la (alta/aceeasi) aniversara

desen sorescian caricaturizand gregorian

Agitatie mare, mon cher, cu omagierile astea! Pe de/o parte spaima ca s/au terminat de publicat si re/publicat toate scrierile trecutului la cele vesnice si acum vajnicii descendenti si aciuati in neam scormonesc prin toate ciornele si darele lasate de pixul poetului, iar pe de alta parte tremurul fericirii ca o data pe an, la sfarsit de februarie, “primarul inimilor noastre”, sensiblil si erudite, da dezlegare la pomana culturala.

Vesnicii apostoli ai tamaiatului si colivei culturale, intepeniti in scaune si anchilozati la intellect, semidocti in cel mai bun caz, aplaudaci de serviciu sau saraci cu duhul, colectionari de volume tiparite (carti nu le pot spune, ma scuzati) pe care ulterior manifestarii le vand in piata la anticariat pe 2 lei, functionari, culturnici si mizantropi – se aduna cu evlavie si/si joaca rolul de patriarhi ai vietii noastre culturale… Mirarea mea nu se sfarseste in fata perseverentei si inocentei cu care an de an ni se servesc aceleasi gogosi, patand nedrept creatia inestimabila a poetului din Bulzesti: se lanseaza si relanseaza editiile 2, 3 s.a.m.d. ale unor elucubratii inspirate de bietul poet, se recitesc aceleasi fraze in jalnice alocutiuni, sunt plimbati pe scena ca sfintele moaste aceiasi actori cunoscuti si apreciati care spun aceleasi texte si poezii… Un copy/paste sinistru, ca insasi atmosfera evocatoare a celor doua zile cu care, se lauda primarul, se arata el in fata urbei cat de preocupat de cultura este si cum cinsteste el arta.

Cum la fel de tare ma mir in fata lipsei totale de imaginatie, creativitate, respect si adevar istoric in organizarea si desfasurarea unor astfel de actiuni. Furibund ar fi omagiatul daca ar sti ca detractorii, denuntatorii si dusmanii sai lacrimeaza discret cand se lauda in fata auditorului cu pretioasa prietenie impartasita cu cel dus. Fara strop de bun simt, se/nalta in triluri sforaielile nemurilor care, zau, nu stiu ce s/ar fi facut fara cel de pe urma caruia sa manance atat in timpul vietii (toti fiind in aceeasi zona profesionala cu omagiatul), cat mai ales dupa moartea comemoratului. An de an ni se prezinta talente si atlantide nedescoperite ale izvorului nesecat de inspiratie intru pomenire.

Decrepitudinea, sterilitatea si impostura emanate de jalnica adunare pun in fata noastra oglinda adevarului. A adevaratului interes pentru perpetuarea valorilor locului, a constiintei si apartenentei noastre culturale, a obtuzitatii si rautatii unor personaje deplorabile care continua sa imprastie in jurul lor un antidot impotriva tuturor oamenilor de cultura onesti, morali, profesionisti. Pentru ca mai sunt si d/astia… Dar nu/i vom gasi prea curand in incaperile somptuoase si ferecate ale primariei unde, pe baza unui strict acces, poti avea “privilegiul” de a asista la “omagierea poetului”. Cum, doamne iarta/ma, sa mai vina si altcineva? Daca vrea sa vorbeasca? Daca ne prinde cu ocaua mica? Daca… Mai bine vorbim noi intre noi, ca ne stim, suntem aceiasi, spunem aceleasi lucruri, tiparim aceleasi carti (unora le mai schimbam titlul si capitolele intre ele dupa 3-4 reeditari), dar incasam alte sume pentru efortul intelectual, corect?

Insa ce tradeaza flagrant adevaratele intentii, acelea de castig smecheresc si ajustarea imaginii si notorietatii protagonistilor, este modul de acces la spectacolul sustinut de nume grele aduse pe bani grei sa spuna 1-2-3 poezii din creatia poetului: accesul este liber, pe baza invitatiilor procurate de la agentia teatrului. Cu alte cuvinte, in generozitatea/i proverbiala, primarele nostru face un favor comunitatii peste care se alese sef dandu/i dreptul (constitutional, de altfel) la cultura. Adicatelea daca muschii lui cerebrali nu doresc, institutiile si faptele de cultura pot ramane nefinantate. Puterea e/n pix. Si artistii sunt, de fapt, o legiune in slujba sa. Pe care/i plateste cat sa nu crape de foame si/i are la dispozitie oricand. Iar comandantii acestor batalioane de artisti sunt numiti niste caprari ascultatori, fricosi, nepriceputi, bine platiti pentru misiunea de a strange randurile cand e nevoie si a vibra la unison cu generalul inimilor noastre.

De fapt, an de an parca asistam la sfarsit de februarie la Zilele Caragiale, nu la Zilele Sorescu…

S/a hotarat! Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!

In fiece Joi, de la orele 5 pm trecute fix, crema si intelectualitatea, damele delicate si junii entuziasti, gurile/casca si mosafirii, depotatii si moftangiii se intalnesc negresit la ceaiul oferit cu gratie in numele Madamei Romanescu la Casa Universitarilor craioveni din strada Unirii no. 79. Fara confuziune si mofturi inutile, imboldul sperantei ce ne iuti in misia apostolatului cultural din urbea noastra, taman in prag de furtuni electorale, lua suavul chip al unor intalniri de/a dreptul romantioase, cu parfum de epoca, delicateturi culinare, intepaturi elegante si triumful talentului.

din 1 martie combatem! ;)

dezghetz

Adie o briza ciudata, pe care n/am mai simtit/o de multa vreme. Sa fie doar iarna asta nemaipomenita? Sa fie, poate, intalnirile cruciale pe care le avem cu totii exact atunci cand trebuie? Incet incet incepe dezghetul. Dezghetul cultural. E ca o aurora boreala… nu tine mult, dar e o senzatie intensa.

M/am gandit de atatea ori la biblica intrebare “cine arunca primul cu piatra?”.

Eu am aceasta aroganta de a arunca piatra spre cei care, din varii motive si stapaniti de diverse interese, au varsat lacrimi de crocodil si s/au inecat suspinand patetic la situatii nefericite, dar comportandu/se cu un cinism uluitor exact ca vulturii ce sfasie un trup in agonie. Cu o grija nedisimulata pentru nevoile propriilor persoane, calcand senin peste oricine si orice, mangaiati pe cap de catre ocrotitori, detinatorii de derogari profesionale se folosesc abil, asa cum spuneam, de artisti si institutii pentru pastrarea si perpetuarea privilegiilor. Si cata vreme derogatii incompetenti vor fi girati de chiar aceste valoroase personalitati artistice, evenimente precum momentul de exceptie care se numeste Festivalul Shakespeare vor fi umbrite de lipsa culturii de spectacol a unui public tanar needucat si din cauza maruntelor polite personale platite intre unii si altii pe spezele copiilor, ale povestilor, ale noastre!Alesi si functionari ai institutiilor posibil finantatoare nu vin la teatru, dar solicita invitatii pentru secretare, vecini, soferi, medici de familie, coafeze si alte neamuri. Nu/si aduc sau trimit copiii la teatru, pentru ca, vezi doamne!, mai bine vad povestea pe dvd. Persoane importante, ma/ntelegi, care in comisii de buget, juridice sau de cultura, hotarasc iresponsabil, cu mintea vid, restrictionarea accesului la teatru pe banii mei si/ai dumneavoastra, dragi contribuabili craioveni!

Sunt cam aceiasi oameni, persoane importante, care deseneaza imaginea culturala a Craiovei. Lipsiti de imaginatie si perspective, ei se multumesc cu stratul superficial al notorietatii catorva nume de artisti sau institutii de care se folosesc, uneori chiar si/n nume propriu, pentru a/si justifica actiunile si in spatele carora se ascund pentru ca esecul este inevitabil. Amatori de ceva linguseli (functia dauneaza grav caracterului, vezi bine!) si de un piedestal, cat de mic, da’ sa fie!, vremelnicii decidenti ai destinului cultural al micilor craioveni aplica o politica foarte profitabila pentru ei si pentru aria intereselor inconjuratoare, dar in detrimental acestor copii. Sub tacita si patriarhala pulpana a acestora, institutiile finantate integral de la bugetul de stat si, in consecinta, obligate sa deserveasca educatiei culturale a contribuabililor, devin azile sociale in care sunt angajati, pe baza de concurs, nu/i vorba!, rude si neaveniti carora li se poate pretinde orice, numai profesionalism si competenta nu. Se opereaza in organigrame si se creeaza contra naturii servicii, birouri, departamente cu dedicatie pentru cel/cea care/si pune neconditionat incompetenta si grandomania in slujba sefului, nu a institutiei, birouri care se desfiinteaza odata cu iesirea sefului acestuia din sistem. Sunt tolerati si ocrotiti lingusitorii, mai ceva ca/n fabule.

gag, file de istorie

aplauze pentru combaterea concurentei neloiale! :)))))))) legal, moral, minunat!!!

sobolani in teatru

Da, este un inconvenient, un deranj foarte mare sa simti acest distrugator insinuat in teatru. Ambiguitatea cuvantului rezuma, de fapt, ambele valente ale termenului: teatru inseamna cladire, imobil cu destinatia “institutie de spectacol”, dar si forma de arta, asa cum exista muzica, filmul, picture si toate celelalte… Intruziunea rozatoarei se refera si la teatrul/cladire, dar si la teatrul/arta, asta pentru a stabili codul semantic de la bun inceput.

Sobolanii sunt instrusi perfizi, periculosi si foarte greu de starpit. Ei provin din tenebrele subsolurilor si, datorita exceptionalului simt de orientare si a tenacitatii exemplare, reusesc sa/si croiasca drum spre atragatorul teatru, unde e cald si bine, unde suprafata de ros e foarte mare. Sobolanii mai au o calitate esentiala necesara supravietuirii: sunt foarte uniti. Muncesc in echipa si traiesc intru perpetuarea speciei, lasand mostenire tehnicile, obiceiurile si mai ales sila. Sila semenilor fata de ei. Ati crezut cumva ca vorbim despre micutele patrupede? O, nu! Scuzati confuzia! Acestea folosesc doar ca model pentru sobolanii bipezi, deghizati in directori, manageri, functionari la primarie si prefectura, responsabili cu scrisul si vorbitul… Orice, da’ sa fie un pic sef. Reteaua lor de soioase canale prin care misuna si/si fac drum spre inima teatrelor este de nepenetrat pentru cei care incearca salubrizarea teatrului. Vulnerabilitatile oamenilor de bunacredinta din teatre sunt multe, dar nici una ca profesionalismul. Acesta este punctul ochit al sobolanilor. Ei vor sa distruga cu orice prêt profesionistii pentru ca reprezinta duritatea, rezistenta in fata abjectiei specifice traitorilor in galeriile subsolurilor morale. Tenebroasele creaturi - unele cu val de mironosita si cu graiul dulce pana la greata, altele cu aparenta sobrietate si inselatoare omenie – isi adulmeca semenii pentru intarirea armatei de distrugatori.

Ce diferenta este intre un sobolan patruped care distruge un pretios costum din spectacol si sobolanul biped care distruge teatrul cu nepriceperea si ingustimea mintii sale intunecate? Ce diferenta poate fi intre patrupedul care poate deveni periculos si agresiv in situatii extreme si bipedul care, lipsit de orice urma de moralitate, musca si se hraneste din creatia inaintasilor sai distrugand iremediabil bucati de memorie culturala si istorica? Solutia? starpirea cuibului de rozatoare prin masuri extreme, dar eficiente: anihilare total ape baza dictonului “pe cine nu lasi sa moara, nut e lasa sa traiesti”. Insa simtul de conservare al acestor creaturi este atat de ascutit, iar slabiciunile omenesti atat de mari, incat de foarte putine ori sobolanii sunt izgoniti sau exterminati. Superficialitatea oamenilor este sursa de hrana pentru abjectele creaturi. Sub pretextul unor idealuri declamate sforaitor si hilar de/a dreptul, mintind, inseland, distrugand tot ce le sta in cale – oameni, povesti, institutii – aceasta masa amorfa de rozatoare cucereste toate cotloanele ramase nepangarite de balele lor. Este o invazie pe care ceilalti, oamenii, o privesc inca detasat si cu uimire. Insa cetatile cad una cate una, pe rand, inghitite de lacomia incredibila a sobolanilor.

Stiu, sunt greu de identificat pentru ca, dupa cum spuneam, umbla deghizati. Insa semnele trecerii lor sunt inconfundabile. De exemplu, din frumoasa lume a povestilor copilariei multor craioveni n/au ramas decat niste resturi (umane si materiale) decrepite si multe scarnavii. Munti de scarnavii pe care sobolanii ii servesc oamenilor sub forma de produse proaspete si aromate. Sigur ca toxinele emanate si otrava continuta pot fi letale pentru cine se lasa pacalit. Efectul? Spalarea creierului si distrugerea ireversibila a gustului. A gustului estetic, fireste. Cel mai periculos lucru este administrarea la copii. Asa ca atentie mare la ce produse culturale serviti copiilor. Recomandarile si ambalajul pot fi inselatoare ca si ranjetul deghizat in zambet.

circul banilor

Bucurie mare pentru iubitorii de moda si teatru ca spectacol al strazii: Incepe Carnavalul de la Venetia. La noi insa, continua circul. Jonglerii, salturi mortale, contorsionisti, iluzionisti, dresaj de lighioane, clovni… multi clovni…

Harnicie maxima pentru alesii nostri, locali si judeteni. Cu totii propun, dezbat si voteaza bugetul. Dupa “fructuoasa” dezbatere publica de zilele trecute a bugetului local, iata ca poporul e linistit acum si amortit de frig. Nu incape indoiala ca spectacolul de magie cu bani oferit de cei maestri finantisti si/a atins scopul: puterea zice ca banii se vor duce in directiile x, y, z, iar opozitia, vajnica si neinfricata opozitie, zice ca da! Cum s/au inteles ei, dragutii, asupra feliilor de tort, pardon, capitolelor financiare am vrut sa spun… Sigur ca fiecare dintre noi are o prioritate, un of: o alee, o canalizare, o centrala termica sau un grup sanitar la scoala, o asfaltare… Cu totii insa simtim, intuim, observam ca totusi bani sunt, dar impartiti preferential dupa o reteta rodata: avem niste bani si trebuie cheltuiti. Ce stii sa faci, domule X, cu firma dumitale? Scaune de plastic? Perfect! Sa umplem parcurile, aleile, statiile, strazile, balcoanele cu scaune de plastic. Nu mai conteaza necesitatea, oportunitatea, functionalitatea… Gargara, cum ar zice onorabilii si venerabilii nostri Trahanache, Farfuridi, Tipatescu si toata pleiada de nemuritoare arhetipuri de politicieni. Iluzionisti de/a dreptul!

Si se lasa/n voce, baritonal, domnii: exista o nevoie stringenta de agrafe de birou, fara de care actele plimbate de catre armata functionareasca a primariei intra in colaps, ceea ce este inadmisibil! Sa fie votat bugetul! Sau: Sa fie marita suma acordata ONG/urilor pentru proiecte cu finantare nerambursabila la CJ! Clovnerie, nu alta! Dar sincer, ma bucurai, ca romanu’ de bunacredinta. Insa brusc imi amintii ca pentru sesiunea de finantare a proiectelor ong de anul trecut nici acum cei nefinantati nu au primit raspuns de acceptare/neacceptare, motivatii… Am intrat deja in numarul de dresaj, unde dresatul executa, nu gandeste, iar dresorul falfaie biciul si zaharelul in egala masura!

Lipsiti de imaginatie, deschidere, bunavointa, altruism si constiinta, personagiile coplesite si depasite de valoarea functiei pe care o ocupa mandat dupa mandate savarsesc grele pacate impotriva si asupra publicului care ii admira, ii aplauda sau ii fluiera cand evolueaza in arena.

E o conventie: noi ne facem ca ii credem, ei se fac ca sunt priceputi in a gestiona orasul si judetul. Ei ne uimesc cu recuzita sclipicioasa, noi ne facem ca nu vedem decrepitudinea scenei. Ei se fac ca ne plac, noi ne facem ca/i respectam. Insa pretul pe care noi il platim este mare, mult prea mare pentru acest spectacol unde, pana la urma ei sunt dresorii, iar noi biete vietati care tremuram de frica la sfichiuirea biciului si de bucurie la vederea zaharelului.

Asa ca a mai fost la Primarie o noua reprezentatie de circ, unde lupii sunt deghizati in oi, iar testoasele in lei! Clovnii se scalambaie, iar trapezistii zboara de colo/colo! Ce va spuneam: circ, nu alta! Dar painea?...