Ca o umbră, ca o adiere de primăvară a trecut şi ziua mondială a teatrului… În linişte, neamintită nici măcar în interiorul clădirilor în care mişună funcţionari artistici pentru că, nu-i aşa?, „oricum ăia din sală sunt nişte încuiaţi, da’ bine măcar că nu pleacă toţi la pauză”.
Dar să bată gongul şi să se ridice cortina!
Artiştii pentru artişti
Generoasa campanie a UNITER de într-ajutorare a artiştilor ieşiţi din cercul de lumină, aflaţi în situaţii financiare delicate şi cu sănătatea şubredă este chemarea la solidaritate şi demnitate. Anul acesta 36 de teatre din ţară au răspuns chemării UNITER. Aplauze pentru încăpăţânaţii iniţiatori şi continuatori ai acestui demers. Numai că, vorba cunoscutei replici – “n-ai cu cine, dom’le! N-ai cu cine!” Cu cine, dragi ascultători spectatori?! Poate cu voi, că dinspre partea închinării însă, doamne, să ne ierţi! Nu e necesar nici să publicăm mesajul citit pe toate scenele lumii, că “e prea lung”. Sau “da’ cine e aia/ăla care l-a scris?” Sau “A! dar chiar trebuia?!” Această atitudine de mărunt funcţionar strecurat pe un loc călduţ (manager, nu alta) din calcule meschine nu face decât să vă îndepărteze de teatru şi pe bună dreptate! Din banii voştri copiii voştri ar trebui, după cum zice la lege (hm! Dar ne împiedicăm noi de-o lege?!). Cum ziceam, prichindeii ar trebui să beneficieze de educaţie culturală, iar voi, dragii mei ascultători spectatori de spectacole de calitate. Însă realitatea este cu totul alta: copiii de azi învaţă tot din spectacolele de acum 15-20 de ani, iar voi, părinţi şi bunici, vă întoarceţi în timp revăzând, neschimbate, spectacolele copilăriei voastre. Şi după ce ne trece duioşia, să ne revenim şi să spunem lucrurilor pe nume: lipsa unui program coerent de educaţie culturală pentru copiii Craiovei este cauzată de acceptarea tacită de către personaje importante, “nu spui cine, persoană însemnată, mă-nţelegi!”, a unei situaţii dezastruoase – pierderea şi lipsa sediului din interese imobiliare cel puţin dubioase, managementul falimentar prin care artiştii se deprofesionalizează, dar se reprofilează în sindrofii funebre asezonate cu colive şi recitări – la capitolul ăsta suntem imbatabili! Campioni! Că doar vorbeam de bifări de acţiuni, nu de strategii, programe, profesionalism. Şi ce e cel mai simplu pe lume pentru o instituţie bugetară fără cap pe umeri? Aruncă praf în ochii celorlalţi prefăcându-se că lucrează, se laudă cu rezultatele înaintaşilor şi se gudură pe lângă “autoritatea finanţatoare” – putere supremă şi competentă, cumpărându-i bunăvoinţa cu teancuri de invitaţii la spectacole... Urmăm însă exemplul “fratelui mai mare” cu nume de mare poet craiovean pe care încătuşatul din inimile noastre era cât pe-aci să/l facă brand al urbei pe un mărunţiş de câteva miliarde de lei împrăştiate cu generozitate cântătorilor în strună. Să revin! În Craiova de regizori importanţi şi evenimente teatrale nu vom avea parte atâta vreme cât evaluarea mandatului se face exclusiv pe baza veniturilor încasate din expoziţii de poşete şi gablonţuri sau a ignoranţei funcţionarilor care înghit orice explicaţii de la un teatru “vai de mama lui, fără sediu... şi oricum, e pentru copii!” Am zis! Ce ziceţi, v-am dat ceva subiecte de bârfă? Mai vreţi ? Concentraţi-vă puţin şi amintiţi-vă ultima ştire despre un maraton sau un festival al teatrelor pentru copii la Craiova. Sau dacă ştiţi unde este sediul său actual şi cu ce se ocupă. Hai, că v-am dat “puncte de reper” : colivă, poezii, harababură în program, incompetenţă, meschinărie, derogare profesională. A, nu v-am zis de actualul sediu? E într-o casă în zonă aproximativ centrală şi gurile rele zic că « acela din inimile noastre » (ptiu, drace !) se cunoaşte, întâmplător şi din exces de notorietate, cu proprietarul… O răutate !
