in fiecare miercuri pe la 9 jumate seara la radio oltenia craiova. acolo aveti si muzica buna

Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori
Sunt vremuri grele, cu perspective de-a dreptul întunecate. Ne amăgim pe termen scurt cu speranţa disperatului că „poate se întâmplă ceva” şi lucrurile se vor schimba în bine, fără însă a ne gândi că şi de noi depinde acest lucru. Aşteptăm intervenţia divină sau orice altă putere străină de noi. Pentru că mulţi dintre noi nu ştim ce forţe extraordinare ascundem.
Dar să bată gongul şi să se ridice cortina!
Craiova este un loc binecuvântat şi blestemat în acelaşi timp. Este un spaţiu al oportunităţilor culturale – cu spaţii şi artişti, cu tradiţie şi glorie, dar nici un proiect, strategie sau gând bun nu are viaţă lungă, asta dacă nu e exterminat din faşă. De 20 de ani încoace calitatea actului cultural este într-o continuă degradare, asta în timp ce artiştii craioveni circulă prin lume, văd, aud, învaţă şi, cei mai mulţi, doresc chiar să ridice Craiova pe scala valorilor culturale. Dar ce să vezi?! Li se râde-n faţă sau li se trânteşte uşa-n nas de către cei care ar trebui să le mulţumească pentru intenţia nobilă. Asta dacă nu cumva vreunul dintre directorii teatrelor, că la ele mă refer în primul rând, menţinuţi în funcţii din motive care nu au nici cea mai mică legătură cu profesionalismul sau cu competenţa, se gândeşte şmechereşte că „mda, bună idee, dar mă ocup eu de ea, că tu n-ai dreptul”. „Bine, dar proiectul este creaţia mea. Măcar să rămân în echipă”, zice năucit creatorul de proiect. „E, lasă, că ne descurcăm şi fără tine.” Şi iac-aşa din oportunitatea promovării culturale a Craiovei se alege praful şi pulberea pentru că un incompetent îşi însuşeşte un proiect care-l depăşeşte. Dar este un sport de masă, nu? Dăm din mâini a lehamite, încovoiem umerii şi strângem pumnii de ciudă că aceşti oportunişti găunoşi au ajuns la putere. Pentru că aşa e piesa: bunul simţ să se retragă umilit în faţa tupeului semidocţilor spoiţi cu titluri doctorale, premii şi apartenenţe la uniuni de creaţie, mult prea permisive de 20 de ani încoace... Pentru că, nu-i aşa?, numai cine nu vrea nu-şi ia un doctorat, numai cine nu vrea nu scrie o carte (pe care nici dracu’ n-o citeşte, fie vorba-ntre noi, dar e lansată ca un mare eveniment editorial), numai cine nu vrea nu linguşeşte un pic întru obţinerea unei legitimaţii de membru al unei uniuni de creaţie, indiferent de valoarea creaţiei respective (acuma trebuie să vă spun proporţia: linguşeala este invers proporţională cu valoarea, ca să nu avem îndoieli!). Şi uite cum, dintr-o bifare pe hârtie, un telefon şi vreun favor, statistic poţi deveni ce vrei tu. Valoarea profesională? Este măsurată într-o altă statistică, tot pe hârtie sau într-o recomandare plină de epitete laudative, mai ceva ca într-un necrolog de academician sau artist de talie mondială! Consecinţele acestei atitudini accentuată în ultimii 20 de ani? Păi să dăm exemple numai din Craiova, şi ştiţi că mă opresc numai la aspectele negative.
Aşadar:
Teatrul Naţional Marin Sorescu (tutelat de Ministerul Culturii, ce-i drept): proporţia spectacolelor mediocre este covârşitoare, rar întâmplându-se un spectacol onorabil, pe care am ajuns să-l considerăm spectacol-eveniment! Relaţia instituţiei cu publicul? Zero! Nu, n-am uitat de Festivalul Shakespeare, dar cu o floare nu se face primăvară şi nici Boroghină nu e nemuritor. Dar asta e o altă discuţie.
Acum trecem în parohia onor primăriei:
Teatrul de Operă şi Operetă Elena Teodorini: limita de creativitate este atinsă de multă vreme, dar speranţa moare ultima. Ca într-un muzeu vivant al operei şi operetei, cu butaforii strălucitoare, dar anacronice, liricul nostru trăieşte în secolul trecut. Vă simţiţi atraşi vreodată de vreun spectatol al acestui teatru? Nici eu.
Teatrul pentru copii şi tineret Colibri: devenit fantomatic în urma jocului imobiliar a cărui victima a fost şi blagoslovit în ultimii cu o lipsă de performaţă legendară, instituţia care ar fi trebuit să fie un far cultural pentru cei 40 de mii de copii craioveni este retrogradată de incompetenţa managerială şi toleranţa autorităţii tutelare, devenind de-a dreptul periculoasă şi nocivă pentru minţile şi sufletele copiilor. O poveste lugubră, pentru serile târzii de toamnă...
Filarmonica Oltenia: am mai spus şi voi mai spune: singura instituţie de spectacol finanţată de primărie care trăieşte în anul de graţie 2010, care conştientizează importanţa actului de creaţie şi a spectatorului ca partener, cu strategii şi proiecte consecvente şi în acord cu specificul său. Unica luminiţă culturală în spaţiul spectacular craiovean, dominat de marasmele mediocrităţii.
Blestemul Craiovei se va sfârşi când directorilor amintitelor teatre nu vor ezita să ofere publicului craiovean spectacole create de mari artişti – români sau nu – şi să invite pe scenele noastre spectacole cu adevărat bune, nu şuşe de ciubuc la care se pretează, din păcate, şi nume notorii ale teatrului (asta nu înseamnă că sunt şi valoroase ele, numele!). Blestemul Craiovei se va sfârşi când onor autorităţile locale vor înţelege că teatrele nu sunt instituţii tolerate pe care le poate conduce oricine e politicos sau cuvios. Pentru că un personaj biblic (doar suntem la o emisiune de teatru!) spunea că „umilinta poate duce la trufie”.
Dar noi să ne ferim de trufie prin renunţarea la umilinţă şi să ne cumpărăm bilete, apoi să mergem la teatru!