joi, 26 ianuarie 2012

incepe sezonul artisticarelilor mucilaginoase

capacitatea unora de a inghiti dejectii e uimitoare. da' pana la urma e kestie de antrenament, nu? si de perseverenta. ce daca ai coloana vertebrala din gelatina si limba plina de muci lipiciosi?
ce/mi plac directorii care folosesc institutiile pe care (cica!) le conduc intru satisfacerea nevoilor turistice!!! sa ne dam cu putina mazga in obraji, lingem cateva poponetze, dam okii peste cap, punem d/o coliva (atentie, se apropie luna februarie, luna colivei: vieru, sorescu... pe eminescu il rataram, nici macar o aghiasma...) si gataaaaaaa! ete calatoriaaaaa!!! unde neaparat se mananca bine si se dau diurne grase... artisticareala e pretext! si dup/aia "succesurile" consemnate la revista "cutezatorii" sau la "mesaj comunist". ;) ups! am zis/o!

pupat piata independentei! bleac!


Scenariul vremurilor capata cand accente telenovelistice, cand dramatice, cand de/a dreptul hilare. Personaje cu vorbirea afectata si cu gandirea ingusta, personaje cu glas mieros si minte parsiva, personaje exaltate sau naïve – scena este populate de o multime de caractere, care mai de care mai fistichiu.

Fisa personajului

Partizani ai unor concepte pe care si le/au insusit pe baza unor criterii superficiale, cum ar fi de pilda asortarea cromatica, protagonistii de azi se zbuciuma in lumina reflectoarelor intru captarea increderii publicului, doar/doar vor smulge aplauze. Adica voturi. Adica puterea de a hotara, a influenta, a straluci intr/un costum sclipicios. Ce deziderat mai nobil poate avea un aspirant la rolul de ales (pentru ca este un rol!) decat iluzia puterii (ma rog, pentru el e doar puterea, iluzia e a noastra) si a functiei, a pozitiei sociale (nu financiare, nici vorba!) din care va face numai bine pentru popor! Si urmeaza aria tanguielii: cum a luptat, a murit si a inviat pentru popor si libertate, cum e faza cu idealul pe care adversarul n/o intelege din reacredinta si invidie, cum isi duce traiul modest in ciuda tentatiilor si cum isi apara eroic principiile in fata agresiunii si nedreptatii rivalului. In acest crescendo al dramatismului noi, spectatorii, suntem iremediabil sensibilizati si/l declaram purtatorul stindardului idealurilor noastre. Aplauze! Flori! Lacrimi! Lumina se stinge, spectatorii pleaca emotionati si exaltati, uimiti de propria lor inteligenta, convinsi de importanta lor. Protagonistul se retrage in cabina sa, isi scoate costumul de erou, se demachiaza si se imbraca in straiele sale obisnuite: costum scump, dar fara gust, parfum patrunzator, de firma, si iese grabit pentru ca firmele, afacerile au nevoie de el. Se/ntoarce brusc: isi uitase cheile de la masina firmei, adica a lui, a doua sau a treia achizitie (nici el nu mai stie) de cand a inceput criza. Telefoanele, iphonurile, ipadurile suna, vibreaza, clipocesc. Gata, spectacolul s/a terminat… Care este programul zilei de maine? Afaceri, intalniri cu ‘escu de la “ceilalti” cu care deruleaza un proiect cu finantare europeana nerambursabila (sigur ca sunt baieti destepti si numele lor nu apar niciunde in acte, ca doar celelalte firme ale lor au facut consultanta… complicat, dar profitabil). Seara e o disputa televizata cu unu’ de la opozitie. Eh, asta e, functia cere sacrificii… Iar costumul ponosit, masca ipocriziei…

Pupat piata independentei!

Hai sa dam mana cu mana / Cei cu inima romana… Auzi cum curg tiradele sforaitoare: sa lasam dusmania, sa luptam impreuna pentru binele poporului, sa indemnam la armonie, san e cinstim inaintasii, sa infieram elementele anti/sociale, promitem raiul pe pamant… Aceleasi cuvinte secate de vlaga intelesului an dupa an se aud in agora din gurile celor care se considera superiorii nostri. An dupa an se deruleaza acelasi scenariu, intr/o lehamite generala, spre bucuria insa a copiilor invoiti de la scoala ca sa participle la “manifestarile dedicate micii uniri” sau a celor adunati gura/casca. Solemnitatea steagului sau a cocardelor tricolore impartite intre oficialitati este cu mult depasita de amintirea aromei de fasole cu carnati sau a emotiei sincere, dar debile, de a te afla in preajma unui semizeu ca primarele sau don’ presedinte de la cj. Realizare importanta pentru vecinii de la bloc sau colegii de banca din parc.