Lumea rea şi bârfitoare…
Dar să bată gongul şi să se ridice cortina!
Artiştii pentru artişti
Generoasa campanie a UNITER de într-ajutorare a artiştilor ieşiţi din cercul de lumină, aflaţi în situaţii financiare delicate şi cu sănătatea şubredă este chemarea la solidaritate şi demnitate. Anul acesta 36 de teatre din ţară au răspuns chemării UNITER. Aplauze pentru încăpăţânaţii iniţiatori şi continuatori ai acestui demers. Numai că, vorba cunoscutei replici – “n-ai cu cine, dom’le! N-ai cu cine!” Cu cine, dragi ascultători spectatori?! Poate cu voi, că dinspre partea închinării însă, doamne, să ne ierţi! Nu e necesar nici să publicăm mesajul citit pe toate scenele lumii, că “e prea lung”. Sau “da’ cine e aia/ăla care l-a scris?” Sau “A! dar chiar trebuia?!” Această atitudine de mărunt funcţionar strecurat pe un loc călduţ (manager, nu alta) din calcule meschine nu face decât să vă îndepărteze de teatru şi pe bună dreptate! Din banii voştri copiii voştri ar trebui, după cum zice la lege (hm! Dar ne împiedicăm noi de-o lege?!). Cum ziceam, prichindeii ar trebui să beneficieze de educaţie culturală, iar voi, dragii mei ascultători spectatori de spectacole de calitate. Însă realitatea este cu totul alta: copiii de azi învaţă tot din spectacolele de acum 15-20 de ani, iar voi, părinţi şi bunici, vă întoarceţi în timp revăzând, neschimbate, spectacolele copilăriei voastre. Şi după ce ne trece duioşia, să ne revenim şi să spunem lucrurilor pe nume: lipsa unui program coerent de educaţie culturală pentru copiii Craiovei este cauzată de acceptarea tacită de către personaje importante, “nu spui cine, persoană însemnată, mă-nţelegi!”, a unei situaţii dezastruoase – pierderea şi lipsa sediului din interese imobiliare cel puţin dubioase, managementul falimentar prin care artiştii se deprofesionalizează, dar se reprofilează în sindrofii funebre asezonate cu colive şi recitări – la capitolul ăsta suntem imbatabili! Campioni! Că doar vorbeam de bifări de acţiuni, nu de strategii, programe, profesionalism. Şi ce e cel mai simplu pe lume pentru o instituţie bugetară fără cap pe umeri? Aruncă praf în ochii celorlalţi prefăcându-se că lucrează, se laudă cu rezultatele înaintaşilor şi se gudură pe lângă “autoritatea finanţatoare” – putere supremă şi competentă, cumpărându-i bunăvoinţa cu teancuri de invitaţii la spectacole... Urmăm însă exemplul “fratelui mai mare” cu nume de mare poet craiovean pe care încătuşatul din inimile noastre era cât pe-aci să/l facă brand al urbei pe un mărunţiş de câteva miliarde de lei împrăştiate cu generozitate cântătorilor în strună. Să revin! În Craiova de regizori importanţi şi evenimente teatrale nu vom avea parte atâta vreme cât evaluarea mandatului se face exclusiv pe baza veniturilor încasate din expoziţii de poşete şi gablonţuri sau a ignoranţei funcţionarilor care înghit orice explicaţii de la un teatru “vai de mama lui, fără sediu... şi oricum, e pentru copii!” Am zis! Ce ziceţi, v-am dat ceva subiecte de bârfă? Mai vreţi ? Concentraţi-vă puţin şi amintiţi-vă ultima ştire despre un maraton sau un festival al teatrelor pentru copii la Craiova. Sau dacă ştiţi unde este sediul său actual şi cu ce se ocupă. Hai, că v-am dat “puncte de reper” : colivă, poezii, harababură în program, incompetenţă, meschinărie, derogare profesională. A, nu v-am zis de actualul sediu? E într-o casă în zonă aproximativ centrală şi gurile rele zic că « acela din inimile noastre » (ptiu, drace !) se cunoaşte, întâmplător şi din exces de notorietate, cu proprietarul… O răutate !
Lumea rea şi bârfitoare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu