cifre, interese si pseudo-doctrine prin comisiile primariei. Dar cum sa le cerem noi, dragi ascultatori spectatori, acestor “exemple de competenta” (ca san u zic “exemplare”!) sa acorde o atentie mai mare formarii noastre culturale, cand ei, edilii nostril, nu stiu unde e Teatrul Colibri??!! Pe site/ul primariei apare adresa din strada A.I.Cuza, adica de unde au fost izgoniti (mai mult decat discutabil!) acum 5 ani!! Asa, un exemplu… Sa mai si vina la teatru, la spectacole??!! Ei as! Hai, ca asa obraznicie…

In schimb bine ca vom avea lumina! Daca tot avem bani “san e lafaim”, atunci sa facem lumina! Sa arza neoanele si felinarele! Sa scaldam Bania in luminite colorate, macar sa putem spune ca suntem verzi de la bec, nu de foame si vineti de la spot, nu de umilinta! Doamne, de ce nu exista “firme de partid” care sa ia in grija si teatrele, ca poate asa ar sari si bietii saltimbanci (cum ii numesc edilii pe artisti) de umilinta unui salariu de 500-700 de lei… Dar sa zica mersi si pentru asta, ca asfaltarile, bordurile si beculetele merg si fara artisti!!!

Ce este cel mai grav nu este faptul ca institutiile publice de cultura au un statut de tolerat (de neconceput pentru o societate civilizata), ci ca artistii nu iau atitudine, acceptand cu resemnare aceasta decadere profund nedreapta din pozitia de componenta spirituala vitala a societatii. N/am vazut nici o iesire publica a nici unui director care macar sa/si declare nemultumirea pentru aceasta crasa nedreptate, daca mai mult nu poate face! Discutiile, luptele, intrigile si desfasoara in culise, dupa cum ziceam la inceput rubricii. Insa aceasta tacere publica a reprezentantilor institutiilor puplice de cultura din parohia primariei este nociva si condamnabila, nefacand decat sa intareasca pozitia celor ce ingradesc accesul craiovenilor la cultura prin subfinantare.

Dar sa ne bucuram, dragi concitadini! Ca maine vom avea parte de un spectacol teatral de exceptie: in foyerul Teatrului National, bastion de cultura, va fi un show al inimioarelor, dragalaseniilor, pitipoancelor si imberbilor, al surogatelor vestimentare si al poleielii cu ocazia marii sarbatori a culturii nationale – Valentine’s Day! Ca nu degeaba primaria a postat pe site/ul propriu programul singurei institutii de cultura pe care nu o pastoreste! Dar ca sa nu/mi mai aud vorbe ca sunt carcotasa, repet ce am spus saptamana trecuta: pe nestiute si in discretie, primaria a incercat sa repare gafa, cerand directorilor teatrelor Liric si Colibri, Filarmonicii, Ansamblului folcloric si Casei de cultura programul pentru a/l afisa pe site… maxim professionalism si nedisimulat interes!

Si totusi, pana data viitoare, cumparati/va bilet si mergeti la teatru!

agoreli restante

Iarna grea, omatul mare / Semne bune anul are? Or avea, dar unde sunt?! Sa fie la primarie? Sa fie la prefectura? Sa fie la minister? Poate la teatru! Mai bine sa bata gongul si sa se ridice cortina!

Am inceput anul cu un minunat spectacol, un spectacol al traditiilor si obiceiurilor, al nostalgiei painii coapte/n tzest, al daracitului, torsului si tesutului, al miracolului nuntii si al inepuizabilei creatii populare. A! N/ati aflat? S/a redeschis Casa Baniei! Moara, vartelnita, stergarul, cuptorul, peretarul, oul incondeiat si icoanele oltenesti devin spectacol reinventat pentru secolul 21!

Dar pana sa ne bucuram sufletul, ochii si spiritul la Casa Baniei (muzeul, nu carciuma!), am trecut din nou prin iadul festivist al marcarii zilei de nastere a “poetului nepereche”, zi devenita fatidic zi a culturii nationale, cu tanguieli, cu clisee si locuri commune, cu actiuni bifate si copii terorizati sa invete cele cateva poezii considerate accesibile varstei prescolare (asta din ciclul “Eminescu, poet pentru copii”). Un episod de/a dreptul grotesc s/a petrecut intr/o sala de teatru plina de copii care asteptau un spectacol vesel, cand, pret de cel putin 15 minute, doi tineri au cantat romante pe versuri eminesciene. Note macabre, specifice muzicii mortuare, au precedat zglobiul spectacol. De ce??!! Cum adica de ce??!! Nu trebuia bifata o actiune?? Ne intereseaza daca vor invata ceva copiii din asta? Noooo! Ne intereseaza ca perele nu/s corcoduse? Nooooo!

Da, recunosc, sunt carcotasa. In loc sa zic mersi ca n/am mai batut recordul la “momente poetice” asezonate cu coliva pentru raposati poeti – de la Eminescu, la Grigore Vieru si Marin Sorescu – ca anul trecut, eu ma impiedic de bietele romante!

Si in loc sa apreciez atentia “oamenilor de cultura” pentru inventarea unei alte zile de sarbatoare, cea a culturii nationale, care este inspirata de ziua de nastere a “luceafarului poeziei romanesti”, eu carcotesc. Pai cum sa nu strigi in gura mare, dragi ascultatori spectatori, cand vezi si te crucesti in fata abisului mediocritatii si a imposturii! A incompetentei!

Si apropos de incompetenta: descopar mai zilele trecute pe site/ul onor primariei noastre, la loc de cinste si foarte vizibil programul spectacolelor Teatrului National. Tiiii, ma minunez eu, i/a lovit brusc interesul pentru cultura pe edili! Ia sa vezi, imi zic, cum promoveaza primaria din Craiova institutiile sale de cultura! Si entuziasmul creste: si sa vezi ca nici o alta primarie din tara nu face asta! Hai ca ne mai spalam obrazul, murmur eu in timp ce caut febril programul celorlalte teatre craiovene. Nimic! Ei, nu se poate, sunt eu neindemanatica cu blestemata masinarie. As! De unde! Primaria chiar promova singura institutie de spectacol ce nu/i e subordonata! Motivul? Mister! Restul teatrelor craiovene (si numesc aici generic nu numai Teatrul Liric si Teatrul Colibri, ci si Filarmonica si Ansamblul folkloric) sunt amintite numai cand li se face onoarea de primi o ciosvarta, cu mare indulgenta si marinimie, din partea “alesilor”. Pai nu? Revolta a cuprins multi oameni care, pentru salarii umilitoare, sunt zambitori, proaspeti, talentati si stralucitori la fiecare spectacol. Am zis salarii? Sa ne/ntelegem. Daca 400 sau 600 de lei poate fi lunar plata unui tanar actor sau musician sau dansator sau solist, atunci da! Sa se revizuiasca, primesc! Si s/au cam involburat apele. Asa ca azi, un telefon discret de la biroul acela care se ocupa cu imaginea institutiei primarului a transmis ferm directorilor celor 4 teatre mai sus amintite rugamintea de a trimite lista spectacolelor pentru luna in curs! Mda! De ce trebuie intai sa dam cu bata/n balta ca sa ne dam seama ca apa e uda? Asta face parte din spectacolul prostiei fudule, al incompetentei poleite.

Si sa nu/ti vina sa strigi: “unde esti tu, nene Iancule?” Cu toate ca stim prea bine ca e printre noi, il respiram. Poate si de/asta 1 februarie e numai un inceput de luna, nu si ziua sarcasticului Caragiale. Pentru ca nu ne convine, nu ne simtim confortabil sa ne regasim in Mamitele, Joiticile, Catavencii si Tipatestii monserului. Ne visam suavi si romantici eminescieni. Pentru ca nu ne asumam rolurile si nu credem in ele. In schimb ne credem cu totii atinsi de razele Luceafarului.

Ba, s/avem pardon, eu nu, monser! Alivoar!