mozaicuri neaoşe

Dramaturgul Ion Creangă

Despre Creangă scriitorul s-a scris şi se va mai scrie. Elevii care-am fost şi vor mai fi redactează/copiază comentarii şi referate. Programa şcolară balansează între „Amintiri din copilărie”, „Harap Alb” şi „Poveşti şi povestiri” cu citate-clişee din analizele marilor teoreticieni ai literaturii române. Dar cu esenţa cum rămâne? Cu miezul savuros şi inepuizabil al scrierilor humuleşteanului cum rămâne? Cine mai citeşte azi Creangă, considerat pe vremea mea unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române („careul de aşi”, în ordinea dictată de manualele anilor ‚80: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici)? Sincer, nu ştiu cine, dar ştiu că este unul dintre puţinii scriitori români ce nu lipsesc de pe scenele teatrelor româneşti, fie ele de păpuşi, pentru copii sau dramatice. O simplă căutare pe portarurile ce afişează programul teatrelor certifică supremaţia dramaturgului Ion Creangă pe scenele româneşti. Este, probabil, cel mai jucat autor român, deşi nu este dramaturg. Poveştile lui au depăşit de mult paginile cărţilor reeditate de nenumărate ori şi sunt înfăţişate la teatru în fel şi chip de regizori, scenografi şi actori – după talent, fantezie şi posibilităţi. Ba, Teatrul pentru copii şi tineret din Bucureşti îi poartă numele.

De multe decenii încoace generaţii după generaţii de copii au văzut cel puţin un spectacol în care se perindau personajele pe care le ştiau numai din lecturi: Harap Alb şi veselul său alai, Ivan Turbincă, Stan Păţitu’, Dănilă Prepeleac, Soacra cu ale sale trei nurori, Capra cu cei trei iezi, reaua fată babei şi milostiva fată a moşului, Nică şi ceilalţi. Cu accente moralizatoare, muzicale, folclorice sau postmoderne – spectacolele inspirate din lumea lui Ion Creangă sunt pe listele de „vizionări obligatorii” ale grădiniţelor, şcolilor, părinţilor şi bunicilor. Pentru că miezul acestor poveşti are o dublă valoare: este, fie că recunoaştem sau nu, accesul copiilor către cunoaşterea şi asumarea spiritului românesc, dar, în egală măsură este irezistibil prin umorul său spumos şi uşor deocheat, cu toate perdeluţele lingvistice aşezate grijuliu de autor.

Cheia reuşitei spectacolelor după Creangă este deschiderea faţă de poveste. Şi dintre toate spectacolele pe care le-am văzut eu până acum, spectacolul „Oo!” al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ este singurul deţinător al acestei chei! Scenariul a pornit dintr-o, să zicem, joacă a unui grup de actori care a re-citit celebra poveste a „Punguţei cu doi bani” aşa cum, probabil, a gândit-o autorul – şugubăţ şi cu pohtă de viaţă la o cană cu vin tăinuită la Bolta Rece sau în celebra bojdeucă. Cu veselie, umor, straturi de înţelegere pentru vârste şi minţi diferite, cu replici în doi peri la care femeile se ruşinau, dar care explicau neputinţa dascălului de a rămâne neprihănită faţă bisericească… Şi odată re-citită povestea şi eliberată de corsetul prejudecăţilor care ne împiedică s-o savurăm, regizorul Alexandru Dabija o aşază pe scenă. Atât de simplu, atât de frumos. Nici urmă în spectacolul moldovenilor de superioritate faţă de text, faţă de spectator. Textul e pretextul împărtăşirii bucuriei şi emoţiei cu publicul.

Un compliment delicat şi sincer pentru cel mai jucat ne-dramaturg român: Ion Creangă. Care în bonomia-i mărinimoasă ne dăruieşte dreptul de autor pe românism.

mozaicuri cehoviene

Epistolă de la Moscova...
Recursul la memorie este inevitabil când aştepţi cu sufletul la gură premiera unui spectacol Cehov. Aşadar amintirea Unchiului Vanea m-a copleşit cu emoţiile şi trăirile de-a râsu’-plânsu’ întâmplate în aceeaşi sală a Naţionalului craiovean în urmă cu peste douăzeci de ani şi pricinuite de minunata montare a regizorului Mircea Cornişteanu, în scenografia Ştefaniei Cenean, cu Valer Dellakeza în rolul titular, Diana Gheorghian în rolul Soniei, Tudor Gheorghe în rolul Doctorului Astrov, Nataşa Raab – Elena Andreevna... A fost prima mea întâlnire cu Cehov. A urmat numai câţiva ani mai târziu Livada cu vişini a Naţionalului bucureştean, un spectacol superb în regia lui Andrei Şerban cu Leopoldina Bălănuţă – Ranevskaia şi Ovidiu Iuliu Moldovan – Lopahin, Gheorghe Cozorici – Firs, Gheorghe Dinică – Simeonov-Piscik... De neuitat decorurile lui Mihai Mădescu şi costumele Doinei Levintza. Apoi au apărut în viaţa mea cele Trei surori de la Teatrul Bulandra în regia lui Alexandru Darie cu Oana Pellea – Maşa, Anca Sigartău – Irina, Mirela Gorea – Olga, Marcel Iureş – Verşinin... De atunci, Cehov m-a mai înfiorat cu un Pescăruş (regia Andrei Şerban, Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu).
Aşa cum eroinele lui Cehov speră ca într-o bună zi să plece la Moscova, cam aşa am aşteptat şi eu propunerea Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova cu spectacolul Trei surori de A.P. Cehov în regia cipriotului Andreas Pantzis şi scenografia Liei Dogaru. Dar cazna de a crea “atmosfera cehoviană” cu nelipsitul samovar, clişeele vestimentare şi pleonasmele vizuale (proiecţia de pe fundal care dublează inutil replicile) aruncă actorii într-o nelinişte ce cuprinde tot spectacolul. Decorul static şi invariabil apasă parcă pe umerii şi aşa încovoiaţi ai personajelor, întrerupând ritmul scenelor. Pe principiul “scapă cine poate”, actorii îşi folosesc talentul, tehnica, intuiţia, experienţa (şi lucrul acesta se vede, distribuţia fiind eterogenă) în salvarea măcar a idealului cehovian al ratării... Şi totuşi se desprind de pluton Cerasela Iosifescu, care îşi conturează cu inteligenţă personajul, Sorin Leoveanu şi Valer Dellakeza care sunt, dacă pot spune aşa în acest context, “în drum spre Moscova”, talentul lor deosebit şi rafinamentul intuiţiei scenice salvându-i de provincialismul desluşirii regizorale. Cele trei surori sunt dominate scenic de “fratele Andrei”, dezechilibrând astfel construcţia de ansamblu. Încercarea actorilor de a re-crea reţeaua relaţiilor dintre personaje eşuează în incapacitatea regizorului de a însufleţi textul cehovian şi de a individualiza personajele. Şi cu toate acestea, Moscova îi aşteaptă încă pe toţi cei hotărâţi să ajungă acolo...
TEATRUL NAŢIONAL “MARIN SORESCU” CRAIOVA
TREI SURORI de A.P. CehovRegia: Andreas Pantzis (Cipru)Scenografia: Lia Dogaru
Muzica: Savvas Savva (Cipru)
Distribuţia: SORIN LEOVEANU (PROZOROV ANDREI SERGHEEVICI), CERASELA IOSIFESCU (NATALIA IVANOVNA), ANCA DINU (OLGA), MONICA ARDELEANU (MAŞA), IULIA COLAN (IRINA), VALENTIN MIHALI (KULÂGHIN FEODOR ILICI), ADRIAN ANDONE (VERŞININ ALEXANDR IGNATIEVICI), MARIAN POLITIC (TUZENBAH NIKOLAI LVOVICI), NICOLAE POGHIRC (SOLIONÂI VASILI VASILIEVICI), VALER DELLAKEZA (CEBUTÂKIN IVAN ROMANOVIGI), DRAGOŞ MĂCEŞANU (FEDOTIK ALEXEI PETROVICI), ŞTEFAN CEPOI (RODE VLADIMIR KARLOVICI), ION COLAN (FERAPONT), MIRELA CIOABĂ (ANFISA)