Apoi ne intoarcem frumusel acasa, uitand ca ei, semizeii, au votat cresterea pretului gigacaloriei, ei au marit pretul de ridicare al gunoiului, ei au mintit de multi ani ca vor face canalizare, parcari, strazi… Cu ce ne/am ales? Cu beculete, sute de mii de beculete, cu infochioscuri de unica folosinta, cu cladiri immense fara utilitate - asta in timp ce scolile sunt desfiintate prin comasare, in timp ce ne purtam saracia unui oras sclipicios prin padurea de hypermarketuri deschise in locul fabricilor demolate de lacomia si avaritia responsabililor de comisioane… Radem acru la comedii cu umor grosier sin e taram copiii print e miri ce locuri in disperarea de a/i duce la teatru. Si toate astea, ca si multe altele, pentru ca, ocazional, la date fixe din an, ne bucuram pana la lesin de senzualitatea unui sarut: Pupat piata independentei!

Curat / murdar, monser!

Alivoar si bonsoar!

miercuri, 18 ianuarie 2012

povestea merge mai departe...


...ca imaginatia e nesecata, slava domnului! motive, pretexte, avalansa de prostie / cat cuprinde!
asadar, sa/ncepem cu "incalzirea", ca avem un an greu... eheeeee

Exercitiu de imaginatie

Inchipuiti/va un spectacol pe o scena imensa, unde sunt nu unul, ci mai multe puncte centrale cu actiuni ce se deruleaza simultan. Grupuri de prim/plan, grupuri de planul doi, grupuri de figuranti – care insa nu sunt “statui”… Fiecare protagonist are partitura sa, fara “pauze psihologice”, fara “momente moarte”. Ei bine, fiecare spectator are preferinta sa in a urmari un grup sau altul. Sigur, cel mai simplu este sa urmaresti prim/planul. E cel mai comod.

…Si a fost Ziua Culturii Nationale. Editia a II-a. Previzibila, anosta, sforaitoare, cu iz de tamaie (o coliva chiar ar fi fost indicata!). Apatia, festivismul, lipsa de imaginatie si seriozitate sunt, asa cum le place tuturor sa spuna si sa auda, “ingredientele principale”. Sa/l mai chinuim, deci, pe Eminescu si anul acesta pe 15 ianuarie, ca tot nu ne poate cere drepturi de autor sau sa ne dea in judecata pentru defaimare, patarea imaginii si alte grozavii.

Imi doream, intr/un cuvant, aceeasi efervescenta, sustinere, implicare si finantare a acestei zile de care se bucura mitingurile si congresele organizate de partidele politice. Nu cred ca voi apuca ziua in care primarul, prefectul, presedintele cj se vor intalni cu zilierii culturii craiovene, nu numai cu directorii institutiilor. Nu cred ca voi apuca ziua in care, de 15 ianuarie, angajatii Teatrului Colibri (l/am ales exemplu pentru ca este cel mai vitregit din multe motive, nu numai imobiliare) vor primi personal o floare macar de la primar, de la directorul economic al primariei care hotaraste bugetul institutiei, dar n/a trecut nici macar o data prin institutie, cate o floare de la fiecare consilier local care prin votul sau decide viitorul cultural al copiilor Craiovei (macar de/ar constientiza importanta deopotriva a votului si a educatiei culturale a copiilor)…

Dar nu! Sunt actiuni inchise, exclusiviste (atentie, nu elitiste!), se fac fotografii ce apar imediat pe retele de socializare, ca da bine, se schimba pupaturi din varful buzelor crispate intr/un zambet acru (sau acrit, in unele cazuri), se suporta manifestarea dupa care se da drumul la extaz si admiratie si gata! Scaparam de Ziua Culturii Nationale! Pana la anu’… mai e!

Si apropo, stie cineva dintre culturnici ca 2012 e Anul Caragiale???? Va marturisesc, eu m/am hotarat: nici o zi fara Caragiale (de parka nu suntem toti desprinsi din momentele si schitele lui!).

Asa ca, alivoar si bonsoar, stimabililor! Ma duc sa pregatesc vitrionul, Naica!