i'm back in bussines ;)

poveste cu solomonar si alba ca zapada

Ar zice unii “bogata toamna culturala are Craiova”. As zice si eu, daca pardalnica exigenta si afurisita dorinta de perfectiune nu mi/ar scoate ochii si zgaria urechile cu vazutele si respectiv auzitele. Stiu, stiu, nu/mi tradez rolul de carcotas rautacios nici macar de dragul teatrului! Sau tocmai de/asta?!

Zumzaiala mare in urbe! Dramatism, tensiune, monoloage la fata de cortina sau replici acide in culise, povesti aiuritoare sau nemuritoare, vedete umbrite de starlete cu paiete, spectatori insetati de teatru si povesti. Cam asa as caracteriza zilele ce trecura de la ultima noastra intalnire. Desi toate/s trecatoare – bune si rele -, sunt cateva intamplari care nu/mi dau pace si pe care memoria mea inca nu le/a arhivat. De exemplu sunt profund ingrijorata de soarta si starea celui dintai actor, poet, interpret si sforar (cum s/a autointitulat) al urbei. Prezent impotriva vointei sale, parca, si aproape disperat ca nici o televiziune nu era prezenta sa imortalizeze unicul si maretul eveniment pe scena liricului craiovean, importantul personaj si/a declamat tirada aiuritoare ca intr/o repetitie parca pentru seria de spectacole politico/electorale ce sta sa/nceapa. Sau o fi inceput deja?! ;) Pentru o secunda am simtit compasiune pentru personaj (ca si pentru actorul care/l interpreta), dar fulgerator mi/am amintit si am revazut dureroasa priveliste a fostului sediu al fostului teatru de papusi care incepe sa se prabuseasca (ceea ce personajul si suita sa de figuranti si sforari doresc de cativa ani buni, dar incapatanata cladire de patrimoniu nu vrea si pace sa cada!). Si atunci, la replica respectivului “ma intreb ce caut eu aici” sala a murmurat incordata, dar vesela, “si noi!”… Evident ca toti ne intrebam ce cauta funia in casa spanzuratului! El, cel care a semnat, somat, poate chiar amenintat pentru evacuarea neintemeiata si total lipsita de simt civic a institutiei numita Teatrul Colibri vine pentru prima data in cariera sa de edil sef sa fie vazut de numerosul si inocentul public. Sunt pe stare, cum se zice/n teatru. Furia creste. Cata disperare si ipocrizie pot sa zaca intr/un astfel de personaj cotidian incat sa accepte umilinta de a rosti vorbe (total nepotrivite, dar ce mai conteaza) in cadrul unei manifestari teatrale cu public alcatuit in majoritate de prichindei? Si cat de cinic poti fi sa vorbesti despre datoria artistilor de a munci, gratis daca se poate, ca sa ai tu bani de plantat panselute si de vopsit borduri??? Cata abjectie poate sa emane discursul politic fundamentat pe asemanarea actorilor papusari cu infamii sforari si sforariile lor politice si financiare? Cata cutezanta, eufemistic vorbind, dar si disperare, indraznesc a zice, trebuie pentru a/ti continua campania electorala in fata unor copii care vin la teatrul lor, intretinut din banii parintilor lor (proveniti din taxe si impozite), dar care, ce sa vezi?, nu mai au teatru de fapt, pentru ca nenea ala si cu tot alaiul lui de slugi, paharnici, vornici si strajeri au hotarat ca papusarii si povestile lor pot sa supravietuiasca si fara casuta lor. Ca doar n/or indrazni sa se revolte sau sa cracneasca (evident ca nu! Doar suntem mioritici – ne tanguim, jelim si asteptam implacabilul destin hotarat de tot felul de neaveniti.)! Nu pot sa nu construiesc un mic scenariu: cum ar fi daca, intr/o versiune a celebrului basm Alba ca Zapada, cei 7 pitici ar fi evacuate din casuta lor de catre… Regina cea rea, de exemplu. Ma intreb care ar fi reactia copiilor in sala de spectacol? Spontana si normala, desigur! Dar a parintilor? ... Nepasarea noastra, a tuturor, la evacuarea reala a casutei povestilor din Craiova imi anuleaza orice urma de atitudine bataioasa. Imi rezerv numai dreptul de a observa si comenta.

Mizand pe lipsa noastra de atitudine civica, acesti figuranti deveniti prim solisti peste noapte ingradesc si schimonosesc dreptul copiilor la povesti. Fara consecinte pentru ei, dar cu urmari fatale pentru mintea si sufletul adultului craiovean de maine. Reactii? Contrareactii? Nici vorba. Pana la urma, ce caut eu in povestea asta? Din nefericire nu eu sunt Fat-Frumos care taie cele 7 sau 9 capete ale balaurului… Fat-Frumos sunteti voi, parinti si cetateni craioveni. Eu pot fi cel mult manerul sabiei…

Dar alte povesti si alti povestitori va asteapta sa va cumparati bilet si sa mergeti la teatru